Poporul israelit s-a aflat sub robia lui Faraon mai bine de 400 de ani, și din pricina acestora au căutat la Dumnezeu un eliberator, și Dumnezeu a ales să îl trimită pe Moise, un simplu „bâlbâit”, dar care era folosit de El, făcând lucruri grozave împotriva egiptenilor. Știm bine că evreii aveau șapte sărbători specifice: 3 de primăvară și 3 de toamnă, iar între acestea mai era una. Dumnezeu le-a poruncit să țină toate aceste sărbători ca semn de aducere-aminte.
Sărbătorile de primăvară prefigurau lucrarea Mântuitorului care avea să vină (mai exact la prima Sa venire). Dar sărbătorile de toamnă reprezentau minunile și semnele care vor avea loc la cea de-a 2-a venire a Mântuitorului. În contextul în care ne aflăm vorbim despre:
1. Sărbătoarea Azimilor: care chema toți evreii să nu aibă pâine dospită în casă, înainte de începerea acestei sărbători, toți erau obligați să își facă ordine în case, să nu fie găsită nici urmă de aluat dospit în casele lor, iar pe lângă asta era expuși la cercetarea lor lăuntrică (de a fi fară vină sau păcat).
2. Sărbătoarea Pesach: la a 10-a urgie, fiecare dintre ei primiseră instrucțiuni clare din partea lui Dumnezeu cu privire la scăparea lor. Fiecare să aducă un miel fără cusur (adică perfect), iar cu sângele să își ungă usciorul casei. Ungerea usciorului de la ușă nu era ceva întâmplător, pe motiv că ușa reprezintă despărțirea dintre două spații: casă și lume (în acest sens, Dumnezeu ne cere și azi să fim diferiți față de lume, prin sângele Fiului Său).
3. Sărbătoarea Purim avea în continuare comemorarea eliberării poporului evreu din Imperiul Persan.
Mai exista o masă anume, si aceea avea în principiu 4 cupe de vin, ierburi amare pe care le înmuia în apă sărată și le mâncau (reprezintă situațiile dificile prin care au trecut), apoi o pâine nedospită o frângeau și o înmuiau în „harosef” (un sos amar). Pentru evrei, mâna stânga la cinat nici nu se pomenea, mâncau doar cu cea dreaptă (cea stânga era considerată „păcătoasă” pe motivul lucrurilor săvârșite cu ea).
Gradina Eden a fost locul unde omul a pierdut relația profundă cu Dumnezeu, iar Grădina Ghetsimani este locul restaurării relației.
Ghetsimani este format din două cuvinte :
1. Goet – a presa; 2. Shemen – ulei de măsline.
După cum bine știm, Ghetsimani este o grădină cu măsline la poalele dealului, dar este și locul unde Isus Își simțea propria moarte și îmbărbătarea din partea îngerului. În aceea vreme, uleiul de măsline era unul dintre cele mai căutate, însă exista un proces de obținere al acestuia, și Isus are ca scop promovarea presării (de la un simplu „fruct” la un ulei de savoare și rafinat) și aici începe „presarea” Mântuitorului pentru „uleiul” nostru salvator.
Și după toate aceste ritualuri, își reîncepeau viața de negustori, farisei, cărturari, maniaci și înrăiți de-a binelea, își reîncărcau sacul cu păcate până la o altă sărbătoare, și imaginea lor despre Dumnezeu era una simplă: Îl descriu ca pe un „moș cu barbă” ce privește cu bucurie la ei în praznicul sărbătorilor, dar, în timp ce fac afaceri și negustorii în temple, acest lucru era parcă evitat de Dumnezeu; în concluzie, se amăgeau singuri.
Dumnezeu cere cu totul altceva de la noi, mai mult decât jertfele noastre, așteaptă ascultare, să fim buni și de sărbători, dar mai mult contează ce facem între acestea. Să fim darnici și bine văzuți în societate, dar în ascuns să deținem o relație autentică și profundă cu Dumnezeu. În aceste zile, îmi doresc să realizăm cât de mult a pătimit Hristos pe crucea aceea, nu să privim la niște ouă vopsite. Să privim la iertarea Lui, mai exact să nu punem preț pe mâncăruri, băuturi și deserturi care își pierd esența în timp, ci să ne ancorăm viața în cuvântul lui Hristos și să ne înrădăcinăm ființele în Isus.
Și în final doresc să rămâi la ideea lui Pavel pentru cei din Corint: să măturăm aluatul cel vechi, ca să fim o plămădeală nouă, cum și suntem, fără aluat, căci Hristos, Paștele noastre, a fost jertfit (1 Corinteni 5:7).
David Nedelcovici
