Ocazional scriem despre atrocitӑțile pe care lumea modernӑ, numitӑ “civilizatӑ” și fundamentatӑ pe drepturile omului, le face, fӑrӑ ca societatea internaționalӑ sӑ ia atitudine. Scriem des despre uciderea copiilor nenӑscuți (avort), genocidul deliberat al fetițelor nenӑscute ȋn China, India ori Vietnam (avortul selectiv motivat de sexul fetusului), copii furați și vânduți, femei furate și vândute, trafic ȋn ființe și organe umane. Am scris și despre ritualurile barbare ȋncӑ practicate de unele triburi amazoniene care ȋși sacrificӑ copiii zeitӑților pӑgâne cӑrora ȋncӑ li se ȋnchinӑ. Astӑzi scriem despre o practicӑ la fel de inumanӑ, ȋn Vogă ȋn Etiopia – uciderea copiilor nӑscuți ilegitim sau cu defecte fizice (porecliți copii “mingi”) din cauza superstițiilor moștenite de-a lungul anilor. Practica nu e aplicatӑ pe scara largӑ, dar ȋncӑ persistӑ la ȋnceputul acestui mileniul nou, farӑ ca societatea internaționalӑ sӑ ia atitudine sau mӑsuri concrete. ONU , SUA și Uniunea Europeanӑ tac chitic. Dupӑ cum vӑ informӑm des, sume enorme de bani și constrângeri de tot felul sunt impuse de țӑrile occidentale și ONU țӑrilor sӑrace sau nedezvoltate pentru a adopta “drepturi ale omului” așa cum ele sunt ȋnțelese ȋn lumea occidentalӑ. Cum se explică tӑcerea lor totalӑ fațӑ de practica criminalӑ ȋmpotriva copiilor infirmi ai Etiopiei?
Dacӑ “marile puteri” și organizațiile internaționale sunt indiferente, creștinii se implicӑ. Misionari și oameni de bunӑ credințӑ cautӑ stoparea acestui genocid, având un oarecare succes. De-a lungul anilor au reușit sӑ salveze viața a sute de copii inocenți.
Ȋn toamnӑ, rețeaua de televiziune americanӑ CNN și publicația Time au publicat un reportaj foarte informativ despre omuciderea copiilor infirmi ai Etiopiei și motivele pentru care aceștia practicӑ inumana tradiție pânӑ astӑzi. Textul integral ȋn engleză al reportajului poate fi citit aici: (link).
Genocidul Copiilor „Mingi” din Etiopia:
Primul copil a lui Ermei Ayeli a fost declarat “mingi”, adicӑ “blestemat”, de satul ei din Etiopia și ucis. Un copil e considerat “mingi” (adicӑ “blestemat” sau “posedat”) dacӑ se naște cu deformӑri fizice sau ilegitim. Asta are de-a face cu superstiții vechi, dar sunt și alte motive. Dacӑ copilul “blestemat” nu e ucis, zic sӑtenii, mare ghinion se va abate asupra ȋntregului sat. Așa gândesc membrii tribului “Banna” care au vrut s-o omoare și pe Tariqua, consideratӑ “mingi” pentru cӑ dinții de sus i-au ieșit inaintea celor de jos. Din fericire a gӑsit adӑpost la o mamӑ adoptivӑ care nu crede ȋn superstițiile mingi. Cu fiecare rӑsuflare, zic sӑtenii, cheamӑ un demon peste satul lor.
Crime Ȋmpotriva Umanitӑții:
Deși criminal, genocidul copiilor deformați e justificat. Dupӑ gândirea tradiționalӑ, un copil e sacrificat pentru binele ȋntregului trib, un ritual la care bӑtrânii au fost martori de sute de ori de-a lungul vieții lor ȋn valea râului Omo din Etiopia. Șefii tribului ȋnsӑ nu au fost chiar siguri ce sӑ facӑ cu fratele geamӑn al lui Tariqua care a murit imediat dupӑ naștere. Dupӑ câteva discuții, care a inclus și o examinare a intestinelor unei capre, bӑtrânii au decis că și el, cu toate că a murit, trebuie sӑ fi fost mingi. L-au dezgropat, l-au legat de fratele sӑu, au vâslit ȋntr-o canoe pânӑ ȋn mijlocul Râului Omo și i-au aruncat pe amândoi ȋn apa tulbure și nӑmoloasӑ. Asta a fost acum cinci ani, pe vremea când cei din afara acestui loc izolat din preajma râului Omo ȋncӑ nu auziserӑ de mingi.
Rolul Creștinilor:
Astӑzi, atenționați de condamnarea crescândӑ la nivel mondial a infanticidului practicat de triburile Kara, Banna și Hamar din sudul Etiopiei, oficialii regionali ai Guvernului din Adis Ababa au ȋnceput sӑ ia mӑsuri – amenințând cu ȋnchisoarea pe cei implicati ȋn uciderea copiilor mingi. Ȋntre timp, un mic grup de creștini din tribul Banna au oferit adӑpost copiilor mingi din tribul lor. Cei din tribul Kara au fӑcut un mic orfelinat pentru copiii condamnați rar sponsori internaționali le-au oferit bani și case adoptive. Eforturile lor au salvat zeci de copii. Dar niciuna din intervenții nu a pus capӑt fricii copiilor de-a fi sacrificați. Bӑtrânii satului și cei care ajutӑ la salvarea copiilor estimeazӑ cӑ ȋn fiecare an sute de copii ȋncӑ sunt sacrificați prin ȋnec, sufocare sau ȋnfometare intenționatӑ.
Locul:
Bona Shapo mânuiește o canoe prin apele infestate de crocodili, la ȋntorsӑtura râului Omo ce se varsӑ ȋntr-o prӑpastie din apropierea unui mic sat numit Korcho. Soarele apune în râpă. Dincolo de râu, o ceatӑ de maimuțe “Colobus” țopӑie și urlӑ, amestecându-se printre berzele Gangly Marabu ȋn jurul unei vâlcele de salcâmi cu vârful retezat. “Aici e locul cu pricina”, spune Bona. “Câteodatӑ ei iau copilașii ȋntr-o barcӑ. Alte ori, ȋi duc la marginea cascadei și ȋi aruncӑ acolo” Ritualul mingi al tribului Kara este puțin diferit de al celor din Banna, care și el este, de asemenea, diferit fațӑ de Hamar. Dar toate au ȋn comun frica, teama de ce s-ar putea ȋntampla dacӑ acest obicei barbar ar ȋnceta. Vor reveni demonii? Dacӑ au ȋn sat un mingi, nu va fi apӑ, mâncare și nici animale. Dar dacӑ scapӑ de copil, totul va fi bine.
Informații asupra acestei practici sunt puține, dar se speculeazӑ cӑ a ȋnceput ȋn urmӑ cu câteva generații. Ritualul mingi e un prilej de a scăpa de cei ce devin o povarӑ pentru sat, ori nu se pot procrea. Asta explicӑ de ce copiii care ȋși sparg un dinte sau se rӑnesc la genitale sunt condamnați sӑ moarӑ. Alții sunt omorâti pentu cӑ s-au nӑscut ȋn afara cӑsӑtoriei sau pӑrinții cӑsӑtoriți nu și-au anunțat public intenția de a avea copii. Datoria fațӑ de trib are prioritate, zic ei, asupra datoriei fațӑ de familie. Ȋn ceea ce ȋi privește pe bӑtrânii din Kara, aceste reguli sunt la fel de vechi și fӑrӑ putințӑ de schimbat, ca și cursul râului Omo. Fiecare parte din aceste reguli este crucialӑ pentru supraviețuirea tribului. Lӑsând un copil mingi sӑ trӑiascӑ, spun membrii tribului Kara, ȋnseamnӑ cӑ ploaia se va opri, iar soarele va dogori mai tare.
Obiceuri Vechi:
Bӑtrânii ȋși amintesc și de vremurile când unii copii mingi nu au fost scrificați și când, spun ei, au pierit vitele tribului. De aceea, zic ei, regulile strӑmoșești trebuie respectate cu strictețe, iar rezultatele vor fi bune. “Da, este trist, dar noi ne gândim la sat, la familii, la oameni”, spune Bona. “Noi le spunem pӑrinților, nu plângeți pentru copiii voștri. Moartea lor salveazӑ tot tribul, și voi mai puteți face ȋncӑ un copil”.
O mamӑ, Zelle, mărturisește cum a putut sӑ petreacӑ doar câteva momente scurte cu copilul ei pânӑ ce i-a fost luat și dus la orfelinat. “Era așa de dulce și frumos”, spune ea din umbra unei colibe, ȋn timp ce un prieten a mӑcelӑrit o caprӑ și i-a atârnat carcasa pe unul din pereții casei. “Nu i-am dat un nume deoarece era mingi și nu putea sta lângӑ mine”. Dar face planuri sӑ-l vadӑ. “Ȋntr-o zi, sper, zice ea, voi putea sӑ ȋl vizitez [la orfelinat] ȋn Jinka”.
Nimeni, ȋnsӑ, nici mӑcar Zelle, nu și-ar dori salvarea copilului mingi. Iar orfelinatul a fost și el o soluție controversatӑ. Un grup de creștini care a ajutat timp de 2 ani la plasarea copiilor mingi ȋn orfelinate l-au acuzat pe directorul orfelinatului de furt din banii donați de binefӑcӑtorii americani. La rândul lor, angajații orfelinatului contraacuză americanii cӑ le furӑ copiii. Adopțiile acestor copii, ȋnsӑ, au fost legale dupӑ legea etiopianӑ, care-i tratează pe copiii mingi ca pe copii fărӑ pӑrinți, adică abandonați. Totuși, ei cred cӑ pӑrinții biologici au fost forțați sӑ-și abandoneze copiii și cӑ ar trebui sӑ aibӑ dreptul sӑ-i răscumpere.
Ȋn ambele cazuri, ȋnsӑ, nici adopțiile internationale nici orfelinatele nu elimină cauza care stӑ la baza acestei practici. Și chiar când reușesc, doar o micӑ parte din copii sunt salvați. „La un moment dat, erau 6 femei ȋnsӑrcinate cu copii mingi”, ȋși amintește Jessie Benkert, una dintre americancele care s-a implicat ȋn efortul de salvare a copiilor. “Am putut salva doar unul”.
Izolați:
Geografia este și ea un obstacol la fel de mare ca și tradiția. Tribul Kara e constituit din 3 sate, și singurul telefon cu care se pot conecta cu lumea din afarӑ este situat ȋn satul central din Dus, cam la o ora distanțӑ mergând pe jos. Sute de sӑteni din tribul Kara trӑiesc ȋn junglӑ, unde e mult mai usor sӑ facӑ aceste atrocitӑți fӑrӑ a fi observați.
Din Jinka pânӑ la unul dintre satele Kara dureazӑ o jumӑtate de zi când condițiile sunt bune, iar drumul duce prin savana nisipoasӑ și luncile nӑmoloase ale râurilor. Chiar o ploaie ușoarӑ poate face ca drumul sӑ dureze câteva zile. Iar ȋn timpul anotimpului ploios, care dureazӑ 8 luni, drumul poate fi de nerecunoscut dupӑ ploaie. Șefii tribului Korcho spun cӑ ȋn jur de 20 de copii mingi s-au născut ȋn satul lor mic de când orfeinatul a fost deschis. Oficialii orfelinatului au ajuns ȋn timp pentru a salva doar jumӑtate dintre ei.
Anul trecut, cei din misiunea de salvare au aflat cӑ ȋn tribul Kara o femeie a dat naștere unui copil mingi, iar bӑtrânii satului au ȋncercat sӑ-l omoare prin smulgerea cordonului ombilical. Rapid rӑnile au devenit septice și nu a mai fost timp pentru a chema salvarea. Evacuarea prin aer a fost singura soluție, costul unui avion special fiind de $3.500. “Asta e suma totalӑ pe care o aveam”, spune Levi Benkert, soțul lui Jessie. “Și nu aveam certitudinea cӑ dacӑ fӑceam asta, copilul va trăi”. Totuși au fӑcut-o, și copilul a fost salvat. O campanie de strângere de fonduri online a acoperit repede aceste costuri, dar cei din misiunea de salvare și-au dat seama ca nu pot face același lucru și cu alți copii. Ȋn timp, americanii au fost alungați din valea râului Omo de cӑtre oficialii etiopieni. “Am fӑcut tot ce am putut”, spune Levi Benkert. “Am salvat atât de mulți copii cât am putut. Și continuӑm sӑ ne rugӑm pentru ei ȋn fiecare zi”.
Ne Iubim Copiii:
Oamenii vӑii râului Omo ȋși iubesc copiii. Asta e concluzia lui Andreas Kosubek, misionar german, dupӑ 6 ani de organizare de misiuni medicale ȋn inima tribului Kara. “Acești oameni sunt oameni chiar foarte buni”, spune el, ei ȋngӑduindu-i chiar sӑ-și construiascӑ o casӑ pe pӑmântul tribului Kara. “Nu-și ucid copiii pentru cӑ sunt malefici, sӑlbatici sau niste monștri idioți. O fac din cauza fricii. Se tem pentru viețile celorlalți din trib”. Dupӑ pӑrearea lui Kosubek, frica tribului va dispӑrea doar dacӑ cei din Kara vor crede ȋn ceva mai puternic decât mingi. Rӑspunsul, spune Kosubek, e creștinismul. “Dar nu putem face asta”, spune el “decât dacӑ ne apropiem de ei cu smerenie și cu dedicație”.
Nu cu mult timp ȋn urmӑ, un om Kara și-a adus fiica bolnavӑ la Kosubek. Copila rӑsufla din greu și nu rӑspundea la cuvintele sau mângâierile pӑrintelui. “Avea aceeași vârstӑ ca și fiica mea și, dacӑ fiica mea era la fel de bolnavӑ, aș fi fӑcut orice mi-ar fi stat ȋn putințӑ sӑ o salvez”, spune Kosubek, menționând cӑ și-ar fi trimis fiica imediat la spital. “Dar atâtea gânduri mi-au trecut prin minte: e dificil, e scump”. Mai târziu fata a murit, probabil dintr-o simplӑ pneumonie. “Aș fi putut s-o ajut”, zice Kosubek. „Și mi-e rușine”.
Kosubek recunoaște cӑ omorârea copiilor mingi trebuie stopatӑ, dar ȋn acelasi timp nu se simte ȋndreptӑțit sӑ o condamne. “Mult mai mulți copii mor din alte cauze. Cauze pe care le putem aborda ori preveni ușor dacӑ ne-ar pӑsa ȋndeajuns. Ȋnainte de a judeca, trebuie sӑ ne ȋntrebӑm, ce am fӑcut pentru a ajuta acești copii?” Rӑspunsul la această ȋntrebare, crede el, poate duce la ȋncetarea acestui mӑcel – printr-un altruism autentic și compasiune.
Simţӑminte de Mamӑ:
Ȋntr-o colibӑ plinӑ cu fum, ȋntr-un sat din Alduba, Kaiso Dobiar prӑjește cafea proaspӑta ȋntr-o tigaie, umplându-și casa cu aromӑ. Kaiso e mândrӑ sӑ fie Banna, și urmeazӑ multe obiceiuri și convingeri ale tribului ei. Dar este și creștinӑ și, abținându-se de la practicile idolatre, ea și soțul ei refuzӑ sӑ participe la ritualurile pӑgâne ale tribului ei. “Și copiii mei sunt tot mingi”, spune Kaiso, ea crescând ȋn casa ei, pe lângӑ copiii ei, ȋncӑ 2 copii mingi. O fatӑ micӑ se leagӑnӑ ȋn poala lui Kaiso, ȋntinzându-și trupul mic pentru a ajunge la tigaia ce prăjeşte cafeaua. “Ea e Tarika”, spune Kaiso. “Are 2 ani și e mingi”. Tarika a fost nӑscutӑ farӑ ceremoniile prescrise de Banna, iar mama ei a ascuns-o 6 luni. “Apoi ploaia s-a oprit pentru o scurtă vreme”, adauga Kaiso. “Oamenii s-au ridicat și au zis: trebuie sӑ scӑpӑm de ea. Aruncați-o ȋn inima junglei. Dar eu am spus: “Nu aruncați copilul, dați-mi-l mie.”
Și tot ȋn coliba micӑ a lui Kaiso stӑ și Teigist, pe care ea o crede să aibă 7-8 ani. Kaiso spune cӑ copilele ei adoptive nu se pot juca cu ceilați copii din Banna și trebuie sӑ stea pe lângă casӑ. “Trebuie sӑ rӑmânӑ aici pânӑ când mai cresc”, spune Kaiso. “Dupӑ aceea? Numai Dumnezeu știe.”
Misionarii și Creștinii:
Misionarii au venit la tribul Banna cu multe decenii ȋn urmӑ, iar biserica creștinӑ ȋntre ei e mult mai numeroasӑ decât ȋn alte triburi dimprejur. Totuși, numӑrul lor e mic, creștinii din Banna alcӑtuind cam doar 1 sau 2 % din populația tribului. Dar eforturile lor colective au rezultat ȋn a elimina aproape ȋn ȋntregime toate omorurile mingi. Cu puțini bani sau prin alte metode, creștinii Banna au acceptat responsabilitatea de a crește aproape toți copiii mingi. Mulți, ca și Kaiso, au deja grijӑ de unul sau doi mingi. O familie a adoptat 17 copii mingi. Asta o fac trӑind mereu sub amenințare pentru familiile lor. Când ies din casӑ, pot observa destul de ușor gravitatea situației. “Kaiso, de ce protejezi acești copii?” strigӑ un vecin nervos din spatele unui gard ȋnalt. “Spune-ne, de ce ?”.
Banna nu s-au confruntat cu seceta sau boli mortale de mulți ani. Faptul acesta, spun creștinii localnici, a domolit mânia localnicilor pentru o vreme. Dar dacӑ norocul tribului se schimbӑ, șefii vor gӑsi imediat un țap ispӑșitor, spune Andualem Turga, un membru al tribului. “Ceea ce trebuie sӑ ȋnțelegeți este cӑ, pentru acești oameni, copilașii mingi sunt ca o gripӑ. Dacӑ nu este opritӑ, omoarӑ oameni. Aşa cred ei, iar când lucrurile iau o ȋntorsӑturӑ nefastӑ, oamenii cred acest lucru mai mult ca niciodatӑ”.
O altӑ mamӑ ce are grijӑ de copii mingi, Uri Betu, ȋncearcӑ sӑ nu se gândeascӑ la așa ceva. Credința ei, spune ea, clarificӑ responsabilitӑțile pentru cei doi copii mingi ce trӑiesc ȋn casa ei și pentru ceilalți care au nevoie de ajutor. “Pentru moment nu ne facem griji”, spune Uri ȋn timp ce se uitӑ la fetițele ei adoptate, Tariqua și Waiso, care se joacӑ ȋn gradinӑ. Ȋn timp ce se roagă, Uri Banna ȋși va da seama cӑ prezența copiilor mingi ȋn mijlocul lor nu are nicio legӑturӑ cu ploaia, soarele sau faptul cӑ recoltele nu cresc. Totuși, suspinӑ ea, “mai este mult pânӑ se va schimba tradiția ȋn care am crezut atâta vreme”.
Radu Ioniţӑ, voluntar AFR
