Devotionale

Prietenia

Prietenia  este definită ca legătura care se stabileşte între persoane, pe baza unor sentimente de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc. Biblia ne arată că prietenii pot fi de două feluri: adevăraţi şi prefăcuţi.

Prietenul adevărat este cel care are faţă de celălalt sentimentele enumerate mai sus. Un exemplu frumos în acest sens îl avem în Ionatan şi David (1 Samuel 18:1). Despre cei doi  s-au scris cuvinte care merită  atenţia noastră: „Sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el.”

Însă Biblia avertizează  şi despre prieteni care umblă cu bârfeli (Ieremia 9:4) sau despre prieteni  de interes: …bogatul are foarte mulţi prieteni”(Proverbe 14:20). Când lucrurile merg bine, şi duşmanul devine prieten. Este uşor să găseşti în fericire un prieten, dar în nenorocire este lucrul cel mai greu. Astfel de inşi nu merită să fie numiţi prieteni.

Drag cititor, ce fel de prieteni ai? Dacă nu ai niciun prieten, îţi recomand pe cel mai bun: Isus Hristos. El spune: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14). Isus este acel prieten pe care Îl poţi găsi oricând, şi te primeşte aşa cum eşti tu sărac sau bogat, fericit sau trist, înalt sau scund… El  îţi spune: „Ştiu că ai făcut multe rele şi Mi-ai întors spatele de multe ori, dar ascultă ce îţi spun- Eu te iubesc pentru ceea ce eşti, nu pentru ceea ce ai făcut; o să îţi dau dragostea de care niciodată nu ai auzit. Eu voi fi mereu lângă tine chiar dacă uneori nu vei simţi.”

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button