Interviuri

Interviu cu Ramona Acatrinei

„Este mult dezmăţ la discotecă, fetele sunt aproape dezbrăcate acolo, se aud doar vorbe urâte. Atmosfera este ca de iad – fum de ţigară de te îneci, lumini în penumbră, este multă destrabălare acolo. N-aş putea să vorbesc niciodată bine despre discotecă.”

„DAR eu nu mai aparţineam lumii aceleia. Eu eram a lui Dumnezeu, născută din Dumnezeu. Nu mai puteam să mă simt bine acolo.”

Ramona Acatrinei:

Mulţi oameni se simt singuri şi neîmpliniţi. Părinţii mei se certau foarte des, iar certurile lor mi-au afectat foarte mult copilăria. Am crescut un copil frustrat şi complexat, nu aveam prieteni în jurul meu şi eram foarte răutăcioasă. Eram aşa de revoltată că tata o făcea pe mama să sufere, încât îi spuneam în faţă, de multe ori: „Te urăsc, mi-e ruşine că-mi eşti tată”, şi reacționam foarte urât.

Tata suferea şi el pentru că este dureros – acum îmi dau seama cât de mult l-am rănit, şi mi-am cerut iertare pentru asta – că într-adevăr copilul tău să vină la tine şi să-ţi spună că te urăşte. Este o durere extraordinar de mare pentru un părinte. Oricum ar fi fost el, nu aveam dreptul să-i spun că îl urăsc. A fost o mare greșeală.

Reporter:

Ramona Acatrinei a cunoscut şi a gustat bucuriile acestei vieţi, în special în perioada când era studentă, dar, mai mult decât atât, a ajuns să cunoască şi să guste bucuria supremă – a ajuns să-L cunoască pe Domnul Isus Cristos şi să-L „guste” pe Domnul Isus Cristos. A ajuns ca sufletul ei să fie împlinit în Cristos.

Ramona s-a născut în orasul Moineşti, jud. Bacău. A studiat engleza şi franceza la Facultatea de limbi și literaturi străine la Universitatea din București.

– Ramona, cum a fost viaţa ta înainte de a-L întalni pe Dumnezeu, în mod personal?

Ramona Acatrinei:

Tatăl meu s-a purtat întotdeauna foarte urât cu mama. De când mă ştiu eu, de când m-am născut, am auzit certurile lor, cuvintele lor de jignire. Mama îl înjura, tata a înşelat-o pe mama de multe ori. Pur şi simplu tata nu a avut niciodată respect şi dragoste pentru mama.

Mama nu a fost niciodată fericită, iar certurile lor mă afectau aşa de mult încât mă durea burta de emoţii când se certau, şi mi-era frică ca tata să nu o lovească pe mama. Tot timpul uram ideea de familie, uram ideea de a avea o familie vreodată, pentru că nu voiam să trec prin ceea ce trecea mama. Mi se părea că viaţa este o viaţă de calvar, şi eu nu mi-aş dori niciodată o astfel de familie.

Copilăria mea a fost tot timpul zdruncinată de certurile lor, ascultam zi şi noapte durerile mamei mele, i-am văzut lacrimile pe obraji, sufeream foarte mult. Ajunsesem să-mi urăsc tatăl. Credeam că nici nu mă iubeşte nici pe mine, nici pe mama. Deşi ştiam că este tatăl meu şi de multe ori îmi arăta dovezi de dragoste.

În astfel de mediu trăiam, dar sunt multe familii care trăiesc într-o astfel de atmosferă. Toate familiile pe care eu le-am cunoscut, înainte să mă întorc la Dumnezeu, trăiau într-o atmosferă aproximativ la fel. Lipsa de dragoste şi de respect – am cunoscut aceste sentimente încă de mică şi în familia bunicilor mei şi în familia rudelor mele, tot timpul am fost martora unor asemenea manifestări, ca în familia mea.

Eram singură, nu aveam mulți prieteni şi îmi doream tare mult să realizez ceva în viaţă. Visul meu era să câştig mulți bani, să-mi fac o carieră, să fiu independentă. Nu voiam să-mi fac o familie, nu credeam în ideea că exista familii fericite, cu dragoste, credeam că lucrurile acestea sunt imposibile, şi nu-mi doream o familie.

Doream să trăiesc cu fiecare bărbat care ar fi ajuns în preajma mea, dar nu doream să formez o familie niciodată, pentru că nu credeam în această valoare. Dacă unii dintre prietenii mei m-ar fi cunoscut înainte, nu m-ar fi recunoscut. Dumnezeu a făcut o minune cu viaţa mea, şi El poate face același lucru cu viaţa oricărui om.

Am fost șocată când am ajuns la facultate. Eram într-o cameră de cămin studenţesc, în care mai erau încă trei fete ca mine. Când m-am dus la baie, am fost pur şi simplu șocată. Am văzut fete şi băieți împreună acolo, erau ca și câinii. Eu nu fusesem niciodată într-un astfel de context. Eram șocată. Toate colegele mele trăiau în imoralitate, iar pe mine mă dispreţuiau.

Atunci am experimentat ce înseamnă viaţa de înfrângere. Eram disperată. Încercam totuşi să-mi fac prieteni, pentru că eram așa de singură. Atunci am început să fac compromisuri – să merg la discotecă, să merg la chefuri, să merg în baruri, pe terase, şi culmea este că nu mi se părea ceva anormal. Aceasta era mentalitatea acelor oameni, acesta era felul în care ei se distrau, felul în care se simţeau bine, aveau senzaţia că se simt împliniţi.

Reporter:

– Libertatea sexuală pare acum un standard. Dacă nu ajungi acolo, eşti privit cu dispreţ.

Ramona Acatrinei:

– Aşa este. Dar din punctul ăsta de vedere nu am avut probleme. Pur şi simplu Dumnezeu m-a ferit şi cred că doar Dumnezeu m-a ajutat. Faptul că toate colegele mele aveau relaţii sexuale şi erau părăsite după aceea, apoi vedeam lacrimile lor şi auzeam discuțiile din cameră, mă făceau să am un mare dispreţ faţă de băieţi şi mă gândeam să nu am de-a face niciodată cu niciunul dintre ei. Dumnezeu m-a ferit să fac un pas pe care să-l regret.

Dar, în schimb, la discotecă, la chefuri mergeam şi eram tot timpul dezamăgită pentru că băieții erau întotdeauna interesaţi de aspectul fizic şi asta mă făcea să-i dispreţuiesc. Nu mă legam sentimental de nimeni, mai ales că mă speria ce păţeau colegele mele de facultate.

Fetele au un suflet extrem de sensibil, chiar dacă de multe ori afișează o mască de încredere în sine. Cu o ţigară în mână, cu o fustă scurtă şi cu o atitudine dispreţuitoare la o terasă, poţi să crezi că fetele astea sunt așa de împlinite.

Dar, dacă ajungi la inima lor şi le asculti poveştile, să vezi cum plâng după aceea şi cum spun că: „Am fost dezamăgită şi m-a părăsit. L-am iubit și am cedat” – am auzit atâtea poveşti din astea de dragoste și am văzut atâtea inimi frânte. Toate astea de la fete la care nu te așteptai, fete care tot timpul sunt cu zâmbetul pe față și cu o atitudine de genul: „Eu am tot ce-mi doresc, eu pot totul”. De fapt, este atâta suferință, atâta neîmplinire în viețile lor. Și eu abordam o atitudine de om împlinit, mai ales la discotecă. Dar când ajungeam în camera mea, eram atât de singură, atât de nefericită. Băieții aceștia, dacă nu făceam ce voiau ei, plecau, căutau alte fete.

Am ajuns la concluzia că tot ceea ce conta era interesul propriu. Eu să mă simt bine. Dacă eu mă simt bine, altceva nu mai contează. Aici și acum să mă simt bine, clipa de mâine nu mai contează, iar eu sufeream îngrozitor. Era o suferință inconștientă, nu știam de ce sufăr, nu știam de ce mă simt atât de neîmplinită când ajung acasă de la discotecă.

Reporter:

Ramona, tu ai reușit să vezi spectacolul lumii și „cu mască” și „fără mască”, ai reușit să vezi și ce este în spatele măștilor.

Ramona Acatrinei:

Cred că eu eram cel mai bun subiect de studiat, pentru că eu purtam o mască și, când ajungeam în camera mea, îmi lăsam masca jos și îi vedeam și pe ceilalți cu mască și fără mască. Până la urmă, nevoile umane sunt aceleași – nevoia de a fi iubit, de a fi respectat, de a fi acceptat așa cum ești – acestea sunt valabile și pentru creștini și pentru necreștini.

Dar oamenii aceștia încercau ei înșiși să pună mâna pe aceste împliniri și să-și împlinească viața în felul în care ei credeau că este bine. Erau încercările lor și este firesc să cauți, dar, dacă tu cauți unde nu trebuie, este clar că nu vei găsi decât neîmplinire și eșec.

Trăiam și eu, și ei din eșec în eșec. Păcatul era dulce atunci când îl făceai, dar apoi consecințele erau o inimă frântă și neîmplinire. În această perioadă, am întâlnit câteva fete creștine de la organizația Alege Viața, care au venit la ușa mea. Au bătut: „cioc, cioc” la ușa, iar eu le-am poftit înăuntru.

Reporter:

Ceva de genul „Knock, knock on the heavens door” (cioc, cioc la ușa cerului).

Ramona Acatrinei:

Da, sau mai bine spus: „Knock, knock on the hells door” (cioc, cioc la ușa iadului), pentru că acolo, în cămin, nu erau porțile raiului, ci erau porțile iadului. Fetele au intrat în camera mea, le-am ascultat, dar toate informațiile mi-au intrat pe o ureche și mi-au ieșit pe alta.

Mai târziu, am mers la mare împreună cu cei de la „Alege Viața”. Acolo am fost uimită să descopăr tineri de vârsta mea, frumoși, plini de viață și de bucurie, plini de veselie, care se distrau atât de frumos, FĂRĂ să vorbească vulgar. Îți dai seama, pentru mine erau așa de obișnuite glumele vulgare, de prost gust, de dispreț și de batjocură vis-a-vis de fete câteodată.

Nu-mi venea să cred că erau băieți care se purtau frumos cu fetele și le vorbeau cu respect, fără niciun interes fizic. Prima mea reacție a fost că oamenii ăștia sunt ipocriți, nu credeam că poate fi adevărat. Mi se părea că sunt niște oameni care au instinct de turma, toți se duc într-un loc și nu au personalitate. Nu înțelegeam de ce oamenii aceștia vorbeau despre Isus așa de mult, mi se părea că sunt blocați pe ideea asta.

Când am înțeles, m-am rugat Domnului și I-am spus: „Doamne, Tu poți să-mi atingi și mie viața, Tu poți să mă schimbi și să-mi împlinești viața. Nu mai pot să umblu așa, nu mai pot. Vreau să te accept în viața mea și vreau să mă bucur de relația cu Tine.”

Din clipa aceea toți oamenii aceia mi-au devenit prieteni. Dumnezeu mi-a dat un cadou minunat exact atunci. Ceea ce eu am tânjit întotdeauna – să am prieteni adevărați. Toți oamenii aceia mi-au devenit prieteni. A fost cadoul cel mai concret și imediat pe care l-am primit din mâna Domnului – o mulțime de prieteni adevărați.

După acel moment am mai mers la discotecă, dar mă simțeam oribil, parcă mă dedublam. Aveam impresia că Isus Se uită la mine și mă întreabă: „Ramona, crezi că Eu îmi găsesc plăcere în ceea ce faci tu acum?” Pur și simplu mă disprețuiam acolo și mă simțeam îngrozitor, mă simțeam oribil.

Reporter:

De ce crezi că nu te simțeai bine acolo, de ce crezi că este rău să mergi la discotecă sau să dansezi? Ce se întâmplă acolo?

Ramona Acatrinei:

Și David a dansat de bucurie. Dar în mediul acela de la discotecă este destrăbălare foarte mare. Fetele dansează să se expună. Să-și expună trupul, iar pe băieți îi stimulează mult asta, și se leagă multe relații care duc imediat la sex și lucruri de genul acesta.

Este mult dezmăț, fetele sunt aproape dezbrăcate acolo, cu fustă de trei centimetri și decolteuri adânci, vorbe urâte etc. Atmosfera este ca de iad – fum de țigară de te îneci, lumini în penumbră, era multa destrăbălare acolo. N-aș putea să vorbesc niciodată bine despre discotecă.

Eu nu mai aparțineam lumii aceleia. Eu eram a lui Dumnezeu, născuta din Dumnezeu. Nu mai puteam să mă simt bine acolo. Mă duceam pentru că anturajul mă trăgea, dar nu era locul meu, și de asta mă simțeam așa de nefericită.

M-am mai dus de câteva ori, dar m-am simțit din ce în ce mai rău și am zis: „Gata! Nu mai vreau!”. Din acel moment m-am hotărât astfel: „Doamne, nu mai vreau să merg pe doi cai. Vreau să Te slujesc pe Tine și doar pe Tine!”.

Reporter:

Viața Ramonei s-a schimbat complet de atunci. Acum ea este misionară între studenți, în cadrul organizației „Alege Viața”. Zi de zi bate la ușile „iadului” pentru a duce LUMINA – pe Domnul Isus Cristos.

Ioan Ciobota, RVE

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

3 Comments

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button