DevotionaleEditoriale

Încercarea, drumul spre binecuvântare

binecuvantareRealitatea vieţilor noastre declară că pe drumul nostru apar nori, soare. Deseori privim dezamăgiţi la toate problemele care ne copleşesc la tot pasul, ajungem deznădăjduiţi şi întrebăm “de ce”. Nimănui nu-i place să aibă parte de momente triste. Orice muritor tânjeşte după bucurie, lipsa suferinţei, odihnă sufletească. Dar noi nu am fost creaţi să stăm confortabil în starea noastră şi să aşteptăm cerul cu indiferenţă.
Dacă ai parte de situaţii neplăcute, asta este pentru că Dumnezeu te iubeşte. Poate vei spune că Dumnezeu este un tiran căruia Îi place să-Şi vadă copiii suferind. Dă-mi voie să îţi spun că ceea ce se întâmplă în viaţa ta nu este deloc la întâmplare. În general situaţiile nefavorabile sunt fie din cauză că Dumnezeu vrea să ne pedepsească, fie că vrea să ne înveţe ceva. De cele mai multe ori învăţăm anumite lucruri doar pe pielea noastră, pentru că altfel nu am putea atinge un nivel mai înalt de maturitate spirituală sau chiar psihică.

Când alegem să ne încredem în El în ciuda a tot ceea ce ni se întâmplă, nu facem altceva decât să Îi aducem o închinare prin care declarăm deschis că El este atotputernic, suveran peste orice munte de probleme. Alege să ridici capul, să priveşti spre izbăvirea care vine de la Creatorul tău! El te iubeşte foarte mult. Mai mult decât îţi poţi tu imagina. Tu nu poţi cuprinde bunătatea Sa arătată faţă de tine în absolute orice moment.
Când alegem să ne abandonăm în braţele Sale iubitoare şi privim problema prin ochii Lui, totul este schimbat. Suferinţa nu va mai fi atât de imposibilă ca înainte, vom simţi o uşurare sufletească adeverită prin pace şi nădejde primită de sus. Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Chiar dacă e greu să punem în practică acest gând, trebuie să facem eforturi pentru a-l crede. Să repetăm aceste cuvinte şi cu inima, nu doar cu mintea! Dacă El ne-a ajutat până aici, cum nu ne va da o soluţie la cumplita noastră problemă?

Când vom primi salvarea şi vom privi în urmă la toate valurile care au încercat să ne înghită, vom vedea un ţărm neted, un loc de odihnă, nişte ape care s-au scurs şi care au lăsat în urmă o speranţă nouă de a trăi pentru Dumnezeu. Nu uita: ai fost creat să trăieşti spre slava Lui! Învaţă să umbli cu El de mână şi prin ape, nu doar pe uscat! Întotdeauna la sfârşit vom avea parte de o binecuvântare. Acum nu o vezi deoarece observi doar giganticul munte ce-ţi stă în faţă. Proclamă puterea Lui în momentele dificile şi trăieşte o viaţă de biruitor, căci la aceasta ai fost chemat!

Articol trimis de Ioana Heredea, pentru Total Schimbat

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button