BisericaExterneStiri

Germania: Inaugurarea bisericii de zăpadă

O biserică ce a fost construită în totalitate din zăpadă s-a deschis în Germania săptămâna trecută, după mai mult de un secol, când sătenii au construit prima biserică de zăpadă în semn de protest.

În 1911, rezidenţii au construit prima biserică de zăpadă din cauză că erau nevoiţi să călătorească ore întregi până la cea mai apropiată biserică din vecinătatea oraşului Mauth, şi au decis ca să aibă propria biserică în cadrul comunităţii.

Noua biserică de zăpadă din Mitterfirminansreut, din satul montan apropiat graniţei cu Cehia, este compusă din 49.000 metri cubi de zăpadă, precum şi plăci de gheaţă. Structura este de 65 metri în lungime, inclusiv un turn, şi a fost prezentată miercuri, împreună cu lumini albastre care s-au revărsat deasupra clădirii.

Miercuri, mii de oameni s-au adunat pentru a fi parte la inaugurarea bisericii, iar locaşul a primit o binecuvântare din partea lui Dean Kejetan. Steinbeisser a explicat intenţiile din spatele acestei biserici de zăpadă originale, potrivit The Associated Press.

„A fost menit ca un act de provocare-credincioşii din sat s-au unit şi au construit o biserică de zăpadă, deoarece nu au avut o biserică aici”, a spus decanul.

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button