SocialStiri

31% din numărul total al populaţiei se declară creştini

În ziua de azi se numără 2,1 miliarde creștini în toată lumea, ceea ce reprezintă 31% din numărul total al locuitorilor planetei. Aceste date au fost prezentate în statistica oferită de lucrarea de slujire a Bisericii Catolice. Se mai menționează, că mai mult de jumătate din numărul total de creștini sunt catolici, adică 1,15 mlrd. persoane.

Religia ortodoxă este împărtășită de apr. 300 mln persoane. Numărul aproximativ de persoane de religie protestantă este 720 mln.

După părerea Papei de la Roma, Benedict al XVI-lea, în lumea de azi creștinii sunt parte a societății care este cel mai mult expusă prigonirilor. Pontific a anunțat că lipsa libertății religioase este unul din cele mai mari pericole ce provoacă nesiguranța în societatea de azi.

Benedict al XVI-lea a atras o atenție deosebită prigoanelor asupra creștinilor din Iraq și din întreg Orientul Mijlociu. Conform cuvintelor lui, anul 2010 a fost menționat drept anul „prigonirii, discriminării, violenței groaznice și intoleranței religioase.”

De adăugăt că, conform datelor din anul 2010, mai mult de 63% din credincioșii de pe întreg Pămîntul sunt adepții unei religii avraamice, adică a unei religii monoteiste, provenită din vechile tradiții, ce datează din seminția lui Avraam. Toate religiile avraamice recunosc într-o măsură mai mare sau mai mică Sfânta Scriptură a Vechiului Testament.

În total în lume: 43% din credincioși sunt creștini, 16% – musulmani, 5% – evrei. 10% din locuitorii pămîntului sunt hinduși, iar 6% sunt urmași ai budismului. Tot 6% practică religiile tradiționale chinezești, 0.37% sunt urmași ai sikhismului, iar 7% sunt adepți ai altor religii.

Sursa: Moldovacrestina.net

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button