Meditatii

Întoarcerea

IntoarcereaTrenul de provincie se străduia din greu să străbată munţii. Bătrâna locomotivă cu aburi gâfâia şi gemea, ostenindu-se să-i ducă pe călători la locurile de odihnă. Pretutindeni se puteau vedea feţe vesele şi pline de aşteptare. Doar într-un compartiment unde se aflau doi bărbaţi, cel mai tânăr părea a fi cu totul nefericit. Se vedea că avea ceva pe suflet. Tovarăşul lui de călătorie îl privi gânditor şi în cele din urmă începu să vorbească despre vreme, despre peisajul fermecător, pentru a putea intra în vorbă cu trista persoană din faţa lui. Şi mai repede decât se aşteptă, gheaţa se sparse. Tânărul care părea aşa de grav, de neliniştit şi răscolit, începu să povestească, la început timid, nesigur şi cu lungi întreruperi. Însă când observă că este ascultat nu din curiozitate, ci din simpatie, iar că întrebările ce i se pun arată interes adevărat, atunci îşi revărsă inima în cuvinte.

„Da, multă vreme am zăcut în închisoare“, spuse el. „Azi dimineaţă am fost eliberat. Acum mă aflu în drum spre casă. Ah, ce ocară am adus familiei mele! Nici măcar o dată nu m-a vizitat cineva la închisoare“.

„De scris“, continuă tânărul „mi-au scris foarte rar. La noi acasă nu s-au scris niciodată prea multe scrisori. Nu le-o iau în nume de rău. Eu sunt acela care le-a nesocotit iubirea. Sau poate că n-au avut bani de călătorie, căci trenul costă aşa de mult. Totuşi, sper că ei m-au iertat, chiar dacă nu pare astfel. Ah, cât de mult îmi urăsc trecutul şi cât de mult regret tot ce a fost!“.

Agitat îşi ascunse faţa pentru o clipă în dosul palmelor. Apoi continuă: „Pentru a le uşura părinţilor hotărârea, le-am propus într-o scrisoare să-mi dea un semn prin care să-mi dau seama dacă m-au iertat sau nu. Dacă m-au iertat, să agaţe în mărul cel mai apropiat de linia ferată un ştergar. Dacă nu vor să mă întorc acasă, atunci nu e nevoie de niciun semn, iar eu voi rămâne în tren şi voi pleca mai departe. Încotro…? Nici eu nu ştiu!“.

Pe măsură ce se apropia de localitatea părinţilor săi, era din ce în ce mai agitat, iar încordarea-i lăuntrică deveni atât de insuportabilă, încât nu mai izbuti să se uite pe fereastră.

Trenul urma să treacă peste un pod mic, după care urma să treacă prin dreptul casei şi grădinii părinţilor săi. Cu cât trenul se apropia mai mult, cu atât tensiunea devenea mai insuportabilă. Nu se putea decide între a se uita pe fereastra trenului sau a închide ochii. Tovarăşul de călătorie schimbă locul cu tânărul agitat şi-i promise că va fi atent la mărul cu pricina. Îndată ce-l văzu, puse mâna pe umărul tânărului: „Iată-l!“. Din gura lui ieşi doar o şoaptă, căci vocea i se opri în gât, iar lacrimile îi umplură dintr-o dată ochii. „Totul este în ordine. Nu văd numai un ştergar alb, ci tot pomul este acoperit cu ştergare albe!“ În aceeaşi clipă dispărură amărăciunea, grijile şi toată frica. Amândurora li se păru că au trăit o minune. Tânărul era de nerecunoscut, aşa de aprins îi radiau ochii de bucurie.

O, de-ai şti, cititorule, cât de mult doreşte Tatăl ceresc ca tu să te întorci şi să te împaci cu El! Fiecare din noi este un prizonier al eului său, un prizonier al păcatului: „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării“ (Efeseni 2.1,2).

Te-a apăsat vreodată robia păcatului? Dacă da, atunci procedează ca tânărul despre care spune Biblia: „Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta“ (Luca 15.18). Tânărul nu numai a spus aceste vorbe, ci a mers la tatăl său. Probabil că pe drum era tot aşa de neliniştit, plin de îndoieli, ca şi acel tânăr din tren. Însă spre deosebire de acela care văzuse mărul acoperit cu ştergare albe, acestuia îi ieşi însuşi tatăl în întâmpinare. În Evanghelie este scris: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de-a căzut pe gâtul lui şi l-a sărutat mult“ (Luca 15.20). Acest semn al dragostei divine este valabil şi pentru tine. Fericit este acela care a fost iertat! Tu, care erai în necunoştinţă de Dumnezeu, primindu-L pe Isus ca Mântuitor vei afla că El este Lumina adevărată şi plin de fericire vei cânta:

Pământul, suferinţa curând nu vor mai fi,
Speranţa şi credinţa, chiar ele vor pieri,
Dar dragostea Ta sfântă în veci va dăinui,
Prin ea, în a Ta casă în veci Te voi slăvi!

Preluat din Sămânţa Bună

Show More

Silviu Firulete

“Pentru mine, a lucra pentru Dumnezeu și a rӑspândi Cuvântul Lui cel Sfânt este o chemare divinӑ ȋncӑ de când eram copil mic. Știu și ȋmi place sӑ cred cӑ tot ceea ce fac pentru lucrarea Sa este o binecuvântare pentru cei din jurul meu, iar când voi fi chemat acasă ȋn Cerul Sfânt, voi fi rӑsplӑtit pentru tot ceea ce am lucrat și am investit ȋn lucrarea Lui.”

Related Articles

One Comment

  1. Această istorioară era relatată la predica pe care o ţinea tatăl meu în urmă cu peste 60 de ani când vorbea despre Pilda fiului risipitor din Luca 15: 11-32

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button