ArticolePovestiri cu Talc

Pauza salvatoare

”… de n-ar fi fost Domnul de partea noastră, când s-au ridicat oamenii împotriva noastră, ne-ar fi înghiţit de vii…” (Psalmul 124:2,3)
 

Greer Epstein lucra ca director executiv pentru Morgan Stanley şi avea biroul la al 67-lea etaj din turn. Nu lua niciodată pauză de la muncă înainte de prânz, însă în acea dimineaţă, cu 20 de minute înainte de ora 9, o cunoştinţă a sunat-o şi a invitat-o „la o ţigară” ca să discute despre o întâlnire pe care urmau să o aibă. În timp ce cobora cu liftul, Epstein a simţit o zdruncinătură, dar a pus-o pe seama liftului şubred. Când a ieşit din clădire a văzut o mulţime de oameni care erau stană de piatră, cu privirea aţintită înspre cer. A văzut flăcări la etajele superioare ale unuia dintre turnuri şi hârtii zburând haotic. Tocmai când se întreba cum va fi stins incendiul, un (al doilea) avion a zburat direct prin biroul ei din turnul de sud. Ea a scăpat cu viaţă. La zece ani de la incident, Epstein s-a pensionat şi are grijă de mama ei, în vârstă de 89 de ani. Mărturiseşte că în 20 de ani de lucru nu şi-a luat concediu, dar că acum sfătuieşte pe toată lumea să îşi facă timp pentru vacanţă şi pentru familie.

Sursă: http://www.solascriptura.ro

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button