Să urc
autor: Daniel Hîrtie
Să urc spre Muntele Cel Sfânt
Cu harfa mea în mână,
E harul Tău, să-mi dai avânt,
Ce fac, vreau să rămână.
Să nu mă las cuprins de somn
În era adormirii,
Să pot veghea, să Te am Domn
Pe drumul mântuirii.
Mândria, eul cel dușman
Să nu mă biruiască,
Căci vreau spre cer, spre Canaan
Slujirea-mi să sporească.
Iar când vin valurile mari
Să nu îmi stingă focul,
Că cei ce-L au pe Domnu-s tari,
Își cunosc bine locul.
E vremea celor ce privesc
Și râd de-acei ce lucră,
Doar cei smeriți se mai trudesc
Și-n Duhul Sfânt, ascultă.
Cei care nu urnesc un pai
Nu pot ca să greșească,
Dar vor rămâne fără grai
În clipa judecătorească.
Va fi o zi cu-n mare-apus
Al vorbelor murdare,
Când, Însuși, Regele Isus,
Va face-o demarcare.
Toți hulitorii vor găsi
Ce-au semănat în vale,
Iar slujitorii vor primi
Cununi strălucitoare.