BisericaRugaciune

Rugăciune pentru creştinii persecutaţi din Emiratele Arabe Unite

În Emiratele Arabe Unite, religia de stat este Islamul, în care majoritari sunt musulmanii sunniţi. Fiindcă toţi cetăţenii ţării sunt consideraţi musulmani, bărbaţilor non musulmani nu le este permis să se căsătorească cu o musulmană, iar căsătoria neoficiată după ritualul musulman, nu este recunoscută.

Deşi nu există o lege care să interzică evanghelizarea, autorităţile îi monitorizează şi îi persecută pe toţi acei ce încearcă să-şi facă cunoscută credinţa în mod public. Cu toate acestea, în Emiratele Arabe Unite sunt acceptate câteva organizaţii creştine care lucrează asigurând asistenţă socială şi distribuind ajutoare umanitare. Acestor organizaţii nu le este însă permis să organizeze şi servicii religioase. De aceea, evanghelizarea se desfăşoară în ascuns, chiar dacă tot mai mulţi cetăţeni ai acestei ţări par să fie interesaţi să audă Evanghelia

În 2008, un ofiţer al poliţiei religioase, când a auzit că fiica lui s-a convertit la creştinism, i-a tăiat limba, apoi a ars-o cu făclii aprinse până ce aceasta şi-a găsit sfârşitul. O dovadă a faptului că fiica acestui poliţist s-a întors la Dumnezeu, a fost mai multe articole şi mărturisiri pe care ea le-a scris pe un blog creştin. Datorită acestei situaţii, mai mulţi lideri religioşi au atenţionat asupra pericolului pe care îl generează site-urile şi televiziunile creştine, care sunt promovate pe internet sau prin satelit.

Rugaţi-vă pentru:

  • familiile creştine din Emiratele Arabe Unite;
  • organizaţiile creştine care lucrează în Emirate;
  • cei ce urmăresc programe creştine folosind internetul.

Preluat din Calendarul de Rugăciune, Misiune.ro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button