Piedici
Istorisirea vindecării celor doi orbi ne prezintă o învăţătură mereu actuală. Alături de adevăratele nevoi care fac ca cineva să strige la Isus, se vede nepăsarea mulţimii faţă de aceste nevoi şi efortul ei de a împiedica să li se răspundă. Dacă printre cititorii noştri se găseşte cineva care nu are viaţa veşnică, să strige la Domnul! Să nu-i pese de ceea ce poate să gândească lumea despre convertirea lui! Lumea, care îl înconjoară, nu poate decât sa-l împiedice de a merge la Isus, dar nu va răspunde de nimeni în ziua judecăţii. Ca şi satana, ea te va lăsa să suferi singur îngrozitoarea ta soartă. Fii mai conştient de pierzarea şi vinovăţia ta! Dacă ai strigat deja, dacă lumea te-a oprit, strigă iarăşi şi vei întâlni pe Domnul, a cărui inimă este tot timpul plină de milă! El nu doreşte decât să răspundă la strigătul tău disperat după ajutor pentru a te pune în siguranţă pe drumul slavei veşnice. Dar grăbeşte-te! Timpul trece repede! Poate este ultima dată când îţi este înfăţişat harul. Profită de el! Nu te lăsa împiedicat(ă) în căutarea mântuirii!
“Gloata îi certa să tacă. Dar ei mai tare strigau: <<Ai milă de noi, Doamne, Fiul lui David!>>” Matei 20.31
©Sămânţa Bună