Articole

Cum să te pui la dispoziţia lui Dumnezeu ?

În viaţă adeseori încerci să cauţi răspunsuri la anumite lucruri pe care le săvârşeşti şi nu eşti sigur dacă sunt pe placul lui Dumnezeu.
Nu de puţine ori se întâmplă să alergi în stânga, în dreapta, ori întrebi pe x sau y spunând: “Oare este voia lui Dumnezeu ca eu să fac cutare şi cutare lucru ?”
De ce faci asta, dacă Dumnezeu ne spune în Sfânta Scriptură ca să nu alergăm la oameni, ei nu îţi vor rezolva problema ta, poate te vor cufunda şi mai rău în probleme.
Singurul la care poţi alerga este doar Dumnezeu, deoarece El este singurul care îţi poate oferi un răspuns şi o rezolvare la problemele tale.
În primul rănd dacă vrei să faci voia lui Dumnezeu şi să nu te îndoieşti de ceea ce faci încearcă să-I spui doar lui tot ceea ce te apasă şi doreşti rezolvare.
Exact cum un copil cere de la tatăl său pământesc un anumit lucru, iar tatăl îi promite copilului ca îi va îndeplini dorinţa, exact aşa este şi cu Dumnezeu.
Noi având harul de a ne numi şi chiar suntem fii Dumnezeului celui viu, spune Biblia caci orice veţi cere în numele Tatălui prin credinţa, Dumnezeu vă va dărui.
Ca să putem răspunde la întrebarea: “Cum să te pui la dispoziţia lui Dumnezeu?”, se pot stabili câteva etape care trebuiesc parcurse.

Prima etapă ar putea fi etapa cunoaşterii. Această etapă, fiind şi cea mai important, este etapa în care tu personal trebuie să-ţi cunoşti care este planul lui Dumnezeu cu tine pentru a putea fi la dispoziţia Lui. Totul se va rezolva prin cateva “operaţii”, şi anume rugăciunea şi ascultarea, exact cum spunea şi Ed. Cole “Puterea lui Dumnezeu ne este dată în măsura ascultării de EL”.

A doua etapă în această lucrare este voinţa; dacă esti bine înarmat în privinţa rugăciunii şi a ascultării îţi trebuie voinţă ca să poţi ajunge la etapa finală şi anume înfăptuirea. Toate acestea înseamnă ca tu să cunoşti ceea ce Dumnezeu vrea de la tine, apoi tu să ai o relaţie personal cu El în rugăciune, ascultarea, şi voinţa care porneşte de la tine.

Dacă Dumnezeu vrea să te folosească într-un scop anume iar pentru tine ţi se pare că nu vei reuşi sau nu eşti “născut” pentru aşa ceva, probabil nu ai putut trece nici de prima etapă.
Cu toate acestea, în speranţa de a fi înţeles de toţi, doresc ca bunul Dumnezeu să vă lumineze pe toţi în înţelegerea Cuvântului, şi El să vă căluzească paşii toată viaţa pe cărările Sfinte.

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button