Am fost şi încă mai sunt o fire impulsivă care îmi pierd uşor controlul.
Eram încăpăţânată, răutăcioasă, răzbunătoare. Nu iertam nimic şi taxam orice greşeală din partea celor care greşeau faţă de mine.
Am învăţat să iert, să fiu mai tolerantă, să spun „iartă-mă” atunci când greşesc, să recunosc că am greşit, lucru care înainte nu se întâmpla.
Înainte nu puteam sa admit să-mi cer iertare, chiar dacă greşeam, mândria nu-mi dădea voie să recunosc şi cu atât mai puţin să-mi cer iertare.
Era o nelinişte a mea, o neîmplinire pe care o simţeam şi ca orice tânăr am început să merg cu prietenii la discotecă, la chefuri – credeam că asta mă va face să mă simt mai fericită.
Dumnezeu şi Isus Cristos este de fapt, până la urmă, sensul vieţii noastre.
Mi-am dat seama că pământul nu a fost creat din întâmplare, sau dintr-un Big-Bang nu ştiu de care şi că de fapt suntem creaţi şi că Dumnezeu ne-a creat într-un mod absolut minunat.
Isus Cristos este pentru mine mai mult decât un Tată, un prieten, este Mântuitorul meu, este Creatorul meu, cu care doresc să mă întâlnesc într-o zi.
Nu putem să spunem că ne-am schimbat şi gata suntem sfinţi, suntem perfecţi. Nu, nu este adevărat. Încă mai greşesc şi încerc din răsputeri să fiu aşa cum vrea Cristos să fiu eu
Mama mi-a spus: „A fost un balsam pentru sufletul meu că ai venit la mine şi ţi-ai cerut iertare”
Când mi-am cerut iertare, m-am simţit efectiv eliberată, liniştită, descătuşată de povara aceasta.
Suntem nişte animale care am venit de niciunde şi mergem spre niciunde şi toate acestea li se spun copiilor cu zâmbetul pe buze.
Reporter:
Viaţa Adelinei Derzi s-a schimbat în urma întâlnirii cu Isus Cristos, iar schimbarea aceasta a fost din temelii. Adelina, ce a avut Dumnezeu de schimbat la tine?
Adelina Derzi:
În special caracterul meu, pentru că am fost şi încă mai sunt o fire impulsivă, care îmi pierd uşor controlul. Eram încăpăţânată, răutăcioasă, răzbunătoare, eram o persoană care nu iertam şi taxam orice greşeală din partea celor care greşeau faţă de mine.
Dumnezeu a lucrat foarte mult la capitolul acesta şi încă mai lucrează, dar pot să spun că multe dintre lucrurile acelea s-au schimbat – am învăţat să iert, să fiu mai tolerantă, să spun „iartă-mă” atunci când greşesc, să recunosc că am greşit, lucru care înainte nu se întâmpla.
Înainte nu puteam sa admit să-mi cer iertare, chiar dacă greşeam, mândria nu-mi dădea voie să recunosc şi cu atât mai puţin să-mi cer iertare.
Reporter:
Cred că până la sfârşitul vieţii noastre Dumnezeu tot timpul va avea de lucrat la schimbarea noastră, la a ne modela din când în când: aici câte un pic, dincolo câte un pic până ajungem tot mai aproape de ceea ce vrea El să fim şi anume de caracterul Domnului Isus Cristos. Cum a început acest proces în viaţa ta?
Adelina Derzi:
La început nu am fost interesată de domeniul spiritual, ci chiar pledam pentru evoluţionism. ?n final am ajuns să fiu interesată de domeniul spiritual, dar am mers într-o direcţie greşită. Am fost foarte atrasă de religiile orientale şi aşa am început să-L caut pe Dumnezeu. Dumnezeu a pus în mine dorinţa de a-L căuta pe El, dar eu am mers şi am căutat acolo unde nu trebuia şi nu L-am găsit pe El.
Reporter:
Care au fost experienţele pe care le-ai avut în timpul căutărilor în aceste religii orientale? De fapt, ce ţi-ai fi dorit să găseşti acolo: pace, linişte, bucurie, înţelegere? Ce ai fi aşteptat de acolo?
Adelina Derzi:
Nu pot să conturez foarte clar ce aşteptam. Era o nelinişte a mea, o neîmplinire pe care o simţeam mereu. Ca orice tânăr, am început să merg cu prietenii la discotecă, la chefuri – credeam că asta mă va face să mă simt mai fericită. Am văzut că nu este aşa.
Era o nelinişte permanentă în sufletul meu, pe care nu puteam să o potolesc nicidecum. De fapt aceasta m-a determinat să caut. Am încercat să caut ceva dincolo de realitatea cotidiană. Am început să caut şi religiile orientale, dar acele religii mi-au dat unele răspunsuri, însă la alte întrebări nu am primit răspuns, astfel că în final am abandonat.
Reporter:
În creştinism ai găsit răspunsuri la toate întrebările, răspunsuri pe care nu le-ai găsit în altă parte. În caz că se vor ivi în viaţa ta întrebări cărora nu le vei găsi răspuns nici măcar în creştinism, ce vei face, vei căuta o altă religie?
Adelina Derzi:
La multe dintre întrebările şi problemele pe care mi le-am pus am găsit răspunsurile în creştinism, atât prin citirea Bibliei cât şi prin experienţa mea personală cu Dumnezeu.
Nu pot să spun că la toate întrebările mele am găsit răspuns în Biblie. Dar trăind cu Dumnezeu şi experimentând o viaţă de rugăciune, am primit răspuns la multe probleme din viaţa mea şi sunt convinsă că Dumnezeu şi Isus Cristos este de fapt, până la urmă, sensul vieţii noastre. Aici putem găsi răspuns la toate întrebările noastre.
Reporter:
Spune-mi te rog câteva răspunsuri pe care le-ai găsit în creştinism şi nu le-ai găsit în altă parte.
Adelina Derzi:
De exemplu despre viaţa paralelă cu cea materială. Mi-am dat seama că nu suntem doar nişte animale evoluate ci suntem mult mai mult decât atât, că avem un duh, avem o legătură permanentă cu Creatorul nostru.
Mi-am dat seama că pământul nu a fost creat din întâmplare, sau dintr-un Big-Bang nu ştiu de care, ci că de fapt suntem creaţi şi că Dumnezeu ne-a creat într-un mod absolut minunat.
Prin meseria pe care o am, fiind asistentă medicală, în fiecare zi îmi dau seama cât de minunat a fost Dumnezeu şi ce frumos ne-a creat, cât de perfecţi suntem – cât de perfecte sunt toate procesele care au loc în trupul nostru. Mi-am dat seama că lucrurile acestea nu puteau să se întâmple de la sine sau ca urmare a evoluţiei.
Reporter:
Spune-ne despre momentul când în mintea ta s-a declanşat acel click care spunea: “Evoluţionismul este o minciună, nu este adevărat. Creaţionismul este adevărat – am fost creaţi din nimic dar nu am evoluat din nimic. Am fost creaţi de o inteligenţă şi anume de Dumnezeu care este Atotcunoscător şi Atotinteligent.”
Adelina Derzi:
Am citit Biblia şi am fost impresionată de Biblie de la început. Momentul acela a fost primul click, primul moment crucial. Atunci mi-am dat seama că totuşi, Biblia este adevărată. Înseamnă că nu este doar o poveste sau ceva frumos care să ne încânte, ci totul este adevărat.
Bineînţeles că au urmat şi evenimente neplăcute în viaţa mea: răspântii sau răscruci în care Dumnezeu şi-a arătat caracterul şi mi-a arătat că El este real şi promisiunile Lui sunt reale. El este foarte credincios, chiar dacă noi suntem răi şi păcătuim şi nu reuşim să fim nici măcar la înălţimea năzuinţelor noastre, darmite ale Lui, totuşi El este credincios şi îşi ţine promisiunile făcute faţă de noi.
Pe parcurs ce citeam Biblia mi se părea totul extraordinar şi m-am gândit: „Nu se poate să fie doar o lectură, doar o carte oarecare”. Chiar şi faptul că a rezistat atâtea mii de ani – nu se poate să fie doar o carte oarecare. Atunci mi-am dat seama atunci că Biblia este adevărată.
Reporter:
Ce însemnă Isus Cristos pentru tine? Ce rol a avut în viaţa ta întâlnirea cu Isus Cristos?
Adelina Derzi:
Isus Cristos este pentru mine mai mult decât un Tată, un prieten, este Mântuitorul meu, este Creatorul meu, cu care doresc să mă întâlnesc într-o zi.
Reporter:
Cum este viaţa ta acum, după schimbare. De fapt, probabil că schimbarea aceasta nu s-a produs dintr-o dată şi nu a fost ca şi cum ai primi o scrisoare sau un plic şi din momentul acela o iei pe un alt drum… poate că a fost de mai lungă durată.
Adelina Derzi:
A fost sub forma unui proces. Pot să spun că procesul încă este în desfăşurare, încă sunt multe domenii în care mă lupt şi mă rog să mă schimb. Încă sunt impulsivă, încă mă supăr atunci când nu ar trebui, dar lupt pentru aceasta şi m-am schimbat mult.
Chiar dacă mă supăr pe moment, sunt capabilă să mă duc şi să-mi cer iertare, să rezolv problema. Întotdeauna când am o divergenţă cu cineva mă duc şi îmi cer scuze dacă am greşit.
Pot să spun că este o luptă continuă. Cred că pentru un creştin viaţa de slujire şi de credinţă este o luptă continuă şi nu putem să spunem că ne-am schimbat şi gata suntem sfinţi, suntem perfecţi. Nu, nu este adevărat. Încă mai greşesc şi încerc din răsputeri să fiu aşa cum vrea Cristos să fiu eu.
Reporter:
Astăzi te-ai luptat sau astăzi a fost o zi de pauză?
Adelina Derzi:
Tocmai m-am luptat şi astăzi. Chiar înainte de a veni la biserică am avut un schimb mai aprins de vorbe cu mama mea şi chiar în timpul programului din biserică am plâns pentru că mi-a părut foarte rău. Mă gândeam că eu ar trebui să fiu un model în familie şi o lumină pentru cei din casa mea. Dumnezeu m-a chemat să fiu lumină şi sare, dar eu nu prea am fost sare şi lumină astăzi. M-am dus acasă, mi-am cerut iertare şi pot să spun că sunt împăcată acum.
Şi mama s-a bucurat foarte mult. Mi-a spus: „A fost un balsam pentru sufletul meu că ai venit la mine şi ţi-ai cerut iertare”. Mă rog lui Dumnezeu să am mai multă răbdare şi înţelegere cu cei care nu au aceleaşi idei ca mine.
Reporter:
Ai simţit că “pică tavanul pe tine” când ţi-ai cerut iertare?
Adelina Derzi:
Nu, deloc. M-am simţit eliberată. Când mi-am cerut iertare m-am simţit efectiv eliberată, liniştită, descătuşată de povara aceasta.
M-am simţit îngrozitor să vin la biserică, să-I cânt lui Dumnezeu, să mă rog şi să zic: „Azi dimineaţă, înainte de biserică m-am certat cu mama”. Dar venind acasă şi cerându-mi iertare, m-am simţit mult mai bine, m-am simţit eliberată.
Reporter:
Sunt unele lucruri pe care le facem în viaţă şi pe care cu greu le-am schimba sau poate unii dintre noi nu le schimbă niciodată. Ce te-a făcut pe tine să-ţi schimbi modul de a reacţiona, de exemplu în această problemă cu mama ta?
Ce anume te-a determinat să-ţi schimbi modelul după care acţionai înainte? Care a fost motivaţia să reacţionezi altfel, să calci peste tot ceea ce ştiai, peste tot ceea ce îţi spunea inima ta să faci şi să faci acum altfel, aşa cum probabil unora li se pare ciudat să reacţioneze.
Adelina Derzi:
Dumnezeu, prin Harul Lui, m-a făcut să înţeleg că vin momente în viaţă când trebuie să fim fermi, dar trebuie să o facem cu multă delicateţe şi mult tact. Deci eu nu voi renunţa la părerea mea atunci când consider că am dreptate, dar trebuie să învăţ să-mi apăr punctul de vedere în alt mod – fără să fiu obraznică, fără să ridic tonul. Aceasta cred că vrea Cristos de la noi.
Dumnezeu nu vrea să fim oameni slabi care, să ne lăsăm călcaţi în picioare, dar vrea ca noi să ne susţinem punctul de vedere altfel.
Reporter:
Probabil în dragoste. Exact aceasta este şi năzuinţa mea şi rugăciunea mea ca să reuşesc să fac lucrul acesta.
Ce au zis cei care te cunoşteau şi foştii prieteni atunci când au văzut că viaţa ta a început să se schimbe şi că tu reacţionezi „ciudat” atunci când greşeşti – îţi ceri iertare, îţi ceri scuze, îţi pare rău, sau că nu mai alergi cu ei la acelaşi “potop de păcate”?
Adelina Derzi:
Nu pot să spun că duceam o viaţă destrăbălată deoarece am fost educată într-o familie ortodoxă care avea principii morale solide. Mergeam ca şi alte fete la câte un chef, cu prietenii la o bere, dar nu pot să spun că făceam lucruri cu totul ieşite din comun. Am avut mulţi prieteni care mi-au spus: „Mă bucur că am cunoscut o persoană ca şi tine”. Mă simţeam ca şi cum mi-aş fi făcut datoria faţă de Cristos în ziua respectivă.
Pe de altă parte, sunt convinsă că sunt şi oameni care nu mă înţeleg şi care spun că sunt naivă sau că nu gândesc obiectiv. Dar dacă una sau două persoane spun: “L-am văzut pe Cristos în tine”, eu sunt fericită.
Reporter:
Să dea Dumnezeu ca despre fiecare dintre noi să poată să spună cei din jurul nostru acest lucru: “L-am văzut pe Cristos, Îl văd pe Cristos în tine”.
Creştinismul este foarte cerebral, este foarte raţional, dar este şi o religie a credinţei. Ai nevoie de foarte multă credinţă ca să crezi tot ceea ce scrie în Biblie, dar ai nevoie şi de foarte multă gândire. Creştinismul nu este o religie care să-ţi ceară ceva fără să îţi explice de ce.
Ce le-ai putea spune acum altora care încă acceptă, la fel ca tine altădată, evoluţionismul. Şi este destul de trist că în ţara noastră cărţile de şcoală susţin evoluţionismul, cu toate că România este în proporţie de 80 – 90% creştină. Totuşi copiii noştri sunt învăţaţi că am evoluat din maimuţă – maimuţa e doar ultima verigă, am evoluat din ceva la întâmplare fără să fie o altă inteligenţă în spatele nostru.
Din punctul de vedere al sistemului tău de valori, cum le-ai explica altora că lucrurile acestea nu sunt adevărate, că sunt o minciună şi că există altceva, că am fost altfel creaţi şi altfel am apărut şi noi şi pământul şi tot ceea ce se vede?
Adelina Derzi:
Aş sfătui pe fiecare să încerce să fie obiectiv, să se debaraseze de ceea ce primeşte în şcoală. Să se ducă pur şi simplu pe câmp şi să ia o floare sau să se uite la un copac sau la firul de iarbă; să se gândească la succesiunea anotimpurilor şi să vadă că acolo unde încă Dumnezeu este Suveran totul decurge normal, dar în momentul în care omul şi-a făcut simţită prezenţa deja încep dereglări şi încep problemele.
Fiind asistentă medicală, cum am mai spus, am putut să văd organismul uman. Fiecare copil face biologie şi anatomie la şcoală – să se gândească la sistemul nervos, sau la sistemul endocrin, sau să se uite la palmele lui şi să zică: „Cum putea oare din nimic să iasă aşa ceva, care să funcţioneze în deplină armonie?” Este pur şi simplu imposibil oricât ai fi de filosof. Nu cred că o minte raţională poate să accepte că aşa ceva se poate întâmpla de la sine.
Reporter:
Sunt de-a dreptul trist atunci când mă gândesc că la cursurile de biologie sau de anatomie li se descrie copiilor toată frumuseţea corpului uman, a naturii, toată inteligenţa care stă în spatele creaţiei şi în loc să li se spună să-I dea slavă lui Dumnezeu pentru toate acestea, din păcate li se spune că am apărut la întâmplare şi mergem spre niciunde. Suntem nişte animale care am venit de niciunde şi mergem spre niciunde şi toate acestea li se spun copiilor cu zâmbetul pe buze.
Adelina, spre sfârşitul discuţiei noastre, te-aş întreba cum a început de fapt toată această migraţie a ta, să spun această “transhumanţă unidirecţională” spre altceva, de la omul vechi spre omul nou?
Adelina Derzi:
Totul a început din domeniul spiritual, interior şi apoi a continuat în cel al relaţiilor şi al integrării într-un grup, într-o biserică. Cred că este important pentru o persoană care a luat decizia să-L urmeze pe Cristos să aibă un grup de părtăşie. Nu putem fi creştini de unul singur. Avem nevoie de oameni care să ne fie modele, să ne sfătuiască, să ne arate calea şi să ne ajute să studiem Biblia. Spre bucuria mea, eu am avut astfel de oameni lângă mine.
Prima dată am ajuns într-o biserică baptistă cu o prietenă: Dana ALBU. Apoi m-am integrat în Organizaţia Studenţilor Creştini din Timişoara unde m-am simţit foarte bine. Acum fac parte dintr-un grup de ucenicie împreună cu Dana HERGANE şi Gabi DĂMĂCUŞ. Suntem toate trei foarte diferite şi cu toate astea suntem foarte bune prietene. Diferenţa aceasta a făcut foarte bine la modelarea caracterului meu.
Înainte eram o fiinţă introvertită, cu o imagine de sine destul de rea – nu aveam o părere bună despre mine. Dar au fost câţiva oameni care au avut încredere în mine şi care m-au făcut să-mi dau seama că pot mai mult şi să vreau să fac mai mult.
Reporter:
Tu L-ai căutat pe Dumnezeu chiar în locuri în care nu putea fi găsit. Atunci când Maria şi ucenicii merg să-L caute pe Cristos în mormânt, după răstignire, îngerii îi întreabă: „De ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?”. De multe ori Îl căutăm pe Cristos între morţi sau acolo unde nu este, chiar în religii orientale – cum a fost cazul tău – şi nu Îl căutăm acolo unde este El de fapt.
Cred că experienţa ta este încurajatoare pentru ascultătorii noştri, pentru ca şi ei să-L caute pe Cristos, să-L caute pe Dumnezeu şi să vină la Dumnezeu prin Cristos, pe calea pe care a lăsat-o Dumnezeu: prin rugăciune, prin apropiere personală de Dumnezeu, prin citirea Bibliei, prin credinţă.
Adelina Derzi:
Vreau să-i încurajez pe cititori să se roage, să stea aproape de Dumnezeu în fiecare zi şi să nu cedeze tentaţiilor de a ne lăsa absorbiţi de grijile cotidiene şi de problemele de care suntem înconjuraţi în fiecare zi.
Dacă stăm aproape de Dumnezeu şi ţinem foarte strânsă legătura cu El, vom găsi resurse să mergem mai departe şi să fim în final după chipul şi asemănarea lui Cristos.
Ioan Ciobotă, RVE
