În anul 1952, Albert Schweitzer a primit premiul Nobel pentru Pace, împreună cu 33.000 de dolari. Suma aceasta i-ar fi ajuns să se pensioneze şi să trăiască o viaţă liniştită. În loc de aceasta, el s-a întors în Africa unde şi-a reluat activitatea de misionar medical. Primul cabinet unde i-a tratat pe cei săraci a fost un vechi coteţ de păsări.
Apoi a construit un spital unde erau trataţi pacienţii şi unde cei doritori primeau lecţii pentru a-i  îngriji pe alţii. În 1953, un grup de reporteri şi oficialităţi s-au întâlnit într-o gară din Chicago pentru a-l întâmpina pe celebrul câştigător al Premiului Nobel. Când trenul s-a oprit, iar Albert Schweitzer a coborât, mulţimea a început să-l ovaţioneze în lumina blitz-urilor. El le-a mulţumit tuturor şi apoi a cerut să fie scuzat. A văzut în mulţime o bătrânică luptându-se cu două valize foarte grele. S-a îndreptat în grabă spre ea, i-a luat valizele şi i le-a dus până la autobuzul care aştepta în staţie. După ce a ajutat-o să se urce în autobuz, s-a întors să salute mulţimea care se adunase pentru el.

Nu voi uita niciodată cuvintele unuia dintre reporterii prezenţi: “Este prima dată în viaţa mea când văd o predică vie.”

Melvin L. Yoder, Gambier, OH, SUA