bible-readingÎncep subiectul de astăzi prin adresarea unor întrebări care par de multe ori să ne macine inima şi gandurile, pentru că împrejurările în care ne aflăm ne fac de multe ori să uităm de rezolvarea acestor probleme. Totuşi, vrem să şi răspundem provocărilor pentru a înţelege mai bine ceea ce vrem să exprimăm şi ceea ce vrem să vă transmitem.

Ca şi creştini care trăim vremurile acestea pline de greutăţi şi o perioadă în care omenirea caută prin toate părţile să găsescă rezolvare, suntem supuşi aceloraşi întrebări, dar de natură spirituală.

  • Se merită să mergi în fiecare duminică la biserică ?
  • Se merită să taci atunci cȃnd cei din jur de batjocoresc ?
  • Se merită să dăruieşti chiar şi atunci cȃnd ţi se pare că nu ai nimic ?
  • Se merită să te închini unui Dumnezeu care nu Îl vezi, dar totuşi există ?
  • Se merită să fi diferit de lume doar pentru că aşa Îţi spune Dumnezeu ?
  • Se merită să cauţi răspunsurile în Sfȃnta Scriptură decȃt să alergi la oameni ?
  • Se merită zilnic şi în fiecare clipă să Îl lauzi pe Dumnezeu şi să Îi aduci mulţumiri ?
  • Se merită… ?

Sunt multe astfel de întrebări care le-am putea înşira şi totuşi un singur răspuns am putea avea la toate, şi acela ar fi un simplu “DA”. De ce totuşi să aprobăm aceste întrebări, de ce tocmai astfel de întrebări trebuie să le împlinim doar pentru că aşa spun unii oameni?

Am să vă descriu o scrută istorisire despre un creştin care a conştientizat că totuşi “Se merită…”.

Prin alte cuvinte poate, se spune despre un creştin de la ţară că a auzit că în ţara lui sosea un mare predicator pe care, bănuiesc, că îl auzise pe la radiouri sau prin diferite alte metode. Totuşi, distanţa nu era tocmai convenabilă şi sfătuindu-se cu soţia lui care împreună vroiau să meargă la această conferinţă, au căzut de comun acord să îşi vȃndă singura vacă care o aveau ca sursă de venit la momentul acela. Laptele de la vacă era sursa lor de venit şi probabil şi munca de cȃmp care o făceau cu acest animal. Totul s-a întȃmplat după planul lor, iar ajunşi la locul unde era conferinţa, creştinul nostru se bucura pentru această reuşită, iar în rugăciunile sale spunea mereu “se merită, se merită, se merită…” Unii dintre oameni l-au tot auzit mereu zicȃnd aceste vorbe pe toată perioada conferinţei. La sfȃrsiţul prgramului, unul dintre cei care se ocupa probabil cu organizarea indignat probabil de toată această agitare a creştinului nostru sau poate din simplă curiozitate a decis să î idea un cuvȃnt de spus creştinului nostru şi să aducă mulţumire prin rugăciune pentru conferinţă. Printre altele, creştinul nostru adaugă din nou în mulţumirea sa “se merită Doamne, se merită, se merită…” Predicatorul care venise la aceea conferinţă l-a rugat pe unul din traducători să îi traducă ceea ce creştinul nostru se ruga. Ajuns la final, traducătorul l-a rugat pe creştin să îl lămurească în privire cu aceste cuvinte misterioase “se merită…”. Creştinul îi povesteşte cum a ajuns la aceea conferinţă şi cum a reuşit să facă rost de banii necesari pentru călătorie, iar la auzul acestei peripeţii predicatorul care venise pregătit pentru a dona nişte bani pentru masa oaspeţilor de la aceea conferinţă, spune hotărȃt şi cuprinzător: “Da, sigur, Dumnezeu m-a trimis cu siguranţă ca banii aceştia să îi dau acestui creştin!” Astfel, efortul care creştinul l-a făcut “s-a meritat…” pentru că şi-a putut recupera vaca înapoi şi a plecat şi cu bucuria că s-a întȃlnit cu Dumnezeu.

Această povestioară nu exprimă nimic altceva decȃt răspunsul de multe ori la unele întrebări care le avem. Poate în situaţii diferite ne confruntăm cu probleme care spunem “de ce?” şi totuşi Dumnezeu alege ca finalul să fie încurajator pentru că am ascultat de glasul Lui care ne-a îndemnat să facem un anumit lucru.

Concluzia acestor întrebări este că “se merită” să sacrificăm tot ceea ce avem pentru a putea căpăta viaţa veşnică care ne-a fost promisă împreună cu Isus Hristos pentru o eternitate. De ce oare să trăim în remuşcare şi în mizeria păcatului, cȃnd pentru o viaţă pămȃntească putem să plătim o eternitate, fie de bucurie sau fie de remuşcare şi căire căci pe pămȃnt am refuzat să facem lucrurile spirituale care “se merită…”

Acum, la final aş vrea să vă întreb pe voi cititorii, “Se merită…?”