Mesaj Biblic

Cruțarea canaaniților ȋn secolul al XXI-lea

“ […] sӑ nu ȋncheiați legӑmânt cu locuitorii din ţara aceasta, ci sӑ le surpaţi altarele. Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentruce aţi fӑcut lucrul acesta? Am zis atunci: <<Nu-i voi izgoni dinaintea voastrӑ; ci vӑ vor sta ȋn coaste, și dumnezeii lor vӑ vor fi o cursӑ.>>” (Judecӑtorii 2: 2-3)

Debora - Judecӑtor ȋn Israel

Atunci când am citit cele douӑ versete prezentate mai sus, mi-au atras atenția unui lucru foarte important. Vechiul Testament ne prezintӑ istoria ȋntreagӑ a strӑmoșilor noștri, minunile fӑcute de Dumnezeu ȋn mijlocul lor, numeroase legӑminte ȋn favoarea lor, și cu toate acestea nu au ȋncetat sӑ pӑcӑtuiascӑ. Știm bine cӑci Dumnezeu le poruncise cu tot dinadinsul, ca atunci când vor lua ȋn stӑpânire “Țara Promisӑ”, Israel sӑ nimiceascӑ cu desӑvârșire toate popoarele dinainte lor. Cu toate cӑ au promis cӑ se vor ține de promisiune și nu vor ȋncӑlca legӑmântul lui Dumnezeu, nu au respectat porunca. Cartea Judecӑtorii ne prezintӑ multe exemple cum Dumnezeu ȋi izbӑvea din mâna asupritoare a diferitelor popoare care apӑsau asupra poporului Israel, ȋnsӑ dupӑ ce judecӑtorul lor murea, ei ȋncepeau iar sӑ se ȋnchine altor dumnezei strӑini, și astfel iar se repeta procesul ȋn care Dumnezeu le trimitea un izbӑvitor.

Am stat puțin și m-am gândit cӑ asemenea se ȋntâmplӑ și ȋn zilele noastre. Copiii lui Dumnezeu au ȋncheiat un legӑmânt, iar atunci când vor porni la luptӑ sӑ nimiceascӑ cu desӑvârșire “canaaniții” (păcatele), nu se vor abate de la poruncӑ și ȋi vor alunga din calea lor. Ei bine, ȋn secolul al XXI-lea poporul lui Dumnezeu acceptӑ tot mai mulți canaaniți, și pӑcatul acesta care a ajuns sӑ domine lumea noastrӑ se rӑspândește tot mai mult printre noi.

Cred cӑ e timpul ca sӑ strigӑm la Dumnezeu sӑ scoatӑ dintre noi persoane ca Otniel, Ehud, Șamgar, Barac, Debora, Ghedeon, Iefta, Ibțan, Elon, Abdon, Samson…

Rugӑciunea fӑcutӑ cu credințӑ aduce izbӑvire celui ce strigӑ cӑtre Dumnezeu!

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button