Devotionale

Jurnalul unei Biblii (partea I)

Jurnalul unei BibliiEu, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, m-am gândit să notez cele mai deosebite momente din acest an petrecute cu iubitii mei.

IANUARIE: Am fost foarte ocupată. Majoritatea membrilor din familie au hotărât să mă citească în fiecare zi în acest an. Au tras de mine primele două săptămâni într-o parte şi în alta. Părea să fie un an intens, aprofundând Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi… m-au uitat.

FEBRUARIE:  Propietarul meu m-a folosit pentru câteva minute săptămâna aceasta. A avut o contrazicere cu cineva şi a căutat câteva referinţe biblice să-l contrazică. Într-o seară m-au căutat şi adolescenţii familiei(a doua zi aveau examen).

MARTIE: Bine că a venit bunicul familiei în vizită. M-a ţinut aproape o oră în braţe împărtăşind familiei din sfaturile mele. Am sperat că cei din casă o vor lua pe urmele bătrânului şi eu voi sta de acum în compania lor…cum am stat cu bunicul. Dar nu a fost aşa. Am rămas mai departe închisă şi uitată.

APRILIE: Am avut o zi foarte ocupată. Proprietarul meu a fost numit conducător peste ceva şi… s-a apropiat de mine, cică. Oricum mă pregătesc să merg pentru prima dată anul acesta la Biserică…de Paşti.

MAI: Am ceva verdeaţă între paginile mele. Au apărut primele flori şi…s-au gândit că ar fi bine să presere căteva. M-au deschis doar pentru asta. Toţi au mult de lucru la serviciu şi vin acasă obosiţi. Trebuie să se odihnească, să mănânce, să vadă ştirile la televizor sau să mai vadă ceva nou pe internet. Astfel vine seara. Aruncă o privire spre mine…şi ca să aibă conştiinţa împăcată, citesc căte un verset sau două şi se culcă.

IUNIE: Sunt răvăşită. Una dintre fetele familiei se mărită. M-au aruncat de colo-colo sub toate cele. E clar că îi încurc. Eu nu le spun ce meniu să aleagă, ce formaţie să cânte, ce constumaţie să îşi pună…

IULIE: M-au pus într-o geantă de voiaj. Bănuiesc că plecăm în vacanţă. Aş fi preferat să rămân acasă decât să zac zile în şir în geanta aceea. De multe ori se întreabă de ce nu înţeleg planurile mele. Cum să le înţeleagă dacă nu mă cunosc?

Show More

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button