ExterneStiri

Biserica din Iran s-a confruntat cu înăspriri în ultimul an

Există rapoarte neconfirmate cum că un pastor Iranian condamnat la moarte pentru apostazie ar putea petrece încă un an în închisoare.

Cazul pastorului Yousef Nadarkhani a fost înaintat de două ori la Liderul Suprem al Iranului, care încă trebuie să emită o decizie.

Solidaritatea Creștină din Lumea Întreagă a declarat că o decizie finală este așteptată oricând și că a primit rapoarte neconfirmate care indică faptul că execuția ar putea fi amânată până la un an pentru a-i lăsa timp pastorului să se convingă să renunțe la credința lui.

Organizația a spus că a mai primit și raporturi că un alt pastor întemnițat, Benham Irani, suferea în urma atacurilor „frecvente”.

El ispășește o sentință de cinci ani în închisoarea Ghezel Hesar din Karaj pentru că a condus o „acțiune împotriva siguranței naționale”. Bătăile, după cum se spune, au fost atât de dure, încât acum are dificultăți la mers.

Există zvonuri cum că pastorul a fost ținut în secret într-o celulă mică unde gărzile îl sculau din somn în mod repetat ca formă de tortură psihologică. Verdictul împotriva pastorului Irani spunea că el este un apostat, și repeta că apostații „pot fi omorâți”.

Un alt membru al Bisericii din Iran, Alireza Seyyedian, a fost condamnat la șase ani de închisoare în noiembrie, pentru „propagandă împotriva unui ordin al regimului și pentru acțioanre împotriva securității naționale.” Avocații săi încă trebuie să primească confirmarea scrisă a verdictului, care a fost emis verbal.

Directorul de avocatură al Solidaritatății Creștine din Lumea Întreagă, Andrew Johnston a declarat, „ Solidaritatea Creștină din Lumea Întreagă este profund îngrijorată de sănătatea și bunăstarea pastorului Irani, și roagă guvernul iranian să se asigure că el, și toți prizonierii sunt protejați de atacuri, primesc atenția medicală necesară, și sunt tratați în conformitate cu Regulile Minime Standard de Tratament al Prizonierilor, după cum au fost precizate de către UN.”

„De asemenea, este inacceptabil că regimul Iranian continuă să descrie activitățile religioase legitime ale credințelor minoritare ca o amenințare a securității naționale, și că supun oamenii la termene lungi și nedrepte din acest motiv.”

„Comunitatea internațională trebuie să mențină presiunea asupra Iranului pe perioada Crăciunului și de-a lungul anului viitor pentru a se asigura că drepturile grupurilor religioase minoritare sunt respectate, și pentru a securiza achitarea și eliberarea pastorului Nadarkhani și a tuturor celorlalți închiși pe nedrept sau care se confruntă cu execuția datorită proceselor judiciare defectuoase.”

Show More

Lidia Baiaş

“Sunt iubitoare de frumos, de cuvinte frumos alcătuite și, nu în ultimul rând, de oameni frumoși. Sunt absolventă a Facultății de Litere și îmi plac traducerile. La fel ca și voi, sunt în căutarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii și al perfecțiunii. Știu că doar El ne poate dărui frumosul în viață și binecuvântarea, pe care ne-o dorim cu toții. Am ales să fac parte din echipa Total Schimbat deoarece am vrut să Îl onorez pe Dumnezeu cu talantul pe care mi l-a dăruit. Doresc să fiu o rază de lumină în lumea din ce în ce mai întunecată în care trăim. Prin harul lui Dumnezeu, se poate!”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button