Să ard de sete, tot nu aş bea
Din apele stricate
Ce le întâlnesc în calea mea,
Prin lumea de păcate.
 
Să mor de foame, tot nu ating
Mâncăruri otrăvite,
Spre care neîncetat mă împing
Păcate şi ispite.
 
Să mor de frig, nu mă încălzesc
La focuri vinovate,
Pe unde slugile pândesc
Iubiri îndurerate.
 
Să mor în drum, tot nu aş intra
În casa blestemată
Ce ar zdrobi şi ar ruina
Iubirea mea curată.
 
Să umblu gol, tot nu am să îmbrac
Ce Diavolul îmi întinde,
Să zac în şanţ, să mor sărac,
Pe Domnul nu Îl voi vinde.
 
Mai bine plâng acum un ceas,
Cu Domnul în părtăşie,
Decât, fără Hristos rămas,
Să plâng o veşnicie!