“Domnul este înălţat: totuşi vede pe cei smeriţi, şi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi.” Psalmul 138:6
Mândria şi fala au ajuns la loc de cinste în vremurile noastre, însă prea puţini dintre noi ne mai aducem aminte de cuvântul din Iacov 4, cu a doua parte a versetului 6, care spune “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Toate predicile despre Ȋmpărăţia lui Dumnezeu se pot rezuma doar la câteva cuvinte: “Eşti mântuit dacă vei şti să slujeşti aproapelui tău”. Când Domnul Isus a spălat picioarele ucenicilor în odaia de sus, nu le-a dat o lecţie prin care să îi înveţe să se poarte cu mândrie în societate, ci le-a dat o lecţie de smerenie şi de slujire.
Ȋncă de la primii oameni, Adam şi Eva, mândria şi-a făcut loc în viaţa lor încât, prin încăpăţânarea omului şi neascultare, au vrut să treacă la un nivel mai superior.
Deseori în viaţă dorim să trecem peste limitele şi barierele care ne sunt plasate în viaţa noastră, vrem să trecem dincolo, să gustăm şi din gramul acela de mândrie prin care ne face să arătăm mai bine în societate, să arătăm mai bine faţă de alţii. Din păcate gramul acela despre care vorbim se transformă în kilogram şi apoi în tonă, şi aşa firul merge mai departe până când uităm de Dumnezeu şi, în cazul cel mai rău, uităm şi de noi înşine.
Devenim preocupaţi de lucrurile care ne-au acaparat şi mergem înainte fără să ne dăm seamă că ne îndreptăm spre pieirea noastră, fără să ne dăm seama că, de fapt, gramul de mândrie, despre care ziceam noi că vrem doar să vedem puţin ce este, a devenit pe umerii noştri tone… mergem gârboviţi pe cale, iar dacă Dumnezeu mai are milă de noi, vom avea bucuria să dăm cu capul de pământ ca să ne trezim, însă de cele mai multe ori tonele de mândrie ne dărâmă de tot, iar şansele de scăpare nu mai sunt.
Alege smerenia şi slujirea şi vei avea parte de fericire !
