DevotionaleRugaciune

Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!

Trăim zilele de pe urmă, când păcatul a ajuns la culme, Scriptura e călcată făţiş în picioare. Nu mai există ruşine, conştiinţă şi decenţă. Ca creştini, suntem conştienţi că venirea Domnului este foarte aproape, iar ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu ne miră, ci din contră încercăm să fim cât mai aproape de El, să răscumpărăm zilele.

 Toată atenţia este concentrată asupra Orientului Mijlociu, zonă care a ajuns faimoasă tocmai prin însemnătatea biblică pe care o are. Da, toate privile sunt aţintite spre locul care de multă vreme a devenit mărul Discordiei: Ierusalimul. Aprigele conflicte care zilnic ne umple sufletele cu îngrijorări nu fac altceva decât să împlinească profeţiile relatate despre zilele din urmă. Ştim că poporul evreu a fost ales de Dumnezeu în urmă cu mii de ani, iar, pentru creştinism, această naţiune este un motiv de rugăciune şi mijlocire, ştiind că Domnul va aduce la îndeplinire ceea ce a spus prin apostolul Pavel: „Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit” (Romani 11:1-2a).

Pentru mulţi creştini a ajuns o provocare rugăciunea pentru Ierusalim. Psalmistul David afirma la un moment dat: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc să se bucure de odihnă.” Încă din vechime, regele David face apel la rugăciune pentru capitala regatului Israel. Cu toate că, în vremea respectivă, regatul se bucura de pace şi linişte datorită faptului că Dumnezeu binecuvântase domnia lui David, iubitul rege se ridică şi rosteşte apelul de rugăciune care ilustrează un caracter profetic. El nu ştia că peste mii de ani viitorul stat Israel va fi cuprins de conflicte. Dar Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru felul minunat prin care El descoperă lucrurile viitoare pentru copiii Săi!

Pacea Ierusalimului este un concept care se răsfrânge şi asupra noastră. Liniştea capitalei care găzduieşte cele trei religii monoteiste (iudaismul, creştinismul, islamul) depinde de pacea lumii întregi. Într-adevăr, un al Treilea Război Mondial ar zgudui din temelii întreaga omenire. Capitala statului Israel este punctul central în jurul căruia se învârt toate politicile lumii, conflictele şi bunăstarea noastră. Astfel, în vremea aceasta este nevoie de adevăraţi închinători ai Tatălui, care să mijlocească pentru linişte şi pace în interiorul capitalei, care de mult timp nu ştie ce înseamnă pacea adevărată.

Îndemnul psalmistului David ilustrează beneficiul dublu al unei simple rugăciuni venite din inimă şi rostită cu sinceritate: pacea Ierusalimului şi odihna noastră. Cu alte cuvinte, şi noi avem parte de linişte, pace pe care numai Cel Sfânt o poate da. Haideţi să dorim binele societăţii în care trăim! Noi nu ştim care este planul Domnului cu privire la ceea ce se va întâmpla concret în anii următori, dar putem să punem umărul în rugăciune, ca Dumnezeu să binecuvânteze trăirea noastră pe acest pământ.

Nu uita: pacea ta depinde de pacea Ierusalimului!

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

3 Comments

Dă-i un răspuns lui Ovi Cornea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button