ProiecteStiri

Ajutor într-o cutie – Proiect Asociaţia Hannah

Proiectul următor este organizat în preajma Sărbătorilor de Paşte şi plănuim sa venim în ajutorul a 100 de familii care vor fi atent selectate în funcţie de câteva criterii precum: venitul, diferite nevoi stringente, numărul de membrii etc.
La acest proiect vom avea parte de susţinerea unei echipe de 15 voluntari care se vor ocupa de colectarea alimentelor, împărţirea lor în pachete şi distribuirea lor. De asemenea avem suportul partenerilor noştri: Habitat For Humanity Cluj şi Biserica Baptistă Betel.
Pentru a avea o idee despre ce înseamnă “Ajutor intr-o cutie”, vom enumera câteva dintre alimentele de bază care figurează pe listă şi care vor face parte din ajutorul pentru fiecare familie în parte:

  • Alimente:
    Ulei, orez, paste, mazăre, gris, zahăr, făină de mălai, făină albă, muştar/ ketchup, gem/ dulceaţă, condimente, conserve de carne, fasole, mezeluri
  • Articole de igienă:
    Saci menajeri, săpun, hârtie igienică, pastă de dinţi
  • Dulciuri:
    Biscuiţi, ceai, compot, fructe, suc

*O cutie va avea costul între 100 lei (pentru familii cu membrii mai putini) si 150 lei (pentru familii mai numeroase).

Cum puteti ajuta?

  • Prin donaţii – poţi dona unul sau mai multe dintre produsele de pe listă, sau echivalentul lor în bani în conturile menţionate la pagina de contact, specificând Proiect Paște sau prin donarea unor bonuri de masa.
  • Puteţi să solicitaţi prin e-mail o cutie pe care singuri sau împreună cu mai multe persoane să o umpleţi cu alimente.
  • Prin răspândirea veştii despre acest proiect
  • Pentru orice detalii vă stăm la dispoziţie prin adresele de e-mail şi numerele de telefon.
  • Orice donaţie de alimente se poate face fie prin aducerea la sediul asociaţiei (str. Doinei 77, cart. Dâmbul Rotund, Cluj) sau la unul din punctele de colectare care vor fi menţionate, fie prin contactarea noastră în vederea ridicări acestora de la domiciliul dvs dacă cantitatea este mai mare.

“Oferim împreună familiilor, alimente de Sărbători!”

Persoana contact:

Emilia Maghiar – Departamentul Ajutorare

Tel: 0758-638.021

E-mail: [email protected]

Web: www.asociatiahannah.ro

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button