SanatateStudii/Cercetari

Studiu: Există corelaţie între tensiunea arterială scăzută şi frecventarea bisericii

Un studiu recent publicat, condus de cercetători norvegieni, arată că există o corelaţie între practica religioasă şi tensiunea arterială scăzută.

În cercetarea publicată în Revista Internaţională a Psihiatriei în Medicină, cercetătorii au ajuns la concluzia că tensiunea arterială scăzută poate fi asociată cu frecvenţa bisericii. Dr. Harold G. Koenig, unul din autorii studiului, a afirmat pentru The Christian Post că acest studiu a fost unul din multele care au arătat acest trend.

„Aproape două treimi din cercetare, acum peste 60 de studii cantitative, raportează că acele persoane care sunt active din punct de vedere religios au tensiunea arterială scăzută semnificativ”, a declarat Koenig.

Koenig a afirmat, de asemenea, că el consideră că principala cauză a tensiunii arteriale scăzute a fost bazată puternic pe ceea ce oamenii au experimentat pe durata frecventării bisericii. „Este un complex mai mare al relaţiei decât simplul mers la biserică şi descreşterea tensiunii arteriale”, a adăugat Koenig.

„Dacă mersul la biserică te conduce la o relaţie mai adâncă cu Dumnezeu, ca rezultat e un sens mai adânc al păcii şi o mai mare dragoste în relaţiile cu vecinii, iar atunci, într-adevăr, acest lucru afectează tensiunea arterială.”

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button