Reporter:
Ce putem identifica pozitiv în singurătate? În primul rând, independenţa: nu depinzi de nimeni şi nimeni nu depinde de tine. Apoi timpul liber: îl poţi investi aşa cum hotărăşti tu, nu cum eşti constrâns de altceva sau altcineva. Ai timp liber pentru a închega relaţii. Ai libertate de mişcare, poţi pleca oricând, oriunde. Poţi să-ţi umpli timpul cu lucruri pozitive. Îţi poţi îmbunătăţi pregătirea, poţi face o şcoală sau un curs. Poţi învăţa o limbă străină. Poţi face un sport. Te poţi plimba. Poţi vizita bătrâni sau bolnavi. Poţi ajuta o femeie sau o familie cu copii mici, poţi să faci lecţiile cu ei sau să-i scoţi în parc, la joacă.
Ionelia Ion:
Am stat în Sanatoriul din Mangalia 14 ani şi 5 luni, pe urmă într-un institut de reabilitare fizică şi motorie din Bucureşti, apoi am venit acasă la părinţii mei.
Părinţii mei bineînţeles că nu au fost bucuroşi, pentru că nu m-au iubit, mai ales mama mea nu m-a dorit cu nici un chip. Tatăl meu a murit de cancer. A avut cancer la laringe şi faringe pentru că a băut şi a fumat foarte mult. Şi despre fraţii mei nu mai ştiu nimic.
Reporter:
Chiar în familia dumneavoastră, între părinţi şi fraţi v-aţi simţit singură?
Ionelia Ion, divorţată şi imobilizată fizic:
Da. M-am simţit foarte singură. Pentru că aveam acest handicap, fratele meu cel mare mă trata foarte distant. Când eram pe stradă se făcea că nu mă cunoaşte. Rudele mele niciodată nu m-au iubit. Niciodată. Deci s-au ferit toţi de mine, din cauza handicapului meu.
Liviu Râmneanţu:
Cu privire la singurătate, din perspectiva cuiva necăsătorit, avem cuvintele Domnului Isus, care a spus că după înviere nimeni nu se va mai căsători, ci toţi vor fi ca îngerii din cer. Pe mine mă împacă aceste cuvinte, pentru că ştiu că statutul din veşnicie va fi cel de necăsătorit.
Dar bineînţeles că nu mă refer la statutul de singur din punct de vedere fizic, pentru că acolo vom fi toţi împreună şi ne vom închina lui Dumnezeu.
Doamna A.V., violată în copilărie:
În momentele de singurătate, fără Dumnezeu eram într-adevăr disperată. De fapt disperarea se regăseşte în orice fel de singurătate. Dar eu n-aveam nici o nădejde.
Faptul că mă gândeam numai la rău şi la răzbunare, faptul că nu vedeam altceva decât pustiu, aducea o deprimare care nu era benefică. Şi cred că în genul acesta de singurătate, fără Dumnezeu şi fără speranţă, se nasc în noi tot felul de, cum să le spun, „înclinaţii diabolice”, care duc, în final, la pierderea minţii, la nebunie.
Cred că aşa ajung psihopaţii şi criminalii, aşa ajung oamenii care sunt neînţeleşi în perioada copilăriei, în perioada lor de creştere.
Dacă nu primeşti dragoste şi înţelegere atunci când ai cea mai mare nevoie de ele, ajungi să fabrici în mintea ta scenarii negativiste, diabolice, pe care mai târziu unii chiar le pun în practică.
Pe unii singurătatea îi face să „urle după rău”, să dorească să facă răul. Le dă un fel de „sete de rău” tot mai mare.
Reporter:
Există posibilitatea ca un om, chiar dacă are familie şi este integrat în societate, să se simtă totuşi singur?
Radiana Cordoş, consilier creştin:
Am văzut foarte mulţi oameni „singuri în doi” şi foarte multe familii unde partenerii trăiesc în aceeaşi casă, mănâncă aceeaşi mâncare şi se simt cumplit, cumplit de singuri. Şi cred că asta este pentru că viaţa din Dumnezeu nu pulsează în ei.
Reporter:
Ce înseamnă singurătatea pentru dumneavoastră?
Ortansa Radu, văduvă:
Singurătatea este cum şi-o face omul. Eu, de exemplu, nu mă simt deloc singură. În primul rând pentru că am un Dumnezeu care-mi poartă de grijă, cu care vorbesc tot timpul zilei şi-n timpul nopţii şi am un sprijin.
Pe lângă asta, am doi copii căsătoriţi, cu familiile lor. Deci singură nu pot să spun că sunt. În afară de asta, de luni şi până sâmbătă seara meditez o grămadă de copii cu care fac lecţii, pregătindu-i pentru admitere la liceu sau la facultate. Deci am cu cine comunica, are cine-mi deschide uşa. Nu mă simt deloc singură.
Tatiana Gongola, văduvă, mamă a doi copii:
Aş vrea să vă spun că Dumnezeu este soţul nostru în momentul în care soţul nostru pământesc este luat. În Isaia, capitolul 54, este scris: „Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine. Nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine. Ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale şi nu-ţi vei aduce aminte de văduvia ta. Căci Făcătorul tău este bărbatul tău, Domnul este numele Lui. Şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel. El Se numeşte Dumnezeul întregului pământ”.
Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
La început mă certam cu Dumnezeu. Pur şi simplu nu puteam înţelege cum a îngăduit să mă lase să ajung singură. Atât de singură şi bolnavă pe deasupra.
Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
Dacă nu ar fi fost Dumnezeu Acela care să-Şi arate bunăvoinţa Sa, Căruia să-I spun durerile şi disperarea, m-aş fi prăbuşit. Nu pot trece cu vederea faptul că sunt privat de multe dintre „facilităţile” de care beneficiază un om normal. Adică nu-mi pot folosi decât foarte greu, din ce în ce mai greu, mâinile şi picioarele.
Doamna A.V., violată în copilărie:
Tot timpul mă simţeam singură şi neînţeleasă. Şi cu aceste înclinări spre… Îmi doream să descopăr o nouă metodă de sinucidere care să nu fie descoperită, care să şocheze pe toată lumea. Îmi doream să şochez într-un mod cât mai negativ, într-un mod cât mai teribil, cumplit şi neaşteptat.
Depresia şi singurătatea mă făceau să trec de partea cealaltă, de partea răului. Nu doream nici binele meu, nici al celor din jurul meu.
Reporter:
Credeţi că singurătatea este o atitudine a minţii? Deci dacă te declari singur în mintea ta, atunci eşti singur?
Ortansa Radu, văduvă:
Da. Depinde cum lupţi cu viaţa. Pentru că, de fapt, nu eşti singur niciodată. În primul rând, trăieşti într-o societate umană. Şi legătura cu vecinii, cu fraţii, cu copiii, cu lumea, te face să nu fii singur.
Eu locuiesc la etajul II, chiar în faţa pubelelor de gunoi. Şi când văd copii căutând în gunoaie mi se rupe sufletul. Nu pot să stau în casă şi să văd cum ei scormonesc acolo, fără să le vin în ajutor.
Şi sunt multe alte lucruri care mă fac să nu fiu singură.
Eli Henteş, părăsită de soţ, fostă actriţă:
Satan s-a folosit de această situaţie amară. Şi a căutat să mă prindă în laţul lui pentru a mă izola şi apoi pentru a mă devora prin amărăciune şi deznădejde. Însă Dumnezeu s-a îndurat de mine şi mi-a dat putere să lupt. Chiar m-a învăţat cum să lupt împotriva singurătăţii.
Tatiana Gongola:
Nimic nu m-ar fi zdrobit mai mult decât plecarea [decesul, n.a.] soţului meu. El a fost persoana pe care o iubeam foarte mult, mai mult chiar decât pe mine însămi. Şi totuşi Dumnezeu a găsit cu cale să-l ia la El acasă.
Adriana Cosman:
Frumuseţea a fost că şi în suferinţă am fost o echipă cu soţul meu. Îmi amintesc cum ne încurajam, cum ne rugam împreună când ne năpădea plânsul. Ne puneam pe genunchi, ne ridicam, cântam cântări de glorie, citeam din Scriptură texte care ne vorbesc despre cei plecaţi, citeam cartea lui Iov, Psalmii, cartea Tesaloniceni, Eclesiastul. Aşa ne încurajam.
Reporter:
Singurătatea este unul dintre primele lucruri cu care Dumnezeu nu este de acord. După ce l-a creat pe bărbat, Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur!”. Care ar putea fi câteva soluţii în problema singurătăţii?
Prof. dr. Doina Cozman:
Cred că persoanele care ştiu că vor fi singure de la un anumit moment al vieţii, şi aici am un cuvânt special pentru persoanele ajunse la vârsta a III-a, trebuie să-şi organizeze şi această parte a timpului. Este timpul în care trebuie să se facă inventarieri bune şi pozitive.
Persoana a ajuns cu bine până la acea parte a vieţii, şi acest lucru este deja o victorie. Trebuie să ia tot ceea ce este pozitiv din viaţa trecută. Dar, pe de altă parte, acea persoană aflată la vârsta a treia are încă viitor. Există multe persoane longevive. Există multe persoane care mai au în faţa lor ani, dacă nu chiar decenii de viaţă.
De aceea, persoanele aflate la vârsta a III-a trebuie să se gândească să se cunoască cu alte persoane care au aceeaşi vârstă, aceleaşi preocupări.
Reporter:
Ce sfat aţi avea pentru persoanele care trec prin singurătate şi care nu-şi găsesc sprijin şi ajutor într-o relaţie personală cu Dumnezeu, care trec prin singurătate de unii singuri şi ar putea fi tentaţi să ajungă la depresie sau la alte lucruri negative?
Elena Ţârle, văduvă:
Numai rugăciune. Numai strigat către Dumnezeu. Nu pot altceva. Cu altceva eu nu mă pot mângâia. Când mă simt bolnavă şi singură, dar mă rog Domnului: „Doamne, Te rog să fii cu mine!”, atunci Îl simt pe Domnul lângă mine. Şi atunci am o bucurie aşa de mare.
Ionatan Piroşcă, părăsit de soţie, poet:
Vreau să-i cer iertare fostei mele soţii. Desigur că fiecare avem slăbiciunile noastre, dar până nu ni le acceptăm, până nu ni le iubim chiar, până nu le împlinim, nu vom avea ceea ce Dumnezeu a vrut să fie o familie.
De aceea regret aşa de mult, de aceea caut să împlinesc această singurătate în singurul loc unde ea poate fi împlinită: la picioarele lui Isus Cristos.
Reporter:
Cum s-ar putea ieşi din singurătate?
Gili Indrie, pastor:
Parte din ieşirea din singurătate înseamnă conectarea sau reconectarea cu Dumnezeu – Singurul care ne poate asigura companie în orice moment al vieţii. Apoi vine conectarea cu ceilalţi.
De multe ori noi încercăm să facem invers. Este adevărat că şi oamenii, instrumentele umane prin care Dumnezeu intervine, ne pot facilita reconectarea cu El.
Eli Henteş:
Dumnezeu mi-a fost atât de aproape. El mi-a fost şi îmi este întotdeauna aproape. În momentele culminante de suferinţă şi de singurătate, pot să spun că I-am simţit atingerea.
Gili Indrie, pastor:
Mai ales de sărbători este un prilej bun de care Dumnezeu Se foloseşte pentru a ajunge la persoanele care sunt mai dezavantajate social. Şi într-un fel şi mai uitate din punct de vedere relaţional.
Nu întâmplător Dumnezeu Se numeşte, în Vechiul Testament, Dumnezeul străinului, al orfanului şi al văduvei. Acestea sunt categorii umane dezavantajate din punct de vedere social, care tind să fie neglijate. Cred că în privinţa aceasta nu sunt singurele categorii, ci am mai putea adăuga bolnavii care stau de multă vreme la pat.
Sunt categorii care au nevoie să simtă că lui Dumnezeu încă Îi pasă de ei. Şi asta n-o face Dumnezeu neapărat prin îngeri. O face prin persoane ca mine şi ca tine, care, înţelegând că Dumnezeu S-a întrupat prin Fiul Său, îşi asumă rolul de a fi instrumente ale lui Dumnezeu pentru a invada singurătatea în care se află alte persoane, care sunt dezavantajate şi care de multe ori au impresia că şi Dumnezeu i-a uitat, datorită faptului că nu-i vizitează, nu-i sună şi nu-i caută nimeni. Nimeni nu le aduce un cadou.
Prof. dr. Doina Cozman:
Cei care fac parte dintr-o comunitate religioasă sunt – vă spun fără falsă modestie – nişte persoane privilegiate, deoarece comunitatea religioasă le strânge laolaltă la anumite activităţi. Persoanele care nu fac parte dintr-o comunitate religioasă, poate că ar fi bine să se afilieze uneia.
Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:
Din cauza sistemului în care trăim, există tot mai mult tendinţa izolării. Deci tot mai mulţi oameni se izolează, nemulţumiţi de una sau de alta, şi aceasta este o greşeală. Una e să te izolezi ca să-L cauţi pe Dumnezeu, pentru că simţi nevoia să petreci timp singur cu El, şi alta e să te izolezi din cauză că eşti nemulţumit. Aceasta nu este o soluţie, ci este o greşeală în plus.
Reporter:
Cum definiţi singurătatea?
Lidia Iliesi:
Singurătatea este locul şi starea în care nu poţi fi decât tu şi Dumnezeu.
Pierdut în faţa calculatorului, fără prieteni, privind ore întregi pe fereastră; părăsit de fiinţa iubită sau departe de copilul drag; sau poate chiar singur în pat, stând totuşi alături de partenerul de care te desparte un zid nevăzut… În mijlocul flăcărilor, eliminat din societatea umană, fiindcă n-ai jucat după muzica îngâmfării şi idolatriei, la fel ca cei trei tineri în cuptorul de foc; singur ca Daniel, înconjurat de lei, aruncat din invidia semenilor; la gura peşterii, ca Ilie, încolţit de răzbunarea unei femei şi de deznădejde; singur pe bancă, în biserică, fiindcă nimeni nu te bagă în seamă, sau în parc, unde nimeni nu te ştie şi nici nu e interesat să ştie ceva despre tine; pe pat, în suferinţă, singur, fiindcă oricâţi ar fi în jurul tău şi te-ar iubi, nu-ţi pot lua durerea…
Însă Cel care ne-a dat viaţă nu ne părăseşte niciodată. El ne spune: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi!” (Evrei 13:5).
Aceste promisiuni au rămas valabile şi le simţim împlinindu-se în viaţa noastră.
Liviu Râmneanţu, tânăr necăsătorit:
Am fost creaţi de Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat sufletul şi tot El este Cel care îl vindecă.
Chiar dacă te simţi singur în suflet sau într-adevăr eşti singur fizic, soluţia nu poate fi decât Dumnezeu. Orice altă variantă este o păcăleală, este o înşelăciune, o autoînşelăciune.
Deci nu se poate. Nu există altă soluţie. Am fost creaţi de Dumnezeu pentru a avea o relaţie cu El.
Reporter:
Este ştiut că persoanele căsătorite trăiesc mai mult şi au mai puţine probleme de sănătate decât persoanele singure. Credeţi că există legături sau condiţionări organice între singurătate şi sănătate?
Radiana Cordoş, consilier creştin:
Cred că lipsa de iubire şi lipsa unui cadru în care să primeşti această iubire duce la izolare lăuntrică. Acel gol lăuntric se umple de tristeţe, de amărăciune, de o durere de nestăpânit şi toate astea au, bineînţeles, efecte psiho-somatice – organele noastre se îmbolnăvesc atunci când în noi clocoteşte nemulţumirea, tristeţea şi amărăciunea.
Reporter:
Îţi dorim, dragul nostru cititor, să fii sănătos pe deplin: în trup, în suflet, în minte şi în inimă.
Doamnă Ortansa Radu, ce sfat le-aţi da celor care s-au declarat singuri în mintea lor şi care îşi plâng de milă?
Ortansa Radu, văduvă:
Nu trebuie să ne plângem de milă, pentru că Dumnezeu are grijă şi de păsări. Ele nu seamănă nimic, şi totuşi trăiesc şi au ce mânca. Deci niciodată nu eşti singur. Dacă tu vrei să fii singur şi veşnic te vaieţi şi te lamentezi, atunci da, eşti singur. Singurătatea se instaurează la nivel de minte.
Nu trebuie să te laşi biruit de singurătate. Trebuie să lupţi, ca să nu cazi în depresie, să nu te îmbolnăveşti, să nu ajungi în spitale.
Şi astea niciodată nu sunt vindecate de om, ci numai de Dumnezeu. Dacă ne punem încrederea în puterea Lui, în ajutorul lui ca Tată, noi nu suntem niciodată singuri.
Reporter:
Dragii noştri cititori, fie ca niciodată să nu gustaţi, sau să nu mai gustaţi amarul singurătăţii, ci să aveţi parte doar de binecuvântarea singurătăţii, binecuvântare care constă în apropierea cu toată inima de Dumnezeul cel Preaînalt, Făcătorul nostru. În Psalmul 139, David continuă:
„Unde mă voi duce departe de Duhul Tău
şi unde voi fugi departe de faţa Ta?
Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo;
dacă mă voi culca în locuinţa morţilor,
iată-Te şi acolo;
dacă voi lua aripile zorilor,
şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării,
şi acolo mâna Ta mă va călăuzi,
şi dreapta Ta mă va apuca.[…]
Cercetează-mă, Dumnezeule,
şi cunoaşte-mi inima.
Încearcă-mă,
şi cunoaşte-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea
şi du-mă pe calea veşniciei !”
………………………………………………………….
Doamne, Dumnezeule în Numele sfânt al Fiului Tău, Domnul nostru Isus Cristos, Te rugăm să-i aduci pe calea veşniciei pe toţi cei care citesc acum această carte şi care nu sunt încă pe calea Ta.
Dragul nostru prieten şi prietenă, Dumnezeu să te binecuvânteze!
Realizator: Ioan Ciobotă
