Haidem să judecăm, dragilor!

Ţin să anunţ cu durere-n suflet că pentru majoritatea fraţilor români pocăinţa se reduce la batic şi la o fustă până-n pământ. Mai ţin să vă anunţ că în momentul acesta un copil moare de foame şi o fetiţă de 5 ani este obligată să se prostitueze. Şi aş mai vrea să vă spun încă ceva. Pe vremea comuniştilor, în Uniunea Sovietică, o fetiţă în vârstă de 14 ani a fost condamnată la moarte pentru faptul că a refuzat să-şi dea jos cruciuliţa de la gât, care simboliza Crucea pe care a murit scumpul Miel. Lănţişorul l-a primit de la mama sa care a fost şi ea în închisoare pentru Christ. Acea fetiţă demnă de aplauzele Cerului a dus la pocăinţă încă câteva fete din orfelinatul unde a fost plasată în urma pierderii familiei sale, ucisă de astfel de comunişti. Iar noi, fără ruşine şi cu silă, dărâmăm cu cuvintele noastre. Am ajuns să stăm toată ziua cu ochii-n patru şi să urmărim pe fraţii şi surorile noastre care nu se îmbracă conform crezului nostru. Şi mereu nu uităm să amintim că podoaba noastră nu trebuie să fie în cea de afară, dar cumva uităm să amintim de frumuseţea nepieritoare a duhului blând care ar trebui să ne caracterizeze, scumpii mei fraţi!

Îmi permit să vă mustru în Domnul fiindcă mi-a ajuns atâta ură şi judecată. Sunt peste 163 de milioane de orfani în întreaga lume, iar nouă nici că ne pasă. Ne rugăm nici 5 secunde pentru ei, iar apoi ne grăbim imediat să judecăm înfăţişarea. Ce pot spun decât că ar trebui să ne fie ruşine pentru asta! Judecăm fraţii americani că ei nu-s pocăiţi, că de ce poartă podoabe, timp în care bârna ne este înfiptă în ochi şi suntem infectaţi. Nimeni nu pomeneşte de cei prigoniţi şi de martiri, ce să mai vorbesc despre orfani şi de cei peste 70 milioane de sclavi din întreaga lume? Suntem prea ocupaţi să „predicăm” despre pensat, lipsa baticului şi unghiile lăcuite.

Cu lacrimi în ochi am scris asta. Am ajuns de plâns! Acum, haideţi, judecaţi-mă!… să împlinim Legea Iubirii 🙂

Fiţi binecuvântaţi.