Familie

Cum să rămâi îndrăgostit de soţia ta?

Întrebare: Cum poţi păstra dragostea pentru soţie, pentru că totdeauna va apărea o femeie mai frumoasă decât soţia ta? Ştiu că este o ispită, dar întreb, cum se poate păstra?

1. Nu te potrivi chipului veacului acestuia
Altădată, în vremurile trecute, această întrebare nu trecea prin cap nici la cei necredincioşi, dar acum lucrurile s-au schimbat. Prin intermediul filmelor, cărţilor, revistelor, internet-ului, etc,  diavolul vrea să ne convingă că dragostea este un sentiment ieşit de sub orice control al voinţei, că inimii nu-i poţi porunci, şi că dragostea adevărată vine şi pleacă atunci când vrea. În felul acesta diavolul vrea să înşele o lume întreagă că dragostea adevărată este acea care îţi împlineşte toate nevoile şi pasiunile tale, şi dacă nu mai face faţă, ea nu mai există. Ce mare înşelare: egoismul extrem şi obraznic a ajuns să fie numit dragoste şi să fie prezentat ca atare. Nu te lăsa înşelat niciodată şi nu-ţi zidi concepţiile despre lume din sursele care sunt contrare adevărului biblic. Dumnezeu spune foarte clar:

nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită. (Romani 12:2)

2. Realizează dragostea lui Dumnezeu
În Vechiul Testament, de multe ori Dumnezeu a comparat relaţia Sa cu poporul Israel cu una dintre un bărbat şi soţia lui. După ce soţia Lui iubită, poporul Israel, i-a întors spatele şi a păcătuit grav curvind după idoli străini, Dumnezeu a părăsit-o pentru o vreme, dar apoi i-a zis prin prorocul Ieremia:

Domnul mi Se arată de departe: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea! Te voi aşeza din nou, şi vei fi aşezată din nou, fecioara lui Israel! Te vei împodobi iarăşi cu timpanele tale şi vei ieşi în mijlocul jocurilor voioase. (Ieremia 31:3-4)

Dacă aşa s-a purtat Dumnezeu cu soţia care i-a fost necredincioasă, cu atât mai mult orice bărbat care realizează dragostea lui Dumnezeu îşi va iubi soţia cu o iubire veşnică şi va păstra pentru toată viaţa bunătatea faţă de ea, ca să reflecte astfel caracterul şi slava lui Dumnezeu, căci pentru aceasta am fost creaţi.

3. Reflectă caracterul Domnului Isus
Dumnezeu a institut căsătoria ca să fie o imagine a familiei cereşti. Epistola către Efeseni relatează că într-o căsătorie soţul reflectă pe Domnul Isus şi soţia reflectă biserica. În acest context Dumnezeu ne porunceşte tuturor bărbaţilor să ne iubim soţiile până la sacrificiu, pentru că numai în felul acesta vom reuşi să reflectăm caracterul Domnului Isus prin purtarea noastră. Şi este scris astfel:

¨Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui. „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” (Efeseni 5:25-31)

4. Alege să rămâi îndrăgostit
Orice bărbat trebuie să înţeleagă că este responsabil să-şi păstreze dragostea şi pasiunile îndreptate spre soţia lui pentru toată viaţa, aşa cum spune în Sfintele Scripturi:

¨Bea apă din fântâna ta şi din izvoarele puţului tău. Ce, vrei să ţi se verse izvoarele afară? Şi să-ţi curgă râurile pe pieţele de obşte? Lasă-le să fie numai pentru tine, şi nu pentru străinii de lângă tine. Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! ¨(Proverbe 5:15-19)

5. Nu te lăsa ispitit de alte femei
Imediat după ce relatează despre datoria unui bărbat să rămână îmbătat tot timpul de drăgălăşiile soţiei şi să fie necurmat îndrăgostit de dragostea ei, Cuvântul lui Dumnezeu spune:

¨Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? Căci căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului şi El vede toate cărările lui. Cel rău este prins în însuşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui. El va muri din lipsă de înfrânare, se va poticni din prea multa lui nebunie. ¨(Proverbe 5:20-23)

Fii un bărbat înţelept şi nu da voie inimii tale să admire o străină ca nu cumva să o pofteşti în inima ta. Învaţă să fii un om înfrânat şi să te porţi cu înţelepciune în orice împrejurări. Veghează asupra inimii tale.

Presupun că citesc acest articol şi femeile, şi vreau să le spun că felul cum apreciază şi răspund la dragostea soţului, joacă un mare rol în această înnoire continuă  a sentimentelor care este necesară în fiecare căsătorie.

Sursa: Moldova Crestina

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button