Povestiri cu Talc

Avalanşă de binecuvântări

Într-o zi, doi oameni mergeau acasă. Dintr-o dată a început să plouă. Foarte tare. Deoarece niciunul dintre ei nu avea umbrelă, au fost udaţi leoarcă.

După câteva minute de ploaie torenţială, primul om a blestemat. “Dumnezeule, ce am făcut să merit această nenorocire?” a mormăit el, aruncând pumnul spre cer. “De ce mă pedepseşti? Îmi văd de viaţa mea aici, mergând acasă, când Tu trebuia să îngădui ploaia!” Dar răspunsul celui de-al doilea om a fost total diferit. El a început să sară, să danseze şi să cânte precum Gary V. într-un concert. “Yupiii! Viaţa e minunată!” striga el.

Cu venin în glas, primul om a întrebat: “De ce eşti aşa fericit? Nu vezi că suntem precum broaştele într-o mlaştină?” Al doilea om a spus: “Dragul meu prieten, sunt fermier. Ploaia îmi hrăneşte culturile. Voi avea o recoltă bogată în acest an!”

A fost aceeaşi ploaie, aceeaşi cantitate de apă care a copleşit trupurile celor doi, însă cei doi oameni au avut două reacţii extrem de diferite. De ce? Pentru că o persoană s-a pregătit pentru ploaie, iar cealaltă nu a făcut-o.

Întotdeauna există o avalanşă de binecuvântări care vor curge în viaţa ta. Binecuvântări financiare, spirituale. Ele curg precum un râu înlănţuit peste tine. Dar vei fi pregătit pentru venirea lor? Dacă nu vei fi gata, vei blestema. Dar cine va lăuda? Persoana care a plantat seminţe mari în viaţa sa. Cum vei face asta?

Aici există trei feluri de seminţe pe care trebuie să le plantezi:

  1. Seminţe de dorinţă
  2. Seminţe de credinţă
  3. Seminţe de acţiune

Dumnezeu doreşte să te binecuvânteze din abundenţă. Dar trebuie să înveţi a fi gata pentru a primi acele binecuvântări.

Tradus cu permisiune pentru TotalSchimbat.ro, de pe TurnBackToGod

Show More

Ioana Heredea

"Adevarata avutie a omului nu consta in bani, ci intr-un suflet echipat pentru viata de dupa moarte. Consider ca cel mai frumos mod de a fi o binecuvantare si, in acelasi timp, binecuvantat inseamna sa arunci samanta in locul potrivit, contribuind la cresterea spirituala a altora."

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button