Căsnicie la răscruci de drumuri

Căsnicie la Rascruci de Drumuri – I. Adriana (din motive de securitate şi în încercarea de a nu creea neplăceri, nu vă pot pune la dispoziţie numele întreg) din Germania spune într-unul din e-mailurile trimise pe adresa site-ului Total Schimbat, următoarele:

“Pacea Domnului!
Numele meu este I. Adriana si va scriu din Germania in speranta ca imi veti putea da un sfat legat de viata de familie. Daca ma intreba cineva acum 6 saptamani cum o duc, cum ma inteleg cu sotul, ii raspundeam fara nici o retinere ca sunt asa de fericita si ca nu regret nici o clipa pasul facut de a ma casatori cu el. In luna August facem 3 ani de cand suntem casatoriti, insa in acest moment eu nu stiu cum v-a mai fi de aici incolo cu noi. Am hotarat sa ma casatoresc impotriva vointei parintilor mei, pentru ca ei doreau altceva pentru mine: eu terminasem facultatea si el nu facuse decat 8 clase, in plus nu avea nici conditie materiala satisfacatoare, adica nu avea nici casa, nici masina, etc., plus ca era de alta religie, adica penticostal, si nu ortodox. Despre mine trebuia sa va spun ca L-am primit pe Domnul ca Mantuitor de pe la 12 ani, dar parintii mei nici nu au vrut sa auda ca vreau sa frecventez alte biserici decat cea ortodoxa, si sunt foarte inversunati in aceasta privinta, socotind asta o „secta” si o „ratacire”.
M-am casatorit cu barbatul acesta pentru ca el este prima mea iubire si singura de pana acum, dar si pentru ca mi-a spus ca e penticostal, pentru ca vroiam cu tot dinadinsul sa am parte de o familie crestina, in care Domnul este prezent. Noi am vorbit vreo 2 ani si jumate aproape inainte de nunta, dar fiind atat de indragostita de el, nu vorbeam mai deloc din Biblie, ci despre iubirea noastra, despre asteptarile noastre, iar relatia noastra de prietenie se asemana foarte mult cu cea din lume. Din aceasta cauza eu nu mi-am dat seama si nici nu ma gandeam ca baiatul acesta nu este cu adevarat pocait, caci eram prea indragostita de el. Imi amintesc ca inainte cu vreo 3 luni de a ne lua, si apoi chiar cu vreo 2 saptamani imi spusese el ca e mai bine pentru mine daca il uit pe el, caci el nu prea are ce-mi oferi (se referea material), si ca e mai bine pentru mine, iar eu fiindca nu concepeam viata fara el ii spusesem ca imi iau viata singura daca el ma lasa.

Asadar, ne-am casatorit si am trait in tara 1 an de zile, iar restul de aproape 1 an jumate acuma in Germania. Am hotarat sa plecam undeva pentru ca vrem si noi sa ne facem o casa, iar in Romania nu sunt sanse ca doi tineri sa reuseasca asta curand. La un an de zile dupa nunta am facut si eu botezul la penticostali, insa ce vreau sa spun este ca nu am trait o viata de credinta asa cum ar trebui. Sotului meu nu-i place sa mearga la biserica pentru ca el a auzit atatea cazuri de pastori, de frati care au facut pacate destul de grave si care se ridica la amvon, de aceea lui ii este sila sa asculte predici in biserica (spun asta in Romania, cat am frecventat biserica vreo 3 luni impreuna, pentru ca aicea in orasul in care sunt nu este biserica romaneasca penti, sau bapti, etc.). In alta ordine de idei vreau sa spun ca sotul meu n-a dat semne ca e un om pocait, n-a mai pus mana pe Biblie poate de 2 ani, ca el zice ca are in cap versetele. Chiar si acuma, pe el nu il atrage sa asculte o predica de pe net si da din mana ca ’lasa ca-i stiu eu pe astia’. sunt dezamagita din cauza asta ca stiu sigur ca daca ar sta cu adevarat aproape de Domnul nu s-ar comporta asa cu mine cum o face in ultimul timp. Trebuie sa mai mentionez ca el mi-a spus inca de cand eram prieteni ca el a avut multe fete la viata lui, ca si-a inceput viata sexuala devreme si ca a fumat, a baut (si asta deoarece provine dintr-o familie in care asta se face si acum: se bea alcool, certuri si fara bani).

De o luna jumatate, sotul meu mi-a spus ca vrea sa fie ca inainte, sa fie liber, sa se duca si la femei daca e nevoie; mi-a spus ca e mai bine ca fiecare sa-si vada de drumul lui, ca el s-a insurat cu mine de teama sa nu ma sinucid ca el vroia sa ma paraseasca si ca a facut asta mai mult ca s-a simtit dator, ca intr-adevar ma iubeste si m-a iubit atunci dar ca nu suficient cat sa se insoare cu mine. De fapt mi-a spus ca el nu vroia sa se lege de nimeni, adica sa ramana necasatorit.

In urma cu 3 luni de zile a facut o mica interventie chirurgicala la talpa picioarului, iar dupa aceea a trebuit sa stea acasa vreo 5 saptamani sa se recupereze, timp in care si-a ocupat timpul cu vorbitul pe messenger si pe netlog, etc. Apoi mi-a spus cam asa: “cum crezi tu ca te iubesc cand eu ma bucuram mult mai mult cand trebuia sa pleci la lucru ca eu sa pot ramane singur sa tastez pe messenger, si rasuflam usurat cand nu erai acasa?’, pana acum m-am ferit de tite din respect, dar acum nu mai pot sa fac asta ca trebuie sa tastez si cand esti tu acasa”. Da, intr-adevar acuma zi de zi sotul meu e pe messenger, unde are vreo 1600 de contacte si tot mai aduce alte contacte noi de pe netlog, si in timpul cand sunt acasa nu prea vorbeste cu mine, ci sta numai la calculator si tasteaza. Acum 2 saptamani in urma a stabilit o intalnire cu o femeie si a fost plecat de acasa de sambata la amiaza pana duminica la amiaza, si mi-a spus mai dinainte sa nu il caut pe mobil pentru ca il va inchide. Mi-a spus ca se duce sa vorbeasca de lucru si ca femeia asta sa ii faca cunostinta cu un doctor (sotul meu are probleme cu mijlocul, cu coloana, dar eu cred ca nu atat de mari dureri pe cat se preface, asta am putut observa de mai multe ori). Au fost vreo 3 saptamani in care am plans in fiecare zi, nu-mi mai trebuia mancare, nu mai vroiam nimic, si el era ca o stana de piatra legat de calculator, iar eu stateam intr-un colt, ca inexistenta, in aceeasi camera cu sotul meu care avea atatea cuvinte de tastat cu altele, dar cu mine nu avea nimic de vorbit, ci astepta sa plec la lucru mai repede. (Trebuia sa mentionez ca de vreo 3 saptamani sotul meu nu mai are de lucru, ceea ce este iar o problema ca in Germania e greu de gasit pentru straini).

Ce ar trebui sa va mai spun despre sotul meu este ca el fuge de responsabilitate, nu poate suporta ca cineva sa ii spuna adevarul, sa il i-a la intrebari, sa il traga la raspundere, el mai bine lasa totul si pleaca. Inainte de a se casatori, a fost mai mult un calator, in sensul ca a stat 2-3 luni intr-un oras din tara, dupa care a plecat in altul, de ex. Bucuresti, Oradea, Suceava, Bistrita, Buzau, Piatra Neamt, Brasov, Timisoara, etc., foarte multe, poate peste jumate din orasele din tara au fost strabatute de el inainte de a se casatori.

Eu am 26 de ani, iar sotul meu are 30 de ani si in august facem 3 ani de la nunta. Asa cum va spuneam in ultimul timp, nu pot sa vorbesc nicidecum cu el, nu pot sa-i spun ca n-am incredere in el totala ca el imediat imi spune ca daca n-am incredere in el atunci e mai bine ca el sa ma lasa, sa bagam divort, iar cand m-a vazut ca plang, la fel imi zicea:’ eu zic ca n-are rost ca sa mai stai cu cineva care te face sa plangi’, ca si cum ma santaja asa intr-un fel de trebuia sa ma linistesc sa nu mai plang, trebuia sa nu indraznesc sa spun ca n-am incredere in el, ca el ma ameninta ca pleaca.

Bineinteles ca pe adresa lui de messenger toate femeile stiu ca el nu e insurat. De altfel, cam la 1 luna dupa ce ne-am casatorit, si-a facut adresa de netlog, in care scria ca e ’necasatorit’. Asadar, isi propusese inca de atunci sa fie infidel? de asemenea, am avut ocazia sa vorbesc la telefon cu vreo 2 femei cu care el a vorbit pe messenger si mi-au spus ca el avea de gand o relatie cu ele, dar ca nu s-a intamplat, printre altele am gasit multe mesaje pe telefon adresate la 4-5 femei in mod constant cum ca le iubeste, ca de abia asteapta sa le stranga in brate,etc. dar ceea ce vreau sa spun este ca eu am trecut si peste astea si am uitat de ele, ca totul sa fie bine. Ce pot sa spun, este ca este foarte posibil ca sotul meu sa ma fi inselat, si nu o data, dar ca nu recunoaste, insa ce ma intereseaza pe mine acum este ca eu sunt gata sa dau totul uitarii, ca vreau sa am o familie cu el, ca vreau sa avem copii intr-o zi, ca as vrea sa ne apropiem mai mult de Domnul.

Am incercat si i-am spus la sotul meu ca am si eu nevoie de timpul lui, de o imbratisare, sa facem ceva impreuna, sa ne uitam la un film, daca e nevoie, numai ca sa fie ceva impreuna, si ca nu am sa-i mai cer sa vina langa mine daca el nu vrea, nu am sa-i mai cer o sarutare, daca el nu simte, asa ca i-am spus ca atunci cand simte aceste lucruri, si numai atunci sa le faca. In ultimele 2 saptamani el a incercat sa vina langa mine, sa -mi puna un film, sa-mi dea o imbratisare, numai ca eu am impresia ca face lucrurile astea pentru ca sa ziceam asa, trebuie sa o faca si pe asta,fiindca oricum dupa aceea scapa de mine ca ma duc la lucru si el iar ramane singur, in voie, deci nu cred ca gesturile astea vin din inima.

Mi-este foarte greu, pentru ca increderea in el mi-e puternic zdruncinata. Stiu ca Domnul nu vrea divortul, si mi-as dori ca El sa lucreze in casnicia noastra si sa intoarca inima sotului meu din nou spre mine, sa pune in el duhul credinciosiei fata de mine, sa nu mai fie atat de crud cu mine incat sa tasteze pe internet si pe mine sa ma trateze ca si cand nu existacolo in camera cu el. mai stiu din Biblie ca ’in puterea limbii sta viata’, asa ca rugamintea mea catre dumneavostra este sa ma sfatuiti cum as putea sa il determin pe sotul meu sa comunice cu mine, si ce strategie as putea adopta ca sa il apropii din nou de mine.Ideal ar fi sa uite de internet, insa el tasteaza pe internet de la 13-14 ani cu femei, asa ca e f greu sa renunte. Mi-a si spus ca nu va renunta niciodata la asta. Ce as putea eu face ca sotul meu sa fie iubitor cu mine? Cum as putea eu sa il determin sa-mi fie fidel? Ce ar trebui sa fac ca el sa devina un om responsabil? Eu cred ca el stie ca greseste fata de mine, dar se complace in situatia asta si nu vrea sa recunoasca; parca vrea sa ma faca sa sufar ca sa ma determine sa il urasc, ca el sa plece de langa mine. E foarte dureros lucrul asta pentru mine, mai ales ca il iubesc de 5 ani de zile, insa in ultimul timp chiar am simtit ca iubirea mea pentru el a crescut mult fata de el, asa incat de ar fi nevoie sa ii dau orice, fie si jumatate din anii mei din viata daca ar fi posibil, ca sa spun asa, as face-o. E trist ca acuma cand il iubesc mai mult, el imi spune: “tu nu stii, dar eu tot timpul am vorbit pe messenger si asa imi place dinainte de casatorie si dupa aceea la fel, dar eu nu te-am inselat, caci atunci cand o voi face-o te anunt si in ziua urmatoare si dispar din viata ta”. Cuvintele astea ale lui, santajurile lui, cautarea de motive care sa il indreptateasca sa plece ma face sa ma gandesc ca poate intr-o zi el tot are de gand sa plece; mai ales ca acuma nu mai are de lucru aici in Germania si va fi foarte greu sa gaseasca ceva, poate sa treaca si 2-3 luni, poate si mai mult si mi-e frica ca daca nu va gasi va pleca in Romania si ma va lasa.

Intrebarea mea este: ce as putea eu face ca sa schimb situatia asta? Stiu ca trebuie sa ma rog si m-am rugat dar parca tot fara nadejde sunt, pentru ca aici nu e nici o biserica romaneasca, nu am parte de nici o incurajare de la vreun crestin, nu are cine sa se roage pentru mine, nici cu cine sa ma sfatuiesc, si chiar nici nu am cui sa-i spun ce am pe inima. Stiu ca trebuie sa ma rog in continuare, dar poate ca ar trebui sa aplic si vreo metoda sau strategie ca sa il fac pe sotul meu sa ma respecte din nou, sa-mi arate afectiune, sa doreasca sa/mi fie fidel si sa constientizeze faptul ca trebuie sa fie responsabil. Spune-mi ce atitudine e bine sa am fata de el, ce as putea face eu ca sa imi salvez casnicia, ca sotul meu sa ma iubeasca si sa imi fie credincios.

Astept sfaturile dumneavostra si imi cer scuze ca mesajul acesta a fost cam lung, dar am vrut sa intelegeti cat mai bine motivele si imprejurarile in care s-a manifestat sotul meu fata de mine si a facut ca el sa se departeze de mine, pana intr-acolo ca s-a dus cu gandul la divort. Eu il iubesc din toate inima pe sotul meu si nu imi doresc decat ca sa ramanem impreuna pana la capat, credinciosi unul fata de celalalt. “

Răspunsul meu: În urma analizării acestui mesaj de la Dumneavoastră, am hotărât că este necesar a aduce la cunoştinţă unele aspecte pe care trebuie să le aibă un tânăr/ă în perioada de prietenie, curtare şi logodnă.

E bine de ştiut căci în perioada de prietenie cel mai important lucru este cunoaşterea celor doi, din toate punctele de vedere. Îţi va fi de folos să cunoşti relaţia pe care celălalt o are cu Dumnezeu. Dacă are o credinţă doar “de faţadă” sau face asta doar pentru a te cuceri pe tine şi a-ţi câştiga simpatia, îţi vei da seama. Dacă eşti sigur că celălalt are o relaţie bună cu Dumnezeu, Biserica şi Părinţii atunci poţi merge mai departe, însă dacă aceste caracteristivi îi lipsesc e mai bine să îi spui că ar fi cazul să întrerupeţi orice fel de colaborare, înainte ca lucrurile să nu ia amploare.

Un alt lucru pentru a putea trece la pasul următor ar fi bine să consultaţi părinţi despre dorinţa voastră de a merge mai departe. Dacă părinţi tăi vad unele lucruri neclare îl relaţia voastră ar trebui să consultaţi pastorul unei biserici, de preferat biserica pe care o frecventaţi, şi în lumina dată de Dumnezeu el, vă va călăuzi spre ce este mai bine pentru voi.

De asemenea relaţiile tinerilor cu alte persoane de confesiuni diferite pot avea mari probleme în căsnicia lor, în special pentru că nu îl au pe Dumnezeu ca ocrotitor peste căminul lor.

Cât despre problema sorei I. Adriana în lumina care mi-a dat-o Dumnezeu şi călăuzirea Duhului cel Sfânt aş vrea să menţinez următoarele:

În 1 Corinteni 7:13-16 scrie aşa: “Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta?”, însă cu privire la pasul divorţului, Dumneavoastră va trebui să luptaţi până la maxim să nu ajungeţi în paragul acestuia.

Cât despre ameninţătile pe care soţul D-voastră vi le aduce eu cred că face asta doar pentru că a văzut că il iubiţi foarte mult ştie că acesta este un punct foarte slab al D-voastră. Dacă va mai avea această ocazie de a vă ameninţa cu acest lucru, nu va mai agitaţi ci staţi liniştită şi nu reproşaţi nimica. Din mesajul pe care l-am primit am putut să deduc căci soţul Dumneavoastră stă acasă în timp ce D-voastră lucraţi. În Biblie scrie căci bărbatul este capul familiei, aşadar el ar trebui să asigure hrana şi strictul necesar familiei.

Încercaţi să faceţi o schimbare în viaţă D-voastră cum ar fi:

• staţi în post si rugăciune pentru soţul D-voastră;
• încercaţi să nu îl mai bateţi la cap cu privire la ce ar trebui să facă şi ce nu, el este un om în toată firea care ştie să deosebească ce e bine de ce e rău;
• arătaţi bunăvoinţă faţă de el ori de câte ori vă solicită acest lucru;
• încercaţi să îi explicaţi căci lucrurile virtuale pe care le practică nu ii vor aduce satisfacţie, ci îl vor adânci mai mult în lucruri mult mai grave, pe care nu va mai putea ieşi curând din ele;
• Întrebaţi-l dacă ar dori să schimbe mersul căsniciei lui, iar dacă va fi de accord, luaţi-vă o zi liberă în cursul unei săptămâni şi încercaţi să faceţi un lucru de grup împreună, să citiţi din Biblie etc.
• Şi în ultimul sfat pe care aş vrea să vi-l adresez ar fi vizionarea unui film creştin. Cel mai recomandat film în situaţia în care vă aflaţi D-voastră este Filmul: “FireProof”.

În nădejdea şi speranţa căci cele prezentate de mai sus vor fi sfaturi de ajutor, îmbărbătare şi remedierea lucrurilor, vă încredinţez în mâna Domnului Isus Hristos, şi El să vă călăuzească paşii pe mai departe.

Dacă este cu putinţă aş dori ca să mă anunţăţi cu progresele făcute în familia D-voastră.

Silviu Firulete