ConcursStiri

Câștigătorul concursului de fotografie captează credința comunității

Don McCullin (I) cu Paul Verner și fotografia lui câștigătoare, „Botezul”

Concursul de fotografie de anul acesta, „Credința printr-un obiectiv”, a fost câștigat de către un fotograf care a captat frumusețea umilă a unui botez dintr-o biserică mică.

Poza surprinde momentul în care o tânără dintr-o biserică mică baptistă, din regiunea Copperbelt, din Zambia, este botezată într-un lac. Juriul a simțit că imaginea captată de Paul Verner reprezintă cel mai bine credința în comunitate. Ei au lăudat compoziția frumoasă a imaginii lui Verner și felul convingător în care  portretizează credința dintr-o comunitate locală. Competiția, condusă în fiecare an de Congregational & General, a primit sute de înscrieri de la fotografi în devenire din toată Marea Britanie.
În afară de un premiu,  actul de caritate al lui Verner, Storehouse, va primi echipament fotografic în valoare de £1000.

Juriul l-a inclus pe fotograful iconic Don McCullin, care a declarat căci Credința printr-un obiectiv a subliniat importanța comunităților.

„Concurenții demonstrează clar că spiritul comunității este continuu prezent, iar fotografia este un mijloc fantastic prin care să captezi multe dintre inițiativele incipiente care iau naștere astăzi”, zicea el.

„M-am bucurat să fiu martor în mod direct la cât de bine este folosită fotografia pentru a capta spiritul comunității.”

Margaret Slater, de la Congregational, a declarat că a avut loc o creștere a numărului de concurenți pentru competiția de anul acesta.

Ea a zis că cei ce s-au înscris au demonstrat căci credința în Marea Britanie este „variată și cuprinzătoare.”

„ Prin fotografie vrem să-i încurajăm pe oameni din toate mediile sociale, credințe și regiuni să se angreneze în câmpul credinței și să dezvolte dialogul”, a declarat ea.

„ Sprijirea comunităților a fost întotdeauna una dintre valorile noastre centrale, iar donarea de echipament fotografic grupurilor nominalizate de câștigător  ne ajută să sprijinim inițiativele cheie ale comunităților.”

Show More

Lidia Baiaş

“Sunt iubitoare de frumos, de cuvinte frumos alcătuite și, nu în ultimul rând, de oameni frumoși. Sunt absolventă a Facultății de Litere și îmi plac traducerile. La fel ca și voi, sunt în căutarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu al iubirii și al perfecțiunii. Știu că doar El ne poate dărui frumosul în viață și binecuvântarea, pe care ne-o dorim cu toții. Am ales să fac parte din echipa Total Schimbat deoarece am vrut să Îl onorez pe Dumnezeu cu talantul pe care mi l-a dăruit. Doresc să fiu o rază de lumină în lumea din ce în ce mai întunecată în care trăim. Prin harul lui Dumnezeu, se poate!”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button