ExterneStiri

Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat retragerea din funcţie

Papa_BenedictPapa Benedict al XVI-lea a surprins lumea şi a lăsat Biserica Catolică uimită când a spus că va demisiona – primul papă care face asta încă din Evul Mediu. Mişcarea, anunţată fără avertizare, va avea loc pe 28 februarie şi lasă papalitatea vacantă până când un succesor este ales, relatează guardin.co.uk. Un purtător de cuvânt al Vaticanului a declarat că consilierii lui Benedict au fost “neîncrezători” când acesta le-a spus că va demisona deoarece este prea slăbit pentru a-şi îndeplini sarcinile. El a convocat o întrunire a cardinalilor pentru a le spune “o decizie de mare importanţă pentru viaţa bisericii”. Succesorul acestuia este aşteptat să fie ales până la sfârşitul lunii martie şi posibil pentru începerea săptămânii patimilor, 24 martie. Benedict va onora public angajamentele până la data demisionării sale, după care se va muta într-o reşedinţă de vară din apropierea Romei, iar apoi se va stabili la o fostă mănăstire din cadrul teritoriului Vatican.

El nu va lua parte la procesul de alegere a succesorului, ci cardinalii se vor întruni şi vor vota candidaţii într-o serie de buletine până când un nou papă este ales. Federico Lombardi, un purtător de cuvânt al Vaticanului, a spus că Benedict, în vârstă de 85 de ani, a demisionat nu din cauza “dificultăţilor din cadrul papalităţii” sau a unei boli specifice, ci din cauza unui declin progresiv în puterea sa. Într-o declaraţie, Benedict a spus: “După ce mi-am examinat în mod repetat conştiinţa înaintea lui Dumnezeu, am ajuns la certitudinea că puterile mele, din cauza unei vârste înaintate, nu sunt potrivite pentru un exerciţiu adecvat în slujirea petrină.” Benedict, care a devenit al 265-lea papă în 2005, are artrită, mai ales în zona genunchilor, a şoldurilor şi a gleznei. El a fost nevoit să călătorească în Brazilia, cea mai mare ţară catolică din lume, în iulie, pentru un festival de tineret, dar au fost ridicate îngrijorări în rândul observatorilor din Vatican dacă era destul de sănătos. O demisionare papală voluntară este rară- mai ales în ultimele secole. Papa Celestine al V-lea şi-a exercitat dreptul de a abdica în 1294. Vestea de azi anunţă un viitor necunoscut atât pentru papalitate, cât şi pentru creştini! Te mai îndoieşti de faptul că venirea lui Isus este aproape?

Traducere: Ioana Heredea
Sursa: www.guardian.co.uk

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button