Devotionale

De ce te miri?

Afacerile merg bine, cu sănătatea n-ai nicio problemă, copiii s-au realizat; totul merge bine. Nu ai nevoie de Dumnezeu şi îţi vezi de drumul tău. Dar, deodată, totul se schimbă: intervin greutăţi, afacerile nu mai merg cum ar trebui, sănătatea dă semne de îngrijorare.

Te întorci spre Dumnezeu, dar El nu-ţi răspunde. Găseşti Biblia uitată într-un colţ, prăfuită, dar ea nu-ţi aduce aminte de nimic. Atunci te superi, înţepenindu-ţi genunchii ca să te rogi, închizând Biblia ca să nu mai auzi glasul lui Dumnezeu.

De ce te miri? Te-ai întors de la El şi ai vrea să te asculte? Nu te gândeşti la El decât în ziua încercării şi atunci pretinzi să te audă? Dumnezeu nu este egal cu tine şi, cu atât mai puţin, servitorul tău! Între tine si El, distanţa este infinită. Însă El va trece peste această distanţă când vei fi în starea pe care o pretinde sfinţenia Sa, adică starea de păcătos care se pocăieşte.

Recunoaşte, deci, ceea ce eşti! Smereşte-te înaintea lui Dumnezeu! Spune-ţi păcatele si greşelile înaintea Lui! Dumnezeu este gata să te asculte, să-ţi vorbească, să te binecuvânteze, dar trebuie să-ţi ocupi locul care ţi se cuvine. Isus a venit din cer ca să ridice păcatul prin jertfa Sa. Crede în El şi vei fi mântuit!

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button