Mă iubește, nu mă iubește? Ți-e suficient de cunoscută expresia? Când mă gândesc la vremea copilăriei și la bietele flori , nu pot să nu zâmbesc. Ce vremuri ! Noroc aveau florile cu puține petale. Nu ne erau de folos în horoscopul dragostei. Însă nu aceeași soartă o aveau și cele înzestrate de mama natură cu cât mai multe petale. Era atât de fascinant să rupi câte-o petală și să rostești Mă iubește, și încă o petală cu Nu mă iubește, și încă una… și tot așa, până când, cu răsuflarea la gură rosteam ultima sentință. Și dacă ghinionul făcea să pice pe ultima petală formula magică cu Nu mă iubește, aruncam imediat rămășița ce-a fost cândva o floare, și începeam de la capăt ritualul, bineînțeles , sacrificând o altă biată plăntuță . Și de cele mai multe ori, continuam așa până ultima petală ne spunea ceea ce căutam și ne doream să auzim : Mă iubește.
Și cu ochii pierduți în lumea misterioasă a imaginației, visam cu ochii mai mult sau mai puțin deschiși, la Făt-Frumos sau Zâna cea bună… zâmbind satisfăcuți și oftând ușor . Nici măcar nu reușesc să-mi dau seama ce transmitea oftatul acela. Un amestec de speranță și dezamăgire în același timp, judec eu cu mintea de acum.
Și vremea a trecut… și astăzi, ne jucăm la fel. Doar că am schimbat obiectul persecuției. Nu ne mai luăm de viața florilor, ci din contră, le lăsăm să-și ducă liniștite prestația lor scurtă de altfel. Acum am găsit un obiect de joacă mult mai interesant ( sau nu ?! ). O inimă. Umană. Și azi o iubim, și mâine nu o mai iubim. Dar poimâine revenim la sentimente mai bune, și o iubim din nou. Dar ne trezim în dimineața următoare că ne-a jefuit cineva sufletul, și-n jaful respectiv, ne-a luat și dragostea. Și tot așa. Și rupem petale din inima celuilalt cu fiecare zi ce apune. Un nou răsărit, o nouă petală. Iar când ajungem la ultima petală, de s-a nimerit să rostim Nu mă iubește, fără regrete, mergem mai departe. La o altă inimă. Unde din nou…ne-ncepem ritualul. Te întrebi până când? Doar până găsești o inimă care oricât ai împărți-o și oricât te-ai chinui s-o ciopârțești, e tot impară. Și asta pentru că, din oficiu se presupune că-ți începi jocul cu Mă iubește… Ghinionul inimilor care la împărțeală sunt pare, nu?
A trecut de mult vremea când dragostea se afla printr-un joc stupid de-a imparul și parul petalelor rupte. O inimă nu trebuie sfâșiată în petale pare sau impare. Prin natura ei, e una singură, adică impară. Și regula jocului începe cu Mă iubește.
Brandusa Ciorba-Ciobanu, Revista Respiro
