Documentare

O versiune neortodoxă a creştinismului: Iluminarea Orientală

defaultDeşi e religia dominantă din Europa, America de Sud şi Nord, creştinismul este văzut ca forţă pentru stabilitatea şi valorile tradiţionale. La început, totuşi, creştinismul a fost văzut ca forţă revoluţionară şi destabilizatoare – o ameninţare la adresa Imperiului Roman.

În China, precum în vechea Romă, creştinismul este încă văzut ca forţă cu potenţial disturbator şi periculos, care nu răspunde la controlul statului. Guvernul chinez, din motive de securitate, preferă să aleagă pastori şi preoţi proprii decât să lase obligaţia de la Vatican şi de la alte confesiuni. De-a lungul secolelor, creştinismul a fost o pană care a ajutat puterile occidentale la dezmembrarea Chinei. Însă versiunile credinţei ivite acasă au cauzat multe probleme, de asemenea.

Cea mai recentă îngrijorare cu privire la conducerea Partidului Comunist este “Iluminarea Orientală”, marcată ca un cult apocaliptic care zdrobeşte unele dintre cele mai sărace zone ale Chinei. Similar cultului de calendar Maya, care susţinea că sfârşitul lumii va fi în 21 decembrie, credincioşii Iluminării Orientale consideră că lumea va fi nimicită cu foc şi întuneric, deşi datele lor par a fi mai flexibile. La o estimare, cultul are aproape un milion de membri.

Isus Cristos a revenit, susţin ei, reîncarcat într-o femeie care ar trăi în provincia He Nan, ce organizează războiul climatic dintre bine şi rău. Răul este “Dragonul Roşu” şi face trimitere spre Partidul Comunist. De asta s-au îngrijorat autorităţile. Cultul îşi ia numele din Biblie, Matei 24:27: “Căci cum iese fulgerul dela răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.”

În Matei 24:7, Biblia prezice că “un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi”. Asta ar suna precum o descriere a secolului al XX-lea, însă, conform Iluminării Orientale, ce e mai rău urmează să vină. Se spune că cultul este activ în mai mult de douăzeci de provincii, şi mai mult de o mie de credincioşi au fost arestaţi.

Iluminarea Orientală a fost fondată în 1989 de către un om numit Zhao Weishan. A fost denunţat nu doar de către guvernul chinez, ci şi de amvoanele creştine, de asemenea. Cu toate acestea, cultul se răspândeşte şi ar avea milioane de adepţi. Unii susţin că cultul a fost inspirat din filmul hollywoodian “2012”, în care lumea a fost distrusă de către inundaţii, însă doar puţini au fost salvaţi de către ărcile construite de chinezi.

Există site-uri creştine chineze care îţi vor spune că adepţii cultului “recurg la multe metode ruşinoase şi indecente, iar cruzimea lor este inumană”. Ei înşală femeile cu promisiuni false de căsătorie, practică seducţie sexuală, ba chiar utilizează stimulente sexuale pentru a atrage oamenii în imoralitate.

“Organizaţia este secretă şi strictă, bine ierarhizată”, susţine un site, sunând pentru toată lumea exact ca comuniştii, când au fost pentru prima oară persecutaţi în China, înaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Numai că, în loc de Mao, Iluminarea Orientală ia “cuvântul Cristosului feminin al lor ca autoritate supremă şi, împreună cu regulile aspre şi restricţii, obligaţii şi controale, membrii cultului sunt absolut supuşi “Celui Puternic” al lor, potrivit site-ului China for Jesus.

Alţii susţin că Iluminarea Orientală este o reacţie la corupţia împrăştiată din China şi la opresiunea săracilor de către oficialii comunişti locali. Acum, că comunismul este doar un cuvânt, iar China a adoptat capitalismul de stat, există goluri care sunt umplute de către culte precum Iluminarea Orientală.

via Persecution.org

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button