ArticoleEditoriale

Secretul fericirii!

În mersul tău în această lume să te opreşti  măcar o dată, să stai de vorbă cu viaţa şi să o întrebi ce are să-ţi spună. Şi ce am putea noi să vrem de la ea? Să fie bani, case luxoase sau o viaţă de vis? Nu ştiu câţi dintre voi preferă  banii, dar ştiu că fiecare om are nevoie să fie iubit, să iubească, să fie înţeles… De bucurie nici nu mai spun, pentru că toţi o vor, dar puţini o au. Deci care e secretul fericirii?
În primul rând trebuie să-L primeşti pe Dumnezeu în viaţa ta, să-L incluzi în planurile tale de zi cu zi, deoarece El este ajutorul de care tu ai nevoie pentru a putea trăi fără grija zilei de mâine şi în pace.

În al doilea rând, trebuie să iubeşti, pentru că atunci când iubeşti fară falsitate totul devine mult mai frumos, iar viaţa prinde contur.

În al treilea rând, e nevoie de răbdare şi acceptare. De ce? Pentru că la fel ca şi tine, cei din jur au nevoie să fie înţeleşi şi acceptaţi aşa cum sunt. Au nevoie de ajutorul tău şi nu de judecată.

Oamenii aleargă în căutarea fericirii, dar nu-şi dau seama că fericirea stă în trăirea unei vieţi curate alături de Dumnezeu, fericirea constă în lucruri simple.  Acceptă-L pe Dumnezeu în viaţa ta, include-L în planurile tale, aruncă-ţi grijile în mâna Lui, iubeşte, iartă, fii plin de milă si de bunătate, căci viaţa e preţioasă şi nu merită să fie irosită!

Show More

Lavinia Dance

Am descoperit că în viață dacă îl ai pe Dumnezeu ai totul, iar fără El nu ești nimic. Dacă sunt ceva, sunt prin harul Său. Și dacă harul Lui a ajuns până la mine, atunci eu consider că trebuie să ajungă peste tot.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button