DevotionaleMesaj Biblic

Generaţia de la marginea prăpastiei libertăţii

Generaţia de la marginea prăpastiei libertăţii – Dictatura experienţelor în rezolvarea problemelor noastre

„O prezenţă agreabilă pe micile ecrane. O tânără deschisă, dispusă să comunice, cu ochi frumoşi, o piele fină, acoperindu-şi părul sub un batic, dar atentă să păstreze o oarecare distanţă cu privire la lucrurile din sfera intimă. Mărturia ei a mişcat o ţară întreagă.” Cotidianul Îsterreich, Extra, 7 Septembrie 2006.

Am recitit interviul dat de tânăra de acum, cea care a stat închisă de un răpitor timp de 8 ani de zile aici în Austria. Ziarele şi revistele care au preluat interviul televizat, au scos în evidenţă crâmpeie din cele spuse de Natascha. Editorii au vrut să accentueze un anumit tip de mesaj pentru generaţia noastră. Cei ce scriu articole şi editoriale, regizează şi produc emisiuni în mass-media au aura unor formatori de opinie. De fapt fără să ne dăm seama ei modelează gândirea generaţiei de la începutul mileniului al III-lea.

Iată ce au scos în evidenţă ziarele din afirmaţiile Nataschei. „Am fost mai tare decât el.” „Vreau să îmi iau viaţa în mâinile mele…” „Îmi doresc ca în nici un fel, altcineva, chiar ca expert fiind, să îmi conducă viaţa.” Unul din cotidiene şi-a intitulat editorialul – Martiriul Natashei a durat 8 ani în 5 metri pătraţi.

Tânăra Natascha Kampusch a devenit o stea promovată de mass-media din Austria şi mai ales din Viena. Într-un interviu recent, tatăl ei a observat foarte bine un lucru – fiica lui este ridicată ca o stea pentru câteva zile în media, după care tot media s-ar putea să o dea uitării. Considerându-ne credincioşi nou-testamentali, trebuie să urmărim şi să cercetăm cele afirmate prin prisma revelaţiei speciale a Sfintelor Scripturi. Avem responsabilitatea de a judeca cele afirmate după adevărurile lui Dumnezeu, revelate clar în Scriptură. Suntem chemaţi să înţelegem evoluţia unei situaţii din viaţă, respectiv să analizăm cauzele care au determinat ajungerea la situaţia respectivă pe baza principiilor de viaţă revelate în Cuvântul lui Dumnezeu.

În dimineaţa zilei de 2 Martie 1998 (luni), Natascha era fetiţa de 10 ani ce se trezise tristă, căci cu o seară mai devreme avusese o discuţie mai aprinsă cu mama ei. Era o situaţie tensionată în familia ei, pentru că tatăl ei ajunsese cu ea prea târziu acasă. Se întâmplase şi înainte. Într-o familie normală, faptul ca tatăl însoţeşte pe fiica lui acasă este un act normal. Numai că în cazul Nataschei, părinţii se despărţiseră în urmă cu 4 ani şi ea era luată cam la două săptămâni de tatăl ei pentru un sfârşit de săptămână. Mama Nataschei era tot mai iritată de întârzierile fetiţei la întoarcerea de la tatăl. Mama era supărată mai mult pe tatăl (fostul ei soţ). Dar de asemenea şi pe Natascha, care mărturiseşte: „Eram profund întristată, căci nu era prima dată când participam la o ceartă pe această temă.” Ludwig Koch, tatăl Nataschei, a confirmat un lucru: „Cel cu care trăia mama ei o insulta susţinând că pentru el ea (Natascha) arăta prea grasă. Iar mama ţinea partea acestui om.”

Pe acest fond al dezolării sufleteşti, nu ar trebui să ne surprindă atitudinea de a accepta propunerea unui om tânăr ce o întâlneşte pe stradă. Detalii cu privire la întâlnirea de pe stradă sperăm să fie revelate pe viitor, însă avem o certitudine – fetiţa a urcat în maşina unui necunoscut ce „era tipul omului drăguţ şi săritor să ajute – întotdeauna prietenos, întotdeauna corect”.

După opt ani de viaţă trăită în cea mai mare parte în subsolul casei răpitorului, Natascha trăieşte senzaţia de claustrofobie, memoria sticlelor de plastic ce le arunca în pereţii ce o împresurau, respectiv a pumnilor izbiţi în ei este marcantă. La ora 4 dimineaţa stă încă trează, şi doar pe la 11 ziua se pune să doarmă. Degetele mâinilor ei par încă rănite, din lipsă de calciu.

Istoria ei are puterea unei tipologii pentru generaţia tânără de astăzi. Când părinţii urmăresc mai mult interesele proprii, respectiv refacerea fericirii şi stabilităţii sufleteşti în viaţă, copiii lor devin o monedă de schimb în trocul pentru demonstrarea supremaţiei într-o căsnicie pe drumul destrămării. Copiii sunt la vârsta la care caută locul de unde să se alimenteze cu combustibil emoţional ce-l vor arde în vâltoarea vieţii. O pompă ademenitoare apare astfel la un oarecare de pe stradă, din parc, de la discotecă, dintr-un bar, printr-un zâmbet drăguţ şi două vorbe ce intră la sufletul copilului.

Chiar dacă la revederea după opt ani de zile, părinţii au îmbrăţişat-o şi au strâns-o în braţe, Natasha a mărturisit că s-ar fi bucurat mai mult ca ei să-i vorbească decât să plângă mult. Este o diferenţă sensibilă între modul cum încearcă părinţii să comunice copiilor lor părerea de rău pentru neîmplinirile şi eşecurile din viaţă şi aşteptările bine sălăşluite în mintea copiilor. Părinţii ar vrea să îi strângă în braţe, în timp ce copiii aşteaptă răspunsuri directe, precise, sincere şi cu un simţ al asumării responsabilităţii pentru greşeli.

Ca părinţi, ar trebui să facem exerciţiul rememorării experienţelor şi simţămintelor din perioada pubertăţii şi adolescenţei noastre. Cu siguranţă nu dorim să mai trecem prin perioada aceea vieţii din jurul vârstei de 13-15 ani. Acum, ca adulţi ne aducem aminte de anii aceia ca fiind cei mai stresanţi şi ameninţători ani din viaţă. Toţi ne aducem aminte de schimbările fizice din noi. Ne amintim de sentimentul de vinovăţie ce însoţea noile dorinţe de-a dreptul ciudate. Nu am uitat nici neîncrederea şi sentimentele de inferioritate care păreau de nesuportat uneori. Ne aducem aminte şi de vulnerabilitatea emoţională din timpul adolescenţei. Aveam o sensibilitate mare la şoc, la ridicol, la neplăceri, la atitudinea părinţilor şi mai ales la respingerea arătată de cei de sexul opus.

Dramatismul perioadei constă în faptul că adolescentul nu îşi dă seama de ceea ce i se întâmplă. Multe ar putea fi evitate dacă ar fi informaţi de procesele prin care trec. Amintim aici problemele cu care ei se confruntă: moralitatea sexuală, masturbarea, menstruaţia, conflictul cu părinţii, consumul de alcool – tutun – droguri, conformarea impusă la standardele societăţii, respectiv ale bisericii, dar cel mai important „prăpastia inferiorităţii” (James Dobson, Pregătirea pentru adolescenţă).

Privind la cât de adânci sunt problemele cu care ei se confruntă, trebuie să luăm în serios calitatea de părinţi eficace. Calitatea de părinte începe cu o atitudine conformă cu voia lui Dumnezeu. Suntem oare deschişi pentru experienţele trăite de copiii noştri? Oare de ce păstrăm amintirile doar pentru noi şi îi lipsim pe copiii noştri de pregătirea, avertizarea şi orientarea noastră? Când copilul nostru vine la mine cu nevoile sau problemele lui, cum reacţionăm noi? Îl ajutăm să le rezolve îmbinând rugăciunea cu acţiunea? Ne vede el că apelăm în primul rând la Dumnezeu  în orice problemă? Vede el că familia noastră se întruneşte pentru rugăciune în mod natural şi spontan la diferite ore din zi, nu numai la masă şi la culcare? Metoda noastră de disciplinare duce la respect faţă de autoritate?  Învaţă copilul nostru de la noi ascultarea şi supunerea faţă de suveranitatea lui Dumnezeu?

Apelul Apostolului Pavel făcut tânărului Timotei în a doua scrisoare trebuie să reprezinte platforma de lucru pentru noi părinţii în dezvoltarea holistică a copiilor noştri. „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci şti de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Isus Cristos …” (2 Timotei 3:14-15). Obiectivul este: tânărul să devină „omul lui Dumnezeu (să fie) desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (v. 17).

Avem responsabilitatea majoră primită de la Dumnezeu, ca o dată cu primirea unui copil în familia noastră, să facem o prioritate din formarea lui pentru viaţă şi mai ales pentru eternitate. Formarea spirituală este un proces ce începe în primul an de viaţă şi continuă chiar şi după părăsirea casei părinteşti. Nu avem mult timp la dispoziţie pentru a-i ajuta pe copiii noştri să acumuleze cunoştinţe solide despre Dumnezeu, să îşi însuşească adevărurile Lui, respectiv să dobândească o inimă înţeleaptă pentru trăirea în vâltoarea vieţii.

Il învăţăm pe copil de mic lucrurile fundamentale despre viaţă. Un studiu recent sugerează că un copil învaţă aproximativ 75% din toate lucrurile din viaţă în primii 3 ani de viaţă. Tot în anii copilăriei, începem să îl expunem la lucrurile spirituale. Repetăm cu el atitudinile spirituale potrivite şi valorile morale. Pe măsură ce se apropie de adolescenţă, încercăm să îi întărim încrederea în sine. În final vine şi momentul adevărului – ora meciului cel mare, prima confruntare pe terenul realităţii vieţii … atunci mai putem apela doar la ultimele sfaturi, scurte, precise şi importante. Perioada învăţării şi antrenamentului au trecut.

Oare ce ar fi fost ca doamna Brigitte (mama) să o fi îmbrăţişat în acea dimineaţă de 2 Martie pe Natascha? Să îi fi spus că ţine la ea, că îi pasă de ea, că o iubeşte şi … chiar să o fi condus la şcoală. Orice sfat, cuvintele de precauţie au un rol însemnat în această perioadă a vieţii. Martiriul Natashei ne provoacă să ne gândim că pierderea unui astfel de moment ar putea să ducă la o pierdere totală.

Nu pierde nici un moment pe care îl poţi dărui copilului tău. Roagă-te împreună cu el, arată-i că-l iubeşti şi că împreună ca părinţi îi doriţi Binele cel mare din viaţa aceasta – să intre pe calea eternităţii. Asiguraţi-l că nici un expert din afara familiei nu va avea loc să se interpună în relaţia voastră specială de tată-fiică, mamă-fiu, mamă-fiică şi tată-fiu.

Generaţia tânără are nevoie de părinţi uniţi într-o căsnicie solidă, dornici să fie disponibili mai mult decât de experţi în rezolvarea crizelor situaţionale şi de personalitate.

Fie ca drama mediatizată în aceste zile să nu se repete în familiile credincioşilor români din Europa de Vest.

Aşteptăm răspunsurile dumneavoastră la această scrisoare deschisă pe adresa redacţiei sau prin mesageria electronică la adresa [email protected]

Cu suflet de părinţi devotaţi,

Sorest şi Melissa Parakleonis

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button