Editoriale

Ai spus ceva, Doamne?

-Tata, ce-i cu tine? Ti s-au inecat corabiile? Sunt eu, Radu, baiatul tau din clasa a VIII-a C. Vrei sa-ti spun o poezie, ca sa ma bagi in seama? Cu mainile incrucisate, cu capul rezemat de marginea de sus a fotoliului, tatal copilului descoperise in tavan un punct pe care nu voia sa-l paraseasca. Radu ii flutura mana prin fata ochilor, sa-l faca sa clipeasca. Voia un dialog despre orice sau macar o explicatie pentru absenta lui din cotidian. Omul cu tamplele prea devreme incaruntite nu sosise din drumurile unor ganduri neumblate. Irina dadu buzna in casa cu cei sase ani ai ei, plini de clopotei.
-Tata, mi-ai promis ca ne jucam astazi de-a turistii! Hai, scoala-te! Directia … Spania. Radu facu un semn cu degetul la gura sa dea sonorul mai incet, pentru ca tatal lor a plecat ceva mai devreme in voiaj. Fetita, dornica sa stropeasca joaca peste tot, ii sopti fratelui ei:
-Sa sunam si sa vedem daca este acasa, isi dadu ea cu parerea. Si pe cand se intindea smechereste sa apese pe nasul celui ce parca era in transa si sa declanseze soneria parinteasca, deodata se trase speriata inapoi. Doua lacrimi mari se rostogolira, pe obrazul bronzat al tatalui lor, cel care era atat de ciudata in ziua aceea.

-Tata, de ce plangi? intreba Irina. Am fost cuminte astazi. Sa-ti spuna Radu daca nu e asa. Mainile acelea mari si obisnuite cu munca, dar parca absente, o cuprinsera cu inteles de recunostinta. Jos, langa fotoliu, Radu vazu scrisoarea. O ridica si fugi cu ea in dormitor.

-E de la mama, din Spania, striga de bucurie Irina. Citeste-mi si mie, nu fi rau! Spune-i, tata, sa-mi citeasca si mie!

-Lasa, ca o sa-ti citesc eu, zise omul cel trist, dar acum sunt obosit si nu ma simt bine.

-Nu, eu vreau acum. Pe mine intotdeauna ma pacalesti. Ma fac eu mare si n-o sa mai am nevoie de voi, zise ea imbufnata. Radu deschise usa si, cu ochii plini de lacrimi, il intreba pe tatal lor:

-De ce, tata? De ce? Spune ca nu-i adevarat! Nu pot sa cred! Si, aruncand scrisoarea, fugi, luand cu el un hohot de plans neoprit.

Irina ridica scrisoarea si o puse la obraz. Mangaie foile, le mirosi si le stranse la piept.

-E scrisul mamei, ii spuse ea tatalui ei cu veneratie. E de la mama mea. Privind la copilul fericit, omul cu durerea lui mare gandi:

„Doamne, ce bine era sa nu fi stiut sa citesc! Crezi ca meritam asta? Spune ceva”! O citise de cinci ori. De la mirare a trecut la nedumerire, apoi la disperare, ca, in final, printre gandurile uimite, sa se strecoare un suvoi de durere nemaitraita. Cuvintele acelea, venite de departe, de la cineva atat de aproape, parca s-au facut spini lungi si ascutiti, care s-au infratit intr-o coroana pusa pe sufletul lui si apasata bine, pentru a nu fi un calvar.

„Stiu ca n-o sa-ti cada bine scrisoarea mea, dar nu e cinstit sa te amagesc. E mai bine de un an si jumatate de cand sunt plecata si numai eu stiu prin cate am trecut, ca sa-mi fac un rost aici, printre straini. Din banii castigati ti-am trimis sa acoperi datoriile si sa ai tu si copiii cu ce sa traiti. Ti-ar fi stat mult mai bine tie sa fii aici si sa muncesti, iar eu sa fiu acasa cu copiii, dar barbatii destoinici nu sunt pe toate drumurile. Din leafa ta nu aveam cum sa traim. Acum vreau sa fii tare, caci am sa-ti spun ceva ce n-o sa-ti placa. Acolo unde fac eu menaj am gasit intelegere si persoana care m-a angajat ma ajuta sa obtin rezidenta. Aici, daca n-ai pe nimeni nu razbesti. Pana si crestinii nostri cu care mergeam la biserica in tara se fac ca nu ma cunosc atunci cand le cer ajutorul. Fiecare pe cont propriu. Ce sa-ti mai spun de credinta! Mi-am mai luat un serviciu, ca sa castig ceva mai onorabil.

Iti ziceam de persoana aceea de treaba care ma ajuta sa-mi iau rezidenta. Este avocat. El ma rezolva sigur, dar ma vrea si pe mine. Ce crezi ca i-am spus? Ei , bine, n-am de ales! As fi vrut sa ai si tu calitatile lui. E in divort cu nevasta lui, care e o uraciune. Tare l-a mai chinuit! Nu stiu daca am fost destul de clara: vreau sa raman cu omul asta si nu ma mai intorc decat sa-mi vad copiii si sa-i iau aici. Dupa Anul Nou ma mut definitiv, dar pana atunci nu ma incurc. Sa-si obtina divortul pana la sfarsitul anului si apoi sunt libera. Stiu ca o sa-ti vina greu sa primesti vestea asta,  dar intelege-ma. Viata este cum ti-o faci si uneori mai schimbi macazul, ca sa fie mai bine. Stiu ca o sa spui ca nu e biblic si cinstit si ce-o sa zica biserica. Nu ma intereseaza. Eu raspund pentru ce fac. Daca te-ai cerceta mai bine, poate ca o sa-ti dai seama ca ai avut si tu partea ta de vina ca sa raman aici. O sa ma refac si cu credinta. Avocatul ma lasa sa merg la biserica, desi e catolic. Sper ca ai putea sa ma ierti, dar n-am incotro. Nu mai pot renunta. Pana la Anul Nou, inca mai sunt nevasta ta. Dupa, esti liber sa-ti refaci viata. E dreptul tau. O sa-ti trimit ceva bani pentru copii. Saruta-i din partea mea si nu fi suparat. Viata e plina de cotituri. Scrie-mi despre copii si despre reactia ta. Voi suporta orice.” Veronica.

La judecata de …sine

-Tata, de-o saptamana n-ai mai iesit din casa, ii zise Radu. Esti nebarbierit si nemancat. Arati ca o umbra. La biserica nu te-ai mai dus si de la serviciu suna directorul dupa tine cu disperare. De doua zile eu n-am mai fost la scoala, ca sa am grija de asta mica. Fa ceva! Scrie-i o scrisoare, racoreste-te, roaga-te, striga, plangi, dar trebuie sa mai si traim. Stiu ca ti-e greu, dar uite, am sa te ajut si eu cu ce pot. Hai la program! Nu-mi spuneai tu asa cand intarziam in pat? O sa vezi ca ne descurcam noi. Pe cai, tata!

-Baiete, nu mai merge. Sunt rupt pe dinauntru. N-ai cum sa intelegi cat de mare este durerea mea. M-a lovit drept in inima, iar vointa mea e facuta praf. Simt ca nu mai am niciun rost. Si, in cele din urma, stii cine e vinovat? Tot eu. Zice ca printr-un fel al meu am impins-o sa-si aleaga alta varianta de viata. Stii ca v-am fost si tata si mama. Am invatat sa fac mancare, sa spal, sa calc si sa cos. V-am dus la doctor cand ati fost bolnavi si am jucat mingea cu voi cand mai gaseam timp. V-am cumparat carti si cadouri, ca sa va bucur. La inceput, ii scriam scrisori maica-tii, spunandu-i cat ne este de dor de ea. Asta sa fie felul meu de viata care a impins-o sa ramana acolo cu un venetic?

Ca sunt mai tacut si mai putin indraznet, asta e adevarat. Ca nu am darul de a pleca din tara ca altii, si asta e o realitate. Nu-mi place sa risc si mi-e teama de esec. De la inceput nu mi-a cazut bine plecarea ei. „Doar pentru o jumatate de an si ma intorc”, a zis. Si a trecut un an si jumatate. S-au rarit scrisorile si telefoanele. Justificarea? Sa facem economii si de-o paret si de alta. Din ce in ce mai multa tacere. Nu cred ca m-a iubit vreodata, desi au fost destule zile frumoase impreuna. Sa tii minte, Radule: nici macar cu un gand n-am inselat-o pe maica-ta. Ai dreptate , am sa-i scriu.

Vrea reactie din partea mea, ei bine, o s-o aiba.

-Ai grija , tata, sa nu te trezesti ca mai primesti o lovitura. Si asta de la tine, daca nu esti atent.

-Ce vrei sa spui. Sa umblu cu manusi? Dupa cele ce mi-a facut, s-o mai si menajez? Daca vrea libertate, atunci o va avea.

Reactia.

„Am primit scrisoarea ta”, isi incepu scrierea cel mai lovit dintre barbati, „si iti multumesc pentru cadoul de Anul Nou pe care mi l-ai facut. Peste o luna si doua saptamani, se termina si anul acesta de atata asteptare si speranta. Pentru ca te topeai dupa mine, ce-ai zis: hai sa gasesc un tovaras care sa-mi tina de urat in dorul barbatului meu si sa-mi mai potolesc focul. Si pentru cei de-acasa, doi tatici nu strica. E o mai mare protectie si siguranta financiara. Si-apoi, avand in exces atat de multa afectiune si-n cunoscuta ta darnicie, ai zis sa fericesti si pe un altul. Asta da crestinism! Ma mir ca mai ai curajul sa-mi scrii sa nu ma supar. Ca si cand e de datoria mea sa te iert in mare graba si sa nu-ti stric marea fericire care a dat peste tine, ca o mostenire de o suta de milioane de dolari. Fetito, daca te-ai saturat de mine si ai un altul mai destoinic, nu incerca sa ma fierbi cu scrisori de-astea, in care imi spui ca sunt de doua parale pentru tine. O sa-mi treaca, mai devreme sau mai tarziu. Dar, tine minte, o sa ajungi rau si mai fii atenta: sa nu incerci sa cersesti mila mai tarziu, ca sa te primesc. Si ca sa-ti fie clar de la inceput, iti spun: n-ai sa vezi niciun copil. Pot sa te inlocuiesc cu succes. Ziceai ca o sa suporti orice reactie. Iat-o! Alta n-am. Nu meriti nici macar un „la revedere.”

-Da-mi un plic, ii spuse furios barbatul ranit fiului sau.

-Cu o conditie, sa citesc si eu epistola, zise Radu.

-Nu am ce ascunde, raspunse tatal cu resemnare. Cred ca am fost prea tolerant si manierat. De fapt, are dreptate maica-ta: imi lipseste curajul. Radu a citit si, cu un zambet ironic, i-o inapoie tatalui, spunandu-i piscat:

-Bine executat. Asa cum zici ca nu te-a iubit mama niciodata, nici tu nu dai de inteles ca ai iubit-o vreodata. Nici ea nu-ti da nicio sansa, dar nici tu nu-i dai. Exterminare garantata. Lovitura de maestru. Cred ca ti-a lovit mai degraba orgoliul, nu dragostea, pentru ca nu se vede ca ai fi avut-o vreodata.

-Ai inceput sa ma judeci si tu? Ce-ai fi vrut sa-i scriu: versuri de dragoste? E si biblic, baiete: dinte pentru dinte. Si eu o fac cu eleganta, nu ca maica-ta!

Ti-am spus sa fii atent ce faci. Pentru „opera ta de arta”, nu-ti dau niciun plic. M-as simti complice la scrisoarea ta „biblica”. Ma grabesc la scoala. Poate ar fi bine sa discuti cu Cel care a fost la cununia ta si ti-a binecuvantat-o. S-ar putea sa-ti sugereze alta varianta. Mai gandeste-te. Pe curand.

„Au ajuns copiii sa-mi tina lectii de atitudine”, isi zise omul, hotarat sa termine odata cu calvarul lui.

„Si totusi s-ar putea sa aiba dreptate baiatul. Am scris ironic si fara drept de apel. Tatal fiului risipitor nu a gustat ce inseamna resentimentul si autocompatimirea. El s-a socotit mai departe tata si a asteptat, in ciuda razvratirii fiului sau. Cred ca nu merita sa ma cobor intr-atat. Trebuie sa reformulez. De data asta, sigur o sa-mi dai plic, baiete!” Rupse scrisoarea aceea incarcata de condamnare si incepu alta.

„Veronica, imi este greu sa primesc o astfel de veste, dar trebuie sa stii ca numai tu esti responsabila pentru alegerea pe care o faci. Poate ca nu sunt la inaltimea altor barbati, insa am facut tot ce-am putut ca sa-mi mentin familia in societate si-n biserica. Dragoste cu forta nu doresc. Fata de copii, mi-am facut datoria de tata si, in ultimul timp, si de mama, in lipsa ta. Nu zic ca nu am nevoie de tine, dar, daca nu mai suntem in atentia dragostei tale, nu ramane decat sa ne resemnam. O sa-ti ducem lipsa, dar Domnul ne va da puteri. Cu bine.”

-Poate ca ai si timbre pentru plicul asta pe care mi-l vei da, ii spuse tatal fiului sau, care tocmai venise de la scoala.

-Imi permiti sa fac o lectura? ii sugera Radu.

-Poti s-o si aprofundezi. Cred ca daca ar citi-o si alti barbati, mi-ar da palme pentru cat de generoasa, fata de figura pe care mi-a facut-o dumneaei.

-Da, se vede, ii replica Radu, dupa ce o citi. Se vede foarte clar cat de bun esti tu, fata de cat de rea este mama.

-Nu inteleg. Nu crezi ca trebuia sa-i spun ca alegerea ii apartine si ca noi nu putem s-o fortam sa-si schimbe parerea?

-Nu, raspunse Radu. Tata, nu intelegi ca nici tu nu esti convins ca e bine ce faci? Cum poti sa te resemnezi si sa abandonezi lupta, cand stii bine ca de raspunsul tau atarna intoarcerea mamei acasa? Si chiar daca nu s-ar intoarce, esti cu constiinta curata ca ai facut tot ce era posibil ca sa afle ca locul ei este langa tine? Stiu ca esti plin de manie si gandurile si sentimentele tale sunt otravite, dar, tata, nu poti strege dintr-o data ceea ce este in adancul sufletului tau. Eu zic sa fii sincer cu tine; scoate iubirea care mai este si marturiseste-o. Ceea ce ai scris este o deghizare ieftina a resentimentului cu care vrei sa te razbuni. Crede-ma, n-am plic nici pentru scrisoarea asta, de care zici ca este atat de generoasa. Daca Cerul iti da, n-am nimic impotriva.

-Dar e o nebunie sa scriu asa cum zici tu.

-Se poate, dar e singura care salveaza familia noastra.

Scrisoarea din cer.

„Baiatul are dreptate inca o data”, si-a zis barbatul incercat ca prin foc. „Doamne, da-mi cuvintele care sa spuna cel mai bine adevarata mea dorinta. Nu vreau sa ma mai ascund. Fa cu orgoliul meu ce vrei Tu.” Si o scrisoare care , oricum ai lua-o, are un soi de nebunie a inceput sa se scrie.

„Draga mea, nu poti sa-ti inchipui ce durere mi-a adus scrisoarea ta si nu pot sa-ti ascund zilele mele de manie si de frustrare. Parca sunt beat. Mancarea nu mai are gust si vointa imi este paralizata. Nu ma asteptam sa-mi faci o asemenea surpriza. M-am revoltat, m-am autocondamnat si apoi m-am resemnat intr-un mod periculos. Acum parca m-am trezit ca dupa o muscatura plina de venin a unui sarpe. Te rog, nu face pasul acela cu care ai putea sa ma ranesti atat de adanc. Nu risipi pe usi straine bucuria care ne-a fost destinata doar noua de Dumnezeu prin tine si nu rupe legamantul prin care El doreste sa ne salveze. Eu sunt sotul tau, cu minusurile mele, cu vorba mea mai inceata si cu ritmul meu, dar crede-ma ca nu vei gasi nicaieri o iubire ca a mea. Iti spun sigur ca nu vei fi fericita langa o alta persoana, care cauta doar o aventura pentru pasiunea lui egoista. Adu-ti aminte de rugaciunile noastre ridicate impreuna, de bucuriile noastre, de frumosii nostri copii  pe care nu-i poate convinge nimeni sa te uite. Cantareste toate astea cu inima ta, si nu cu alt interes, si spune-mi raspunsul sufletului tau. Daca iertarea lui Dumnezeu este atat de sigura, eu nu am dreptul sa nu sterg greseala ta. Cel care m-a convins de cuvintele pe care ti le scriu nu ma va lasa sa-ti aduc aminte de niciun cuvant de condamnare sau vreo aluzie la ceea ce a fost o scurta alunecare. Venirea ta va fi o sarbatoare. Porneste, draga mea!”

Planuri tricate.

-Am trimis-o cu posta rapida, tata. Poate ca ar fi fost bine sa fi scris mai des scrisori din astea.

-Poate. Adica sigur ar fi trebuit. La cinci zile dupa trimiterea scrisorii, soseste o alta scrisoare din Spania, ca un raspuns pe care un judecator cu juratii il aduc celui care asteapta sa i se faca dreptate.

-E de la mama, striga Irina. De data asta, daca nu-mi cititi si mie scrisoarea, va spun mamei si nu va mai aduce nimic. Tatal copiilor era intr-o asteptare framantata de sperante vagi si de teama. Radu o citi repede in gand si pe fata lui inflori un zambet ca o prognoza de vreme frumoasa.

-Liniste! ceru Radu. Stiri de ultima ora. Nu ma intrerupeti!

„Dragul meu, duceam lipsa de cuvintele pe care mi le-ai scris. Socoteste ca am fost putin bolnava, ca de o gripa. Dar cuvintele tale m-au vindecat. Stiu de unde le ai, de aceea am incredere in ele si in tine. Mi-e dor de tine si de voi, copiii mei. Sa ma iertati pentru boala cu care v-am intristat. A fost atat de rea, dar acum a trecut de tot. Sosesc la inceputul Saptamanii de Rugaciune. Nici nu stiu ce sa va iau ca sa va bucur. Primiti-ma bine, dragii mei. Va iubesc si astept clipa imbratisarii.” Veronica.

Rezemat cu capul pe marginea fotoliului, tatal celor doi copii primi pe fata bronzata doua lacrimi mari si atat de curate.

-“Tata, de ce plangi?” il intreba Irina. “Crede-ma ca am fost cuminte. Sa-ti spuna Radu daca nu e asa.” Ceva mai bun si mai nobil, ceva atat de sfant si de frumos a coborat pe fata celui ce si-a oprit furtuna. Parca fusese pe Muntele Schimbarii la Fata, la o stralucire ce n-o putea exprima. Doar atat a mai putut sopti: „Ai spus ceva, Doamne?”

„…Ce i-ar folosi unui om daca ar castiga toata lumea si si-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om in schimb pentru sufletul sau?” -MATEI 16:26.

Autor: George Uba

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button