Mai există o şansă!
Dumnezeu a avut întotdeauna grijă de copiii Lui, i-a purtat pe braţele Sale mereu, şi nu a obosit iertându-i. Şi noi astăzi suntem copii ai Lui şi totuşi ne îndoim şi ne pierdem credinţa parcă pe zi ce trece tot mai mult. Oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu au feţele pline de amărăciune, oamenii care nu cred în El aleargă la oameni, dar noi unde alergăm? Noi de ce suntem trişti? Nu ar trebui oare să radiem de bucurie pentru că suntem mântuiţi?
Dumnezeu a spus: „ Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5), oare suntem noi pe deplin încredinţaţi de acest lucru? Îl simţim în viaţa noastră? Sau suntem creştini numai cu numele?
Poate că azi eşti fără speranţă, poate că azi nu mai ai inima plină de bucurie, iar faţa ta nu mai poate ascunde amărăciunea din suflet, poate că oamenii nu au cum să te ajute, şi totuşi, nu uiţi cumva ceva? Mai există o şansă, prin Isus Hristos. Mai există mângâiere, mai există vindecare, iertare. Mai există o şansă, nu vrei să ai şi tu parte de ea? Nu vrei să simţi bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu peste tine?
Şterge-ţi lacrimile, alungă necredinţa şi deznădejdea, căci ţie Dumnezeu îţi mai oferă o şansă, profită de ea!
Lavinia Dance
Minunt cuvant de incurajare pentru copiii Lui Dumnezeu, am primit cu bucurie acest minunat cuvant si cu adevarat copii Lui Dumnezeu trebuie sa umble plini de bucrie.
Fiti binecuvantati
Uneori, e foarte greu să mai speri… Totul în jur îți spune că nu se va mai întâmpla ce aștepți, că totul e o mare dezamăgire, că Dumnezeu nu va face „minunea” pe care ți-o dorești… Și totuși, prin oameni ca tine ne tot spune să rămânem credincioși că va fi bine, că lucrurile se pot schimba deodată, că mai avem o șansă. Mă rog să primești o răsplată deplină pentru cuvintele frumoase și puternice. Domnul să te ajute mereu!