Cercetările arheologice îi plasează pe canaaniţi ca locuitori pe teritoriul Israelului de astăzi cu cel puţin şase sute de ani înaintea expediiţiilor militare ale lui Iosus. Prin comparaţie cu Egiptul, canaaniţii erau un popor subdezvoltat. Totuşi, civilizaţia lor a reuşit să producă un sistem de construcţii fortificate cu ziduri înalte şi massive. Din relatarea Bibliei aflăm despre cetăţi cu nume de: Ierihon, Ai, Lachiş, Hebron, Debir şi Haţor. Canaaniţii au avut o scriere proprie, bazată pe un alphabet specific. Recente descoperiri de documente Canaanite la Ras Shamra în nordul Palestinei au pus la dispoziţia cercetătorilor amănunte interesante despre cultura şi civilizaţia acestor timpuri.

Religia canaaniţilor a fost o mărturie a decadenţei şi imoralităţii unei societăţi umane desprinsă de Dumnezeu şi prăbuşită la nivelul animalităţii. Zeii canaaniţilor personificau instinctele animalice ale firii pământeşti căzută pradă poftelor nesăbuite. Zeul supreme era un fel de personificare a “fertilităţii” şi a ploii. Această caracteristică era comună şi altor popoare primitive. Numirea de Baal nu este un nume propriu, ci unul generic pentru “Zeu”. În sistemul canaanit politeist existau o sumedenie de “baali”, fiecare dintre ei patronând o anumită “forţă”. Exista până şi un Baal-Zebub, “zeu al muştelor”, căruia I se cerea ajutorul împotriva acestor supărătoare insect.

Sistemul ritual religios al canaaniţilor consta în oficierea unor slujbe la templele răspândite pe toate înălţimile şi î toate văile ţării. Participarea la ceremonii celebrau fertilitatea dedându-se la orgii dezgustătoare. Nu era lipsită bestialitatea şi abuzurile de orice fel. Uneori, pe altarele păgâne erau sacrificaţi copii.

Starea decăzută a canaaniţilor a atras mânia  lui Dumnezeu şi hotărârea Lui de a-I nimici cu desăvârşire: Când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele. Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, să nu măriţi pe fetele tale după fiii lor şi să nu iei pe fetele lor de neveste pentru fiii tăi; căci ar abate de la Mine pe fiii tăi şi ar sluji astfel altor dumnezei; Domnul S-ar aprinde de mânie împotriva voastră şi te-ar nimici îndată. Dimpotrivă, iată cum să vă purtaţi cu ele: să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite.” (Deut. 7:2-5).

evreii au invadat Canaanul în anul 1.405 î.Hr., dar n-au distrus în îtregime popoarele ţării. De-a lungul istoriei, rămăşiţa de canaaniţi a fost pentru evrei o ispită şi un prilej de atragere înspre idolatrie. Una dintre cele mai mari apostazii a avut loc pe vremea împăratului Ahab şi a soţiei sale Izabela (1 Regi 16:29-33). Dumnezeu l-a trimis atunci pe proorocul Ilie ca să întoarcă poporul la Sine (1Regi 18:16-40).

Valea de langa Gabaon