ExternePoliticStiri

Kazahstan: Promovându-se „progresivitatea” noii legi a religiei

Secretarul de Stat Kanat Saudabaev a ordonat devotamentul resurselor considerabile pentru a promova ceea ce el a pretins a fi „semnificaţia şi progresivitatea” Legii Religiei, extrem de restrictivă a Kazahstanului, la o întâlnire închisă a funcţionarilor superiori ai statului, în 27 octombrie, raportează Forum 18.
El a ordonat nu numai „observarea cerinţelor” legii, dar şi „acceptarea pozitivă de către subiecţii activităţii religioase (comunităţile religioase), potrivit documentelor de la reuniunea surprinsă de Forum 18. Acesta notează că membrii comunităţilor religioase variate se tem din ce în ce mai mult să-şi exprime criticile asupra noii legi în mod public. Una din companiile media a fost ameninţată cu închiderea în cazul în care se va da acoperire negativă noii legi.

Părinţi baptişti au fost amendaţi cu amenzi sau închisoare din cauza faptului că au refuzat să-şi trimită copiii la lecţiile obligatorii de autorecunoaştere, susţinute în cadrul şcolii.

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button