Editoriale

Când povestea de dragoste ţi-o scrie Dumnezeu

Cu toţii visăm la sufletul-pereche şi la zilele acelea magice în care ne vom plimba cu iubirea vieţii noastre în văzul lunii argintii şi cu privirile pierdute de dragostea ce ne-a răscolit întreaga fiinţă. Dorim o poveste de dragoste desprinsă din Rai şi scrisă însăşi de Autorul dragostei, dar când auzim că trebuie să facem şi nişte sacrificii pentru basmul nostru, ne refugiem în partea contrafăcută a dragostei. Da, mai degrabă alegem să trăim momentul, căci doar un moment ţin aceste relaţii scrise mână de om, în loc să aşteptăm pentru ceva mai mult. Ne este teamă de singurătate şi o vedem cu ochi răi doar pentru că aşa ni s-a zis.

Lumea ne îndeamnă să ne ferim de singurătate şi să facem orice pentru o relaţie, chiar şi să coborâm standardele dacă e nevoie. Pe ei nu-i interesează de câte ori vei avea inima frântă şi nu-ţi vor număra lacrimile plânse în taină, fiindcă nu va fi nimeni cu tine atunci când vei fi singur.

Dar există Cineva care îţi numără fiecare lacrimă vărsată şi care îţi cunoaşte toate dorinţele. El vrea un basm pentru tine. Da, vrea să scrie o poveste de dragoste numai pentru tine, dar pentru asta are nevoie de stilou, care este în mâna ta. Dumnezeu ştie mai bine decât tine de ce ai nevoie şi mai ştie şi viitorul tău. El tânjeşte să-ţi scrie povestea de dragoste fiindcă noi avem un Dumnezeu tare romantic (convinge-te de asta, citind Cântarea Cântărilor), dar nu vrea pentru tine doar o poveste pământească, ci şi una cerească.

Dumnezeu vrea să te îndrăgosteşti de El. Pentru că numai iubindu-L pe El vei învăţa să iubeşti o persoană pe care n-ai văzut-o niciodată. El doreşte ca tu să aştepţi, să-ţi sacrifici sentimentele de moment pentru sentimente veşnice. Şi cum astfel ai putea avea o poveste de dragoste cum nu s-a mai pomenit, decât dacă nu iubindu-L şi suportând singurătatea.
Însă multora le vine greu să se sacrifice de dragul cuiva pe care nu l-a mai văzut niciodată, aşa că se mulţumesc cu puţin. Au câte o relaţie ici-colo, dar nu au ceva divin, ci ceva care are un sfârşit. O poveste de dragoste scrisă de Dumnezeu nu are sfârşit, pentru că tot ceea ce scrie El rămâne în veci.

Este uşor să faci toate lucrurile din nerăbdare şi cu grabă, dar numai cei care cunosc dragostea în adevăratul sens al cuvântului ştiu că ea suferă toate, rabdă toate. Iar în plus mai ştiu şi că fiecare pagină din poveste trebuie citită şi trăită. Iar totul începe cu singurătatea, dulcea perioadă în care te îndrăgosteşti de Isus şi în care „aduni” cât mai multă dragoste pentru ceva ce nu va ţine doar o perioadă, ci toată viaţa!
Toţi oamenii doresc o poveste de dragoste scrisă în Rai, dar puţini luptă pentru ea. Începând de astăzi, poţi începe să fii bărbatul unei singure femei şi femeia unui singur bărbat. Nu uita, Dumnezeu trebuie să fie centrul vieţii tale de azi înainte!

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lui chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.” – Eclesiastul 3:11

Milena Cismaşiu

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

2 Comments

Dă-i un răspuns lui arh.anca Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button