Interviuri

Interviu cu Bogdan Z

Am simţit că sunt pe un drum rătăcit şi într-o direcţie greşită. Un om rătăcit pe care Isus îl chema pe nume. Şi numele acelui rătăcit era Bogdan.

Bogdan este căsătorit cu Marsha şi au 2 copii.

Bogdan Z.:

În liceu m-am simţit neînţeles şi de multe ori foarte singur. Mama îmi spunea să nu-mi fac nici o prietenă pentru că nu am timp de aşa ceva, dar m-am îndrăgostit de o fată drăguţă şi am început să ne întâlnim.

La scurt timp relaţia noastră a devenit apropiată, am ajuns la relaţii fizice şi ne gândeam serios la căsătorie. Stăteam separaţi deoarece eu am plecat la facultate în Bucureşti, iar ea a rămas acasă, să încerce anul următor.

Credeam că relaţia noastră va fi şi mai apropiată, dar, atunci când a intervenit relaţia fizică între noi, comunicarea a scăzut la toate nivelele şi o mare parte din comunicare s-a pierdut.

Mama era supărată pentru că simţea că nu mai este pe primul loc în viaţa mea şi se simţea ignorată.

Totuşi mă consideram un om norocos, pentru că eram prieten cu o fată drăguţă şi deşteaptă, care mă înţelegea chiar mai bine decât părinţii mei. Ea era în centrul vieţii mele, mai mult decât părinţii sau fratele meu.

Într-o dimineaţă devreme, cineva mi-a spus să dau urgent telefon acasă. Părinţii mei nu aveau telefon, aşa că am sunat la prietena mea. Mi-a răspuns sora ei, care a început să plângă şi, printre suspine, mi-a spus: „Ştii, Bogdan, Dana nu este acasă şi nu se va mai întoarce niciodată”.

Dana, în timp ce voia să vină să mă vadă pe mine, a murit într-un accident de tren. Nu am mai putut spune nimic. Nu ştiam unde să merg şi ce să fac. Am simţit că toată lumea din jurul meu se năruie şi eram foarte debusolat.

Chiar dacă atunci nu eram un creştin adevărat şi nu aveam nici o idee despre relaţia personală cu Dumnezeu, totuşi credeam în El şi aveam teamă de El.

Ceea ce m-a durut cel mai mult a fost faptul că nu aveam nici un răspuns la întrebarea: „De ce îngăduie Dumnezeu să se întâmple astfel de lucruri?”.                                         Mă gândeam că, dacă există Dumnezeu, El este bun şi că nu stă în caracterul Celui care a creat viaţa să distrugă vieţi, mai ales vieţi nevinovate, aşa cum vedeam eu viaţa prietenei mele.

Îl întrebam pe Dumnezeu: „Doamne, de ce tocmai eu a trebuit să trec prin asta? Eu, care ţin mult la a avea o familie şi a fi serios într-o relaţie?”. N-am primit nici un răspuns atunci, probabil pentru că nu puneam întrebările corecte şi gândeam într-un mod greşit.

……………………………………………………………..

După un an, am întâlnit o altă fată care mi s-a părut că mă înţelege şi este aproape de mine. Era sensibilă la ceea ce mi se întâmplase şi mi-a plăcut că mă asculta. În aceea perioadă nu găseam mulţi oameni dispuşi să mă asculte.

Reporter:

Foarte greu găsim pe cineva dispus să ne asculte.

Bogdan Z.:

Aşa este. Viaţa a început să devină treptat mai plină de culoare. M-am implicat iarăşi din punct de vedere fizic, dar „fericirea” mea n-a durat prea mult pentru că brusc am început să am probleme cu fratele meu şi la fel de brusc au început să dispară din camera noastră bani şi obiecte.

Relaţia cu fratele meu s-a răcit din cauza acestei fete, pentru că el o acuza pe ea de dispariţia lucrurilor.

Atunci am crezut că este o minciună şi fratele meu este gelos pe mine pentru că am succes la fete. Dar, totuşi, mi-a strecurat îndoiala în inimă şi am început să fiu atent la relaţia mea cu Mihaela şi să-mi pun întrebări despre lucrurile dubioase care se întâmplaseră. Apoi mi-au spus şi alţi oameni că ea a făcut lucruri grave: furt, înşelătorie etc.

Era foarte clar că trăiam în păcat cu ea. Noaptea nu puteam să dorm, mă uitam la ea cum dormea şi mă întrebam: „Oare cine este această persoană care stă lângă mine?”. Nici de numele ei nu mai eram sigur.

Nu puteam să-mi imaginez că o fată care era aşa drăguţă cu mine poate să aibă mai multe feţe.

Între timp fratele meu a început să meargă la nişte întâlniri ale unui grup numit „Alege viaţa”. El a luat iniţiativa să vorbească cu mine şi cu Mihaela, pentru că relaţiile mele cu el s-au deteriorat aşa de mult încât am ajuns să stăm în cămin la acelaşi etaj, dar în camere diferite; nu mai stăteam împreună. Eram ca doi străini.

El era schimbat faţă de cum îl ştiam eu. Pe faţa lui se putea citi dragoste pentru noi şi tonul lui era atât de blând încât am crezut că ceva nu este adevărat şi m-a iritat. Dar după o săptămână mi-am dat seama că Vali era alt om.

Atunci a venit la mine cu încă 2 prieteni şi m-au făcut să înţeleg că ceea ce credeam eu că este bine: că sunt un om moral şi cred în Dumnezeu, nu  este  de  ajuns.

Ca să mă ajute să mă văd unde sunt, mi-au făcut o schiţă foarte simplă, cu trei categorii de oameni:

1. păgânii = cei care nu cred în Dumnezeu

2. oamenii cu teamă de Dumnezeu

3. creştinii adevăraţi, care trăiesc după voia Lui

şi m-au întrebat: „Tu în care categorie eşti?”. M-am recunoscut în cea de-a doua: un om cu teamă de Dumnezeu. Atunci m-au întrebat unde aş vrea să fiu şi am spus că aş vrea să fiu în a treia – să am o relaţie personală cu Isus Cristos.

Mi-au spus că am fost creat pentru a trăi în relaţie cu Dumnezeu şi nicidecum să mă zbat în mocirla în care eram.

Am început şi eu să merg la întâlnirile lor şi la studii biblice. La una dintre acele întâlniri am cântat împreună cu tot grupul un cântec care spunea:

„Isus te cheamă,

hai, nu mai sta,

de ce umbli rătăcit?”.

Atunci am început să plâng. Mi-am simţit inima atât de atinsă de versurile acelea încât am simţit că acel cântec îmi este adresat mie, ca un mesaj de la Dumnezeu pentru mine personal.

Am simţit că sunt pe un drum rătăcit şi într-o direcţie greşită. Un om rătăcit pe care Isus îl chema pe nume. Şi numele acelui rătăcit era Bogdan. Atunci mi-am predat viaţa Mântuitorului.

Acea seară a fost decisivă: am plâns, mi-am predat inima Domnului şi am fost foarte fericit. Eram bucuros că în sfârşit am văzut lumină undeva la orizont, că viaţa mea va fi altfel şi voi fi împlinit şi mulţumit.

Reporter:

Ce înseamnă a-ţi „preda viaţa Mântuitorului”?

Bogdan Z.:

Am înţeles că pot să Îi dau Lui toate problemele mele şi să-mi pun toată încrederea în El. Nu doar să cred în existenţa Cuiva, ci să mă încred în acela care niciodată nu mă va părăsi Şi nu mă va lăsa.

Mai ales pentru că venea după un timp dificil în viaţa mea, când ceea ce am crezut eu că mă va satisface şi-mi va da un sens în viaţă – relaţia cu o fată şi poate căsătoria – s-a prăbuşit.

Acum pot să compar aceasta cu o pildă din Biblie: am fost unul dintre oamenii care şi-au construit casa pe nisip, iar atunci când au venit ploile şi furtuna şi a bătut vântul, casa aceea s-a prăbuşit şi s-a făcut praf.

În momentul în care mi-am predat viaţa Domnului Isus, am decis să-mi construiesc noua mea viaţă ca o casă cu o fundaţie solidă, pe stâncă. Şi această Stâncă se numeşte Isus Cristos.  Ştiu că vor veni ploi şi vor bate vânturi în această casă, care nu va fi ocolită de intemperii, dar diferenţa dintre viaţa mea de acum şi cea de dinainte este că ea va rezista şi va sta fermă pe fundaţia care este Domnul Isus.

Reporter:

Alegerea Domnului Isus Cristos ca Mântuitor, a fost o alegere disperată? L-ai ales pe Cristos din nevoia de a te sprijini pe cineva, ca un fel de cârjă psihologică?

Bogdan Z.:

Nu, pentru că Dumnezeu avea un plan şi un viitor pentru mine. Întotdeauna am considerat că pot să mă descurc singur în viaţă şi sunt destul de stabil emoţional. Dar am simţit acea invitaţie a lui Dumnezeu într-un mod personal, am înţeles că am nevoie de El şi că am fost creat pentru a avea o relaţie personală cu Creatorul meu.

Chiar dacă nu am fost un criminal sau n-am furat, dar faptul că trăiam ignorându-L pe Dumnezeu, Creatorul, era un păcat şi m-a determinat să iau acea decizie.

Reporter:

În ce domenii s-a schimbat viaţa ta?

Bogdan Z.:

Din acea memorabilă şi frumoasă seară de mai, în viaţa mea a început un proces, care a dus la o schimbare radicală. A doua zi m-am simţit la fel şi am făcut aceleaşi lucruri pe care le făcusem şi cu o zi înainte, numai că Duhul Sfânt începuse să lucreze în inima mea şi să mă facă conştient de păcatele mele.

O primă victorie spirituală a fost că am renunţat la fumat şi la alcool, dar nu prin puterea mea, ci cu ajutorul Domnului. Creştinismul este ceva practic, nu doar ceva teoretic, despre care doar citeşti sau vorbeşti.

Apoi am înţeles că nu pot să slujesc la doi stăpâni şi că trebuie să decid. Nu există cale de mijloc. Am decis să rup relaţia cu Mihaela, dacă ea nu va fi acea persoană pe care o voia Domnul Isus Cristos să fie.

Chiar dacă ea a vrut să continuăm, mie Dumnezeu mi-a luat orice sentiment pe care îl aveam faţă de ea şi am simţit-o ca pe un om oarecare, doar că-i ştiam numele, dar nu mai simţeam nimic faţă de ea decât compasiune şi milă, pentru că mi-am dat seama cât de pierdută este.

Apoi am înţeles că Domnul vrea să devin misionar.

Reporter:

La final, ce ai vrea să le transmiţi cititorilor?

Bogdan Z.:

Cei care nu aveţi casa vieţii zidită pe STÂNCĂ, luaţi în serios faptul că puteţi avea o astfel de casă şi sunteţi invitaţi de Domnul Isus Cristos să începeţi o viaţă nouă.

În Apocalipsa, capitolul 3, versetul 20, El spune: „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”.

Aici este o metaforă, dar înţelegem că această uşă nu este alta decât uşa inimii noastre. Cristos foloseşte timpul prezent: El stă. Nu spune că a stat sau că va sta, ci stau.

Reporter:

Este un timp prezent, dar NU veşnic…

Bogdan Z.:

Aşa este. Voi, cei care încă nu I-aţi deschis  Domnului Isus uşa inimii… gândiţi-vă că ACUM este acel moment. Iar pe cei care I-aţi deschis această uşă lui Cristos şi v-aţi construit casa pe STÂNCĂ, vă încurajez să continuaţi pe acest drum şi să luaţi în serios porunca de a merge în toată lumea şi de a face ucenici.

Eu nu am avut niciodată asemenea satisfacţii ca acum, când lucrez ca misionar. Vorbesc cu oamenii despre Dumnezeu şi văd tineri interesaţi, care îşi predau viaţa lui Isus şi încep o viaţă nouă, de credinţă.

Asta îmi dă o energie extraordinară şi mă încurajează să merg mai departe. Domnul a pregătit multe inimi şi suntem onoraţi că El ne invită să lucrăm împreună cu El.

Ioan Ciobotă, RVE

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button