DevotionaleEditoriale

Lepădare şi căinţă

“Petru a răspuns: “Omule, nu ştiu ce zici!” Chiar în clipa aceea, pe cȃnd vorbea el încă, a cȃntat cocoşul. Domnul s-a întors şi S-a uitat ţintă la Petru. Şi Petru şi-a adus aminte de cuvȃntul pe care i-l spusese Domunl: “Înainte să cȃnte cocoşul te vei lepăda de Mine de trei ori. Şi a ieşit afară şi a plȃns cu amar.” (Luca 22:60-62)

De multe ori, asemeni ca şi Petru altădată, avem slăbiciuni în viaţă cȃnd, deşi ne credem că suntem tari, cădem. Petru, un om curajos şi puternic, îndrăzneţ şi de multe ori încăpăţȃnat, avea convingerea că prin tăria lui putea să ajungă departe în slujirea sa pentru Isus. Poate din pură îndrăzneală sau din dorinţa lui sinceră de iubire care o avea pentru Isus, a spus că este gata să meargă cu Domnul Său pȃnă la moarte.

Viaţa noastră spirituală de multe ori se pare să aibă tendinţa lui Petru. Asemenea lui, de multe ori facem afirmaţii care ne vor costa cu lacrimi de căinţă, şi mai mult decȃt atȃt chiar ne vom lepăda de Domnul Isus. Lepădarea aceasta constă în faptul că de multe ori, priorităţile materiale, lumeşti, vor lua locul numărul unul în viaţa noastră, lepădȃndu-ne astfel de Domnul nostru, atunci cȃnd cel rău vine cu ofertele sale, pentru a ne ademeni.

Privind la Petru, putem să ne dăm seama că regretul lui a venit imediat ce şi-a dat seama de ceea ce făcuse. Nu ştiu, referitor la viaţa noastră personală, cȃt de repede vine sau a venit sentimentul de regret împreună cu căinţa sinceră din inimă, atunci cȃnd am observat că am greşit înaintea lui Dumnezeu.

Dacă în viaţa creştinului, în urma lepădării nu apare căinţa, înseamnă că deja demult ne-am îndepărtat de drumul care duce către Împărăţia veşnică.

Trăim vremuri tȃrzii prin care Biblia ne vorbeşte şi ne spune de multe lucruri care se vor întȃmpla printre noi, lucruri care din cauza nevegherii, a comfortului modern, al păcatului şi înmulţirii fărădelegii în lumea asta, vor afecta şi poporul lui Dumnezeu. Dar efectul acesta nu se produce decȃt prin neveghere din partea credinciosului.

Tindem să spunem că suntem creştini, şi ne rezumăm doar la acest lucru, fără să ne mai gȃndim la lucrurile practice, la faptele duhului, la faptele moral-creştine care ar trebui să ne însoţească vizibil, lăsȃnd în urmă o mireasmă plăcută care emană mirosul şi parfumul adevărat al unei credinţe pure şi practice în Domnul Isus Hristos.

Un alt factor de „tăgăduire” în observăm în secolul nostru prin faptul că ne manifestăm o dragoste superficială, regăsită doar în biserică, iar mai apoi, plecȃnd printre oameni ne facem şi arătăm la fel ca ei. Dacă vreunul spune că suntem „pocăiti” ne ofensăm. Spunea cineva odată într-o întȃmplare despre cȃţiva copii care fugeau după un creştin strigȃnd după el „pocăitul”. Creştinul s-a întors la ei şi le-a spus: „Aş vrea să strigaţi mai tare dacă doriţi, pentru că a fi pocăit este o cinste prin care poţi ajunge la Dumnezeu!”.

Se prea poate de multe ori, ca în împrejurările vieţii să fim puşi în faţă cu oameni importanţi, prin care, în deciziile lor ne pot afecta traiul nostru pămȃntesc, locul de muncă, afacerile noastre, etc; cum vor reacţiona ştiind că dacă le vom spune că Îl urmăm pe Isus cu tot sufletul nostru, ne vor crede nebuni, poate vom fi dispreţuiţi, avȃnd locuri de muncă pierdute, batjocoriţi, etc.? Chiar Domnul Isus, în predica Sa de pe munte ne spune căci dacă astfel de lucruri se vor întȃmpla „bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru că răsplata voastră este mare în ceruri” (Matei 5:12)

Totuşi, vom întȃlni creştini care nu vor să aibă parte de aceste fericiri, astfel recurgȃnd la tăgăduire, şi aşa se poate să ratăm veşnicia împreună cu Dumnezeu.

Dacă identitatea noastră ca şi creştini va rămȃne necunoscută de lume, atunci înseamnă că nu ne-am împlinit scopul şi datoria de a vesti Cuvȃntul lui Dumnezeu omenirii întregi.

Dacă lucrurile acestea sunt în viaţa noastră, putem şi avem posibilitatea ca şi Petru altădată să ne căim, să ieşim „afară” pentru a plȃnge cu amar, ca să putem astfel să mergem în continuare încredinţati că Dumnezeu va fi de partea noastră şi mai mult decȃt atȃt, vom căpăta premiul alergării noastre de pe acest pămȃnt, viaţa veşnică!

Silviu Firulete

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button