Trăim vremuri în care, din păcate, mulţi cred că nu mai au nevoie de înţelepciune. Oamenii nu mai trăiesc cum le-a fost destinat să trăiască. Trist este să constatăm că oamenii trăiesc pentru trup. Nu mai trăiesc pentru o relaţie cu Dumnezeu. Mulţi găsesc o seamă de motive pentru a nu fi la casa Domnului… Eşti tot mai obosit, nu-i aşa? Din ce timp să tai ?
E trist să vedem cum noi, pocăiţii, cădem în cursa materialismului. Uităm să căutăm faţa lui Dumnezeu. Pentru mulţi dintre noi, părtăşia cu Dumnezeu a ajuns o teorie, nu o practică, iar pocăinţa a devenit sinonimă cu mersul la biserică.
Romani 8:16-17 „Însuş Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu, şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.”
Ce fel de copii suntem noi? Biruitori? Sau copii care îşi târâie picioarele prin praful lumii?
Ce putem face noi? De unii singuri nu putem schimba nimic. Dar El poate!
AMIN 😉