Interviu cu Simona Albu (Tălpău)

Am căutat întotdeauna ceva.

„Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este  dragostea”.

Fusesem într-o trupă de dansatoare, cu multe fete frumoase, înalte şi bine făcute, care doreau să-şi etaleze frumuseţea cu orice chip.

Simona a crescut în Constanţa, a absolvit Arte Plastice la Timişoara, este căsătorită cu Daniel şi are 2 fete.

Reporter:

Cum L-ai cunoscut pe Dumnezeu în mod personal?

Simona Albu (Tălpău):

Mult timp am căutat ceva consistent şi real, dar nu ştiam ce anume poate fi. Doream din tot sufletul să găsesc „ceva”-ul acela pe care-l căutam.

Am fost o vreme plecată din ţară, iar când m-am întors am găsit-o pe mama complet schimbată. Ea mi-a spus despre relaţia ei nouă cu Dumnezeu, dar nu am înţeles-o. În schimb, prin modul ei de viaţă vedeam că este schimbată. Era altfel, dar atunci nu ştiam ce înseamnă schimbarea pentru ea şi nu i-am înţeles nici motivele.

Apoi am întâlnit în Constanţa o femeie deosebită, credincioasă – doctoriţa Gavrilă. Mi-a plăcut comportamentul ei – tot ceea ce făcea, făcea foarte bine – şi era ceea ce-mi doream şi eu să fiu: să fiu un om moral, să am copii, să am familie, să iubesc, să pot face lucruri bune şi adevărate. Nu era nimic superficial în ea.

Pentru că era aşa de diferită, mi-am zis: „Aş vrea să fiu şi eu ca ea!”. Doamna Gavrilă mi-a vorbit despre relaţia ei cu Dumnezeu, dar totul era ca un vis pentru mine.

Reporter:

Mă bucur dacă se poate spune în vremea noastră despre cineva că este un model. Apostolul Pavel spunea: „Călcaţi pe urmele mele, întrucât şi eu calc pe urmele lui Cristos”.

Simona Albu (Tălpău):

Da, şi spre surprinderea mea, am găsit mai multe modele în lumea în care trăiesc acum şi mă bucur că sunt înconjurată de oameni deosebiţi, care au o viaţă adevărată.

Am mers la biserică şi mi-a plăcut acolo. Toţi oamenii radiau de voie bună. Eu veneam dintr-o lume unde era mult egoism. Fusesem într-o trupă de dansatoare, cu multe fete, şi nu e tocmai bine să lucrezi cu atâtea fete frumoase, înalte şi bine făcute, care doreau să-şi etaleze frumuseţea cu orice preţ. Nu conta că exişti şi tu pe lângă ele.

Nu mi-a făcut deloc bine legătura cu ele. Eram foarte sensibilă şi tot timpul eram frustrată de relaţiile lor. Mă simţeam murdară când ele se murdăreau. Mă dominau de multe ori, pentru că eram cea mai mică dintre ele şi întotdeauna trebuia să ascult de ele. Întotdeauna ele se credeau mult mai deştepte. Nu a fost deloc bine. Din cauza aceasta simţeam că trebuie să renunţ, că nu-mi făcea bine.

Reporter:

Sufleteşte te simţeai împlinită?

Simona Albu (Tălpău):

Nu. Eram cea mai mică la înălţime şi la ani, iar în trupele acestea de dansatoare trebuie să fii înaltă, să araţi foarte bine. Eu nu aveam un fizic nemaipomenit. A trebuit să muncesc din greu ca să mă etalez prin muncă, prin dans. Eram neîmplinită pentru că eram mai mică decât ele.

Apoi compania lor nu-mi plăcea. Oamenii care veneau la spectacol nu veneau ca să aprecieze arta, ci pur şi simplu să se uite la fizicul tău. Iarăşi eram dezamăgită.

Între repetiţii era un timp lung de stat în cameră, cu program strict, şi atunci fumam foarte mult. Mă îngrozea gândul că voi înnebuni dacă voi mai rămâne în starea aceea. Aşa de rău ajunsesem în acea perioadă.

Dar slavă Domnului că El m-a găsit, Şi-a întins mâna şi m-a ridicat.

Reporter:

Revenind la cei pe care i-ai întâlnit la biserică…

Simona Albu (Tălpău):

Era deosebit acolo. Era ceea ce aşteptam şi ce mi-am dorit: oameni plini de bucurie şi dragoste. Întotdeauna am crezut că există dragoste adevărată, dar n-am găsit-o. Toate relaţiile mele eşuau şi mă gândeam că poate cer prea mult, poate nu ştiu că nu există dragoste adevărată. Mă gândeam că poate era firesc cum se purtau ceilalţi.

Când am început să merg la Biserică şi am văzut că oamenii aceştia iubesc, sunt plini de dragoste şi o fac dezinteresat, mi-am zis: „Cred că totuşi există!”. Apoi, când am citit în Biblie capitolul 13 din 1 Corinteni, am fost într-adevăr fericită pentru că am găsit exact ceea ce căutam.

Reporter:

Revenind la ideea cu lumea din care ai ieşit şi lumea în care ai intrat în Biserică, între creştini care se străduiau  să-şi trăiască viaţa după voia lui Dumnezeu, m-am gândit la următoarea asemănare: o scenă de teatru. Toată sala este în întuneric, inclusiv actorii de pe scenă. Totul este în întuneric. Dintr-o dată pe unul dintre actori se proiectează o lumină. Cam aşa ţi s-a întâmplat ţie. „Actorul” respectiv ai fost tu şi ai venit în lumina lui Dumnezeu.

Simona Albu (Tălpău):

Da, într-adevăr, Dumnezeu m-a luminat. De atunci pot trăi fericită. Cu adevărat este real tot ceea ce se întâmplă cu mine şi tot ceea ce fac. Este deosebit să trăieşti cu Dumnezeu.

Reporter:

Acum te simţi împlinită cu adevărat?

Simona Albu (Tălpău):

Da. Este exact ceea ce căutam. Pastorul Doru Hnatiuc  m-a influenţat foarte mult, în mod pozitiv. El a fost un model pentru mine. Apoi fraţii şi surorile pe care i-am cunoscut ulterior sunt deosebiţi.

Reporter:

Care este diferenţa dintre prietenii tăi de acum şi cei de dinainte?

Simona Albu (Tălpău):

Am prieteni adevăraţi, în care mă pot încrede şi pe care mă pot sprijini oricând. Nu trebuie să ai prieteni numai la nevoie, ci să fie o plăcere să te întâlneşti cu ei oricând.

Eu am fost un copil sensibil. Noi eram trei surori la mama, iar tatăl meu lucra pe şantier şi nu avea timp de noi. Mama trebuia să ţină o gospodărie mare, să aibă grijă şi de trei fete, dintre care cea mică a fost tot timpul bolnăvicioasă şi îi crea probleme. Eu fiind mijlocia, ştiam că sora mea cea mică are nevoie de mama şi întotdeauna am fost puţin…                                     Dar mama ne-a iubit întotdeauna la fel, doar că eu doream puţin mai multă afecţiune din partea ei sau mai mult timp cu ea, dar ea nu avea timp.

Aveam o prietenă a cărei mamă mergea duminică de duminică la biserică. Mergeam şi noi să vedem cum e, să aprindem o lumânare. Aveam unde să mergem şi cu timpul chiar mi-a plăcut să merg. Am început chiar să mă rog.

Însă, după ce am crescut, nu mi-am mai dorit să merg la biserică, ci ziceam: „Mai bine merg la discotecă, de ce să merg la biserică?”.

Am căutat întotdeauna ceva. Fiind mediocră la şcoală, am căutat să excelez în ceva anume. După absolvire am vrut să fiu cineva prin profesie, dar la atelierul de creaţie unde m-am angajat nu se făcea nimic – efectiv toată lumea stătea. Eu eram plină de energie, voiam să fac ceva, voiam să lucrez. Atunci am dat examen de balerină la Teatrul Fantasio, însă nici acolo nu m-am simţit împlinită.

Am plecat cu un contract de dansatoare în Turcia. Cu toate că munceam mult acolo, pentru că fetele aveau deja vreo lună de zile de antrenament, iar eu trebuia să prind din zbor toate dansurile, eram mulţumită pentru că aveam un salariu bun. Aveam bani, dar nu ştiam să-i chivernisesc. Îi aruncam cum gândeam eu, după plăcerile mele.

…………………………………………………………………………….

De acolo m-am întors în ţară şi am văzut schimbarea din mama, după care a urmat transformarea vieţii mele.

Reporter:

Înainte de a-L întâlni pe Dumnezeu nu erai mulţumită şi voiai să te afirmi prin munca ta. Care este acum scopul tău în viaţă?

Simona Albu (Tălpău):

Apostolul Pavel spune: „Şi să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui”. Acesta este scopul meu acum: să-L cunosc pe El, pe Dumnezeu. Cu cât Îl cunosc mai mult, cu atât îmi dau seama că nu ştiu mai nimic. Şi aşa de mult îmi doresc să cunosc mai mult şi mai mult. Este ca o adâncă taină pe care probabil o s-o cunoaştem la înviere.

Reporter:

Cred că va fi un moment extraordinar când Îl vom vedea faţă-n faţă pe Dumnezeu.

Simona Albu (Tălpău):

Da. Uneori aştept cu nerăbdare să-L văd. Eu am căutat întotdeauna ceva real, o dragoste adevărată. Acum le pot spune cititorilor că ACEASTĂ dragoste adevărată  EXISTĂ. Dumnezeu o oferă oricui vrea să se încreadă în El. Aş vrea să-i îndemn să-L caute pe Dumnezeu şi să le spun că singurele lucruri care au valoare sunt cele scrise în 1 Corinteni 13: „Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea”.

Ioan Ciobotă, RVE